în fântâna aceea
apa nu era decât
o lacrimă dulce
a unui vis de nufăr
nuferii aveau vise care plângeau
cu șapte ochi deodată
fiecare lacrimă devenea fântână
în care duminica ploua
cu luceferi
cum uneori venea seara
numai în pieptul tău
fântânile dădeau pe dinafară
pline de vise
care plângeau
de dor
și îți cereau să mă uiți
Adaugă un comentariu
Frumos. Am simţit şi eu prezenţa lui "care"...
mulțumesc prieteni pentru comentarii
nuferii aveau vise care plângeau
cu șapte ochi deodată
fiecare lacrimă devenea fântână
Frumos!
Ideea e interesantă, iar din punct de vedere liric e seducătoare.
da Coza
fântâna cu nuferii dorului...
mi-a plăcut și asta:)
Deşi repeţi multe cuvinte în acest mic text, el are un farmec romantic, melancolic. Fântâna cu lacrimi...
Ai cam mulţi de care...
Am citit cu plăcere!
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE