Steaua

[Manuela Munteanu]

Pe-o margine de cer, se odihnea o stea,
Iar eu credeam că-mi spune, de-acolo, o poveste,
Că prea tremurător și prea duios sclipea,
Ca un sidef de perlă, în mările celeste.

Și mă-ntrebam în gând, ce taină a ascuns,
Ce soartă-nvolburată o fi pândit-o-n aer,
De s-a pitit bizar în zări de nepătruns,
După fereastra nopții și-al nourilor caier?

Dar tot privind la ea, în negre depărtări,
M-au străbătut fiorii, ca valurile-n rânduri:
Spunea povestea mea și-mi deslușea cărări,
Încremenite-n umbra unor albastre gânduri.

În beznă și tăceri, ce-o-nvăluiau anost,
Ea strălucea voioasă, de-a pururea aprinsă.
Așa și eu îmi cânt, pe-un drum fără de rost,
Cu lira fericirii, iubirea-mi necuprinsă.

                                               

                             6 martie 2023

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc, Amanda! Vă mulțumesc,  domnule Viorel Grădinariu!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc pentru vizită doamnelor Denisa Curea Popa și Nicoleta Ramona Cornaciu! 

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Vasile Burdușa!

[Manuela Munteanu]

Dan, noroc cu sonorul e-mail-ului, că altfel te citeam dimineață. Start, la cârcotit! În cazul acesta, te mai aștept!

[Manuela Munteanu]

Doamnă Vasilisia,  am încercat o variantă tristă, dar cumva detașată de această tristețe. Mă bucur că v-a plăcut! Mă bucură și vizita! Mulțumesc!

[petrut dan]

Hai, să nu zici, aici e poezia ta, chiar e vorba de tine! Dar tot am de cârcotit să nu crezi că scapi, dar e sâmbătă noapte, lumea se bucură, nu e nevoie să se trezească în zori, avem timp să ne certăm pentru

„cine-i mai frumoaă din țară”, oglindă, oglinjoară!)))

[Vasilisia Lazăr]

În beznă și tăceri, ce-o-nvăluiau anost,
Ea strălucea voioasă, de-a pururea aprinsă.
Așa și eu îmi cânt, pe-un drum fără de rost,
Cu lira fericirii, iubirea-mi necuprinsă.

Cât de frumos e acest final, cumva m-a dus gândul la Luceafăr. O poezie delicată, corectă, sensibilă, din care răzbate un pic de tristețe. Ce frumoase sunt stelele, dar cât de nefericite în singurătatea lor! 

[Manuela Munteanu]

Doamnă Gabriela, cred că ați descris mai frumos lumea plăsmuirilor mele. Parcă le-ați oferit și mister, dar și un destin comun. Vă mulțumesc pentru vizită și cuvinte!

[Gabriela Raucă]

Ce mult îmi place și ce stare de visare m-a învăluit citind poezia ta, Manuela. Asocierea dintre strălucirea unei stele din Cer și cea a unei unei perle din adâncurile mării mă duce cu gândul la tainele Universului, care sunt într-o simbioză perfectă. O mare celestă se află deasupra pământului, lăsând visele, dorințele și gândurile albastre să plutească pretutindeni, iar sentimentele de iubire, voioșie și fericire să se contopească, cu stelele.

Admirație!