nașterea versului

nu se făcea prin cezariană

cum ai putea crede

și de aici durerile facerii

și strigătele

pe alocuri răgușite

ale aceleia

îmbrăcate în alb

legată în cămașă de forță

cel puțin așa o vedeau

alteori însă

lacrimile erau pictate

pe față cu acuarele

și ei râdeau

în hohote

neștiind că de fapt

asistau la o naștere

până când o vedeau că strînge la piept versul…

ne jucam ceva nou
eu îți dăruiam o jumătate de inimă
tu îmi dădeai o jumătate de sărut
primeai cealaltă jumătate
și inima ta bătea pentru amândoi
apoi voiai să-mi înapoiezi inima
dar nu mă găseai
până când seara
se învelea în pletele tale
mă iveam brusc
dintre vise
și-ți furam
cealaltă jumătate de sărut

am fost un clovn cu nas de catifea

cu zâmbet din vopsea pe față

cu fesul roșu și cu mers de rață

de care-ați râs în tinerețea mea

apoi când travestit în don quijote

n-aveam nici lance nici măcar un scut

și modelam din apă și din lut

o dulcinee-n lumi fanariote

din mir de stele și din praf de lună

din sâmburi de lumină-am obținut

o cale albă către absolut

în care lumea devenea mai bună

am fost un clovn…

în fântâna aceea

apa nu era decât

o lacrimă dulce

a unui vis de nufăr

nuferii aveau vise care plângeau

cu șapte ochi  deodată

fiecare lacrimă devenea fântână

în care duminica ploua

cu luceferi

cum uneori venea seara

numai în pieptul tău

fântânile dădeau pe dinafară

pline de vise

care plângeau

de dor

și îți cereau să mă uiți

prima dată

speranța  întreba

în pântecele mamei întreba

de ce nu-i cresc fătului aripi

și de dincolo de culisele facerii

o sirenă

spunea că plodul n-are nevoie de aripi

are nevoie de vise

vine însă o vreme

când te-ntreabă sufletul

de ce te târăști în zbor

de parcă ai avea în spate și păcatele tale

nu doar vise

corbul nu zboară

el înoată în aer 

printre leșuri

de realitate

E primăvara asta doar un avatar

Același mugur avatar  de suflet

De astăzi într-un ghiocel sunt locatar

Plătind chirie primăverii clinchet

O frunză-nsărcinată fuge din ierbar

Renaște verde dar cu mare…

Râul curge prin mâinile noastre

Desenând firișoare sublim

Tu înoți în apele-albastre

Eu mă înec în propriul destin

închid ochii
și respirația poartă tratative cu cerul
printre gene de luceferi
visele amanetate de monarhi
levitează
mușcând
din când în când
din realitate
un fluier din os învelit în busoic
face negoț cu iluzii
o vâslă privește la mine
dar n-are mărunțiș
ignorant sufletul admiră
roua care sărută ghioceii
deschid ochii
dar pleoapele tale mă închid la loc
într-un vis de primăvară

punctul acela în care

pleoapele tale înveleau cerul

soarele

răsărea din pieptul meu

spațiul

începea să se măsoare în secunde

sinele

stins în îmbrățișarea noastră

desena spirale 

cu rădăcini în viitor

apoi

punctul în care  

pământul

se întorcea în mine

ca un cuc

într-un cuib străin

lăsând aburul să  leviteze către lună

nedumerit

când nimeni nu va ști

să-ți spună

nectarul florilor s-aduni

sau strigătul înfiorat al nopții

să-l alungi

când luna dintre nori

se va ivi

voi ști

să-ți mângâi fruntea

să-ți șterg

obrazul plâns

să-ți cânt ca o sirenă

ademenindu-te în larg

voi fi

ce n-a fost

nimeni

niciodată

nimănui

voi deveni

un pumn de lut

un ciob din care bei

un strop de apa

și-o notă dintr-un ultim cânt…

 Puteam vorbi despre ninsoare

Ore-ntregi

Sau despre satul tău natal

și despre ciocârlii  puteam vorbi

de  jarul care arde-n sobă

aveam adevărate enciclopedii

nimeni nu pomenea nimic în schimb

de  jarul inimii sau despre ochii tăi

ștergeai cu grijă praful

semănat cu grijă

dar niciodată lacrima

din ochii mei

puteam să umplem…

Ninge de trei zile cu vinovăție

Parcă-ar vrea să șteargă urma ce avem

Viscolul ne biciuie ca o acuzație

Rătăciți prin viață purtați de blestem



Nimeni nu se-îndură cerul să mai roage

Lupii vin la stână dar parcă se tem

Timpul se-încovoaie iar nu ne ajunge

Și privim trecutul…

am pictat într-o zi

sufletul tău

pe o pânză de rouă

îți amintești

avea zimți

ca o fotografie veche alb-negru

azi toate sunt gri

chiar și rochia ta ciclam

am pictat într-o zi

și sufletul meu în oglindă

ce trist într-un colț

aerul respirat

devenea floare-cerșetor

albinele lacrimi de ceară

scriau durerea mea

bestseller

miroase a piatră amintirea ta…

ninge timpul cenușă în cearcăn hohotind

ne învelește cu hârtie creponată

în cercuri concentrice petale ne cuprind

banchiză din lavă peste inimi presărată

mă nasc din nou pe roată de olar

ulciorul care setea iți va stinge

dar nici atunci nu vei avea habar

de ce sărutul are gust de sânge

oglinda cocoșată  pătează  yin și…

ninge peste urmele pașilor tăi

moșul plânge și se uită-n desagă

întoarce clepsidra ca pe-o armă din nou

îmbătată iubirea nu e de șagă

nectarul se transformă iar în venin

unii se îmbată cu apa rece

alții așteaptă ca niște rechini…

se-îmbracă satul românesc în sărbătoare

colindătorii să-și primească-n prag

cu nuci și mere și colaci pentru o urare

pe care-au așteptat-o anu-ntreg cu drag



sunt dacii care nu s-au lăsat pradă sorții

cântând colinde poartă scut de-argint

la mine-n prag cântă cu foc nepoții

în cor puternic pe alocuri răgușit



se-îmbracă satul românesc în sărbătoare

cu globulețe multe betele și lumini

și Burebista parcă e în fiecare

mândria…

dacă-aş fi umbra sărutului

primul furat

m-ai duce legat de farmece

la tribunalul iubirii?

rădăcinile nu sunt

nici în trecut nici în viitor

doar în tine

eu cel înainte de a fi tu

urc povârnişul

între dinţii unui tigru

şi zâmbetul

unor trandafiri din plastic

aleg felina

de departe mai sinceră



cum devine…

Durerile topite azi ne strecoară-n sânge

Amare deziluzii pictate-n chihlimbar

Un înger astăzi încă iubirea ne deplânge

Un înger însă astăzi de noi n-are habar



Ne picură prezentul veninul pe perete

În dezacorduri aspre răstălmăcite fin

Buzelor mele arse de tine le e sete

Când ochii tăi nostalgici din depărtări revin



Prin minte-mi trec convoaie…

mă aplecam încet
atât de încet încât iarba
nu-mi simțea umbra
agățată de amurg
o parte vultur
o altă parte sărut
într-un cuibar vinovat
egoismul din noi flutura
o batistă albă absurd
doar un fluture indiferent
invita o păpădie la dans
un doi trei
un doi trei...