Castelul

[Adelina Labic]

Hai, vino aici,

plimbă-te prin cenușa inimii mele,

pășește ca pe o plajă neagră,

până nu vei mai putea să înduri gheața din tălpi,

apoi oprește-te și ia un pumn de nisip, cât ți-ar ajunge pentru o clipă 

să curga în fire subtiri.

Cheamă copiii să privească la dunga neagră

ce curge în ea însăși

și spune-le că nimic nu se pierde fără urmă,

ridică un castel înalt de nisip

în care să încapă toate iluziile

unui foc.

Și apoi fugiți să vă scaldați,

va veni valul să umple toate camerele castelului

și pești de aur să locuiască în ele.

[gabriel cristea]

Excepțional! 

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Iluzii, dor de albastru ascunse într-un castel de nisip.

În fiecare dintre noi există acea forţă care ne duce spre echilibru doar trebuie să o găsim. Puterea de împăcare, armonia dintre raţiune şi echilibru care desigur trece prin încercări, prin căutări.

Deosebite aprecieri!

Sofi

[Adelina Labic]

Vă mulțumesc mult, Doamnă Valeria Merca! 

[Valeria Merca]

Frumos! Mi-a plăcut: 

...„apoi,

ridică un castel înalt de nisip

în care să încapă toate iluziile

unui foc” și, evident, felul în care se încheie poezia, cu doza de optimism.

Am citit cu  plăcere