Modelat, pământul stropit cu sevă, apă

roşie dinlăuntru, cu viaţa vântului

printre ramurile de verde, cu suflul

albastru din cerul nopţii, lutul

prinde forma vie a păsării în zbor

printre piscuri suite, crescute aleator

de norii ca o oglindă falsă ce-şi plâng

trecutul de dincolo de ei - Sufletul.      

pe mâinile stângace căderea se dilată

ia forma temeliei dintre nisipuri sparte

alunecă-n călcâie făcându-se…

dintre o stea în fibrilații

sau un cuvânt dezlegat de silabe

aleg să deschid liniștea

cu gura ta /plus minus sentimente/

poate între doi poli lumina taie ferestre sibilinic

ceasurile își întind limbile inegale la asfințituri

se iubește doar la timpul (mai mult ca ) perfect

surdo-muți pe niște scaune prozaice

dezbrăcați de ego-uri artefacte neutre de sentiment

sună redundant a iubiri letale

vocalele fistichii colindă…

întunericul parcă-i de neclintit

câteva stele de serviciu îl țin bătut în ceva de care se țin toate

prin piețele timpului oamenii cerșesc secunde 

să mai încapă și ei măcar pentru vreo două trei respirații

cât să le ajungă să-și tragă sufletul din gura șarpelui

măcar în al doisprezecelea ceas când cocoșul

începe să se audă de dincolo

necuratul vinde mere în voia cea bună 

ba le dă și mocca nevoiașilor 

gustul…

Un chip de oțel bântuie rugul prăbușit în mocninda cenușă;

noaptea, captive idei clocotesc în cuptoare nestinse de gând, 

se strecoară în lacrimi prin a dragostei zăvorându-se ușă,

din surâsul sardonic al lumii modelează cuvinte arzând.

În fața oglinzii, pe podea zac nuferi rupți din taina privirii,    

păcatul de-a fi sincer nu-i de nimeni (ori prea lesne) iertat,   …

cununi de inimi

roşii crizanteme

înălţate pe fruntea asfinţitului

îmbrăţişează

aripile atemporale ale sufletului

petale de lună

deschise la marginea timpului

albe crizanteme

luminează

câmpurile de oase ale nopţii

sunete de clopot

izvorâte din fluierul toamnei

roşii crizanteme

însufleţesc

aerul tern al despărţirii

glasuri de crizanteme

înfrunzite-n anotimpuri de linişte…

Luna îşi poartă privirea

peste ochiul tăcerii

indiferentă îşi asumă

iluzoria lume a visului

făcând loc dorinţei

iubite în ceasul aceasta

cu aripa prinsă-n genele nopţii

păsările focului s-au cuibărit în mine

îţi simt sclipirea-n umbra risipită

 răsuflarea …

Nu ai să poţi pleca, când eu îţi cer să mai stai

Nu e târziu să găsim împreună calea spre Rai.

Vom putea să cinăm cu îngerii la masa fericirii

Suntem binecuvântaţi de Zeul bun al iubirii.

Nu ai să poţi pleca, când eu îţi cer să mai stai

Vom înşela durerea cu visul sălbatic de mai,

Să îngropăm greşelile la rădăcina zilei de ieri,

Iubind, vom smulge timpului noi primăveri.

Nu ai să poţi pleca, când eu îţi cer să mai…

Bătrân e vechiul Cişmigiu...

Ne cară faptele-n frunze

Care cad necontenit,

Într-un ambient cucernic,

Timpul parcă s-a oprit.

Marii noştri scriitori

Puşi să ne reamintească,

Că ducem povara grea,

Că-n timpul ce-am căzut

Sufletul ni l-am vândut.

Amintirile sunt vii,

Printre ramuri agăţate,

Cântă celor ce-au avut

Clipe sincere-n acest ţinut.

Toate trec, aici rămân

În acest latent…

În iglul nepăsării tale ai ascuns

trăiri din asfinţitul unei veri,

punându-le-ntrebari fără răspuns

despre tristeţea clipelor de ieri.

