atât de aproape

fără apărare unul în fața celuilalt

cu buricele umede degetele se împing

să prindă momentul când totul alunecă

spre exteriorul

catifelat la atingere

gândul că-mi poate scăpa

senzație nouă de sete

localizată precum un virus între amigdale

incită

terminațiile nervoase cu nevoia de spațiu

reclamă punerea în posesie- 

iubirea

uitarea cu mâna ei fină renunță la…

dimineața de verde aproapelui meu

i-am pus lumea cu picioarele-n sus,

un cuc binecuvânta plăcerea de a împărți

tuturor...

Doamne,

cum să mă plictisesc de iubire?!

suntem oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa dorință

seducătoare incomprehensibilă

mai întâi mă urăști apoi mă iubești

ajuns pe val sufletul meu nu-și asumă

timpul verbelor

suportă o durere pe care nu și-o poate imagina

nimeni dacă n-a fost nevoit să ascundă ceva

n-o să…

focul trist lăsat să flămânzească iar

mă-ncerca așa ca o prigoană

parcă mama m-ar ierta și m-ar mai naște dar

cine să mă țină de icoană

focul trist pentru că tu nu ești

mă-nșela ca o femeie rea ușoară

eu privesc spre cer cum diavoli în calești

mă înjură pentru-a nu știu câta oară

focul simplu veșnic călător

căruia nu-i ține nimeni socoteală

mă împinge să păcătuiesc să mor

doar mi-or pune…

mereu emoționat de această adâncă pădure

de acești vechi și sumbrii copaci

nu mă gândeam cineva să mă-njure

nici moartea să-mi strige iudeule taci

emoționat de banca pe care în zori mă rugam

la aceste vechi pietre de peste

mai bine de-o mie de ani pe care îi am

și tot atâtea destine funeste

mai emoționat decât cel care și-a pus trupul pe cruce

și-a băut vin și oțet- nemurire

m-am luat la ocări câte nu…

atunci când nu-mi dau seama cât de mult te iubesc

și trec pe lângă evenimente ce altădată

mi s-ar fi părut că țin capul de afiș al vieții mele de care nu mă feresc

mă consolează gândul că ce-am primit dau la săraci fără plată

iese un polițist cu carnetul de amenzi la îndemână

îl privesc de parcă zis și făcut

așa cum nimeni nu scapă de fisc și de moarte după limba română

se va întoarce și el în pământul care cu greu l-a…

când două particule intră in contact devin legate pentru todeauna

în așa numita împletire cuantică

nu ridicasem perdeaua

atmosfera tulbure ocupase tavanul pereții și câmpul

în dreptul ochilor

ne amestecasem culorile astfel încât albastrul meu devenise

un semn masculin al supunerii

iar verdele feminin al țărilor bine udate de lacrimi

însemna sfârșit de istorie simplă

și nimeni nu putea să…

vedeam printre gratii cu ochii mari scoși

tot albul din negru copacii leproși

puneam întrebări de mâine de ieri

din moartea hapsână un ceas cui să ceri

veneau călătoare pe nori spumegați

și berze și rațe și-atâția bărbați

cum nu mai văzusem în curte la noi

să bea să înjure murdari de noroi

și nu țineau cont de-ai lor mulți copii

și nu le păsa că toți eram vii

băteau din picior băteau căte doi

în…

plouase cât de trei ani într-un an

când mama făcea cârnați și fierbea o tocană

în bucătărie

fumam bucuros să mănânc fără surori fără frați

luna ieșise frumoasă din apă femeie să-mi fie

căutam un cearceaf ceva cu care să te conving

să fugim undeva dar nu prea departe în lume

aveam la mine cuvinte și bani și minciuni din cele ce-nving

și-i fac pe cei răi să se țină de glume

nu credeai dar mă urmai aproape…

așa cum doar eu îți văd neprihănirea

printre mormane de frunze arse bucurii de copii

cum doar eu pot să trec peste minunile lumii cu toată privirea

și să nu fiu convins dacă este bine sau rău poate știi

că iubirea mea traversează o perioadă scurtă și cruntă

din care cu greu dumnezeu și dac-ar vrea nu ar putea să mă ierte

nici muma nici verdele ierbii nici ploaia de toamnă convulsivă măruntă

încât mi-aș dori să adorm cu fața întoarsă…

în mine condamni neputințele tale

îngropate sub mii de ani

de țărână

am câțiva prieteni

începând cu Abel

unele vieți consumă mai mult

decât altele

minciuni

pentru sursa de semnificații

credința și speranța pe care o reprezintă

anul nou fără bani și ghirlande

fiecare își aduce demonul

bate din picior să zdruncine lacul

lacul biciuie liniștea nopții să iasă la mal

chipul zilei în care…

primul meu cuvânt l-am păstrat pentru mijlocul nopții

un pasaj celest între viață și moarte

de parcă te-aș fi găsit spălându-ți mâinile după cuțitul înfipt

între coasta lipsă și tu

cum scrie la carte

din vaierul grav al adâncului spus de povești

pe când universul nu avea nici mamă nici tată

atunci am căzut să întreb cum urlă lupii la lună

femeie, mai ești?

și nimeni n-a fost să-mi arate dragostea toată