E toamnă azi şi tu cu glasul rece

primeşti solia sufletului blând,

ce n-a dorit cu vara să mai plece

şi ţi-a-nvelit privirile pe rând.

Se pierde ziua-n frunze-ngălbenite,

neliniştite umbre se strecoară

în golul dintre visuri ne-mplinite,

făcând pustiul nopţilor să…

Prăbușindu-mă chip

al sideralei ținere de minte,

iau forma timpului când…

Încrustat în visul din zori, gândul îşi coboară

văzduhul. (Cu)prinde umbra-ntinsă, roşie pe pământ,

ca o plasă în jurul capului.

Zâmbetul îi e şiragul de cuvinte nevorbite

ale sufletului stăpânit de patimile albastrului  

din apele cerului.    

Nu plâng încărunţiţii ani ce mă urmează,

în care anotimpurile sunt tot mai clare.

Am învăţat că timpul nu serbează,

pasajele triste ascunse in fiecare.



Sosirile ,plecările din gări fără păcat,

în care am aşteptat o sumă de speranţe.

Am incercat să fentez viaţă suspendat,

intre trăiri profunde si a plăţii creanţe.



Nu plâng etapele ce au fost stinse,

in cicluri existenţiale fără urmă.

Poate regretul că nu sunt atinse,…

o, îngere

candelă pe umărul drept al inimii

luminează cu ceruri de cântece

sufletele

plecate-n lumi făr' de zori

o, timp

cerc din ora spartă a zborului

umple cu măduve de linişte

oasele

smulse din coloana pământului

o, lumânare

grădină înaltă de soare

aprinde-n rugăciuni

palmele

înnoptate  la răscruci de furtuni

o, vers

lacrimă pe obrazul cuvântului

sădeşte

câmpuri de…

Toamna mă trage de ureche

tu n-ai avut așa pereche

și zău că nu știu ce să spun

să recunosc aș fi nebun

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON JUAN

n-am înțeles cum colbul acesta 

se poate frământa în fulgere cu atâta furie 

deși mai mereu stă presărat pe aripi de fluture 

din ce pocal se adapă și se adună în sâni aprig 

atât de viu încât candela abia mai pâlpâie 

din ce unghiuri se adună în mâini hohotul vântului 

care-mi arde timpanele întâi 

de parcă nu e de ajuns colivia de care îmi lovesc coroana 

și îmi scot uneori harpa 

doar atât cât să simt pe buze un…

îmbrăţişat în culorile arşiţei

îmi abat cumpătul prin marile somnuri

nimeni nu mă cheamă

nimeni nu îmi răsfoieşte întoarcerile

din retinele mele se desfac demoni

din buze scapără consoane

ce vor curba albul aşteptării

fiecare secundă

e un rai din care sunt alungat

ca nişte cumpene goale

ritmările venelor mele

înalţă către adevăr

vinovăţia de a fi

dar între timp

mi-au mai…

Mai peste tot întâlnesc
semne de exasperare
constrânse să hălăduiască
în aberații credincioase pietrelor.
Pustietatea umbrită de vieți ignorante
ține viitorului deschise
uși bucuroase că se înmulțesc
vizitele însorite
de ochii prolifici ai apocalipsei.
În pântecul viclenelor zări
fecundate
cu profeții lăcrimânde
pasărea-spațiu ciugoale
țipete de infinit halucinogen.

Aprins e dorul vâlvătaie până la cer

cu limbi de foc. Roşu. Din apă, peştele

sare pe grătarul iubirii albastre, în amurg,

peste câmpul de verde al vieţii…   

Mi te-am ales, bărbate, să-mi deslușești visarea 

Și să-mi îngropi neprihănirea până la genunchi

Din pâlcuri de lumină să-mi împletești cărarea, 

Care mă cheamă toată în toamna-ți de…