Ea,

femeia care închide paginile cărții

cu gesturi fine

ea,

care îți atinge mâna

într-un gest

aparent neînsemnat

ea,

care a învățat că iubirile se pierd

doar în pasul inimii,

Eva ultimei nopți de rătăcire,

nu-i spune nu

când decupează timpul

ca pe o coală de hârtie

și-aprinde fâșii de trup

nu-i spune nimic

poate fericirea nu e cota 1400

traseul…

Noi ne-am născut pentru a putea suferi,

pentru a răbda ca iarba osânda verii;

ne-am născut, fiind mare nevoie de noi,

era nevoie de încleştarea durerii.

Noi ne-am născut pentru a putea suferi,

pentru iubire, pentru ură, pentru viaţă;

cu scăpărări ascunse din ochii fierbinţi

am aţâţat foc de căutare, în dimineaţă.

Noi ne-am născut pentru a putea suferi,

pentru aer, pentru ţărână şi flori;

candoare şi…

Mă priveşti

cu zâmbetul prins între două cuvinte

dincolo de el sunt eu

cuibărită-n freamătul simţirii

pe ţărmul cocorilor răniţi de timp

e atât de îngust hotarul

dintre răsărit şi apus

dintre leagăn şi bocet

ţi-aud neputinţa

de-a…

Ninge pe străzi, pe ramuri şi pe pleoape

în pieptul tău mă ning păcatele de ieri,

şi fiecare fulg m-aduce mai aproape

de vise ne-mplinite, de umbre şi păreri.

pădurea îşi arată de-acum o altă faţă

iar florile se schimbă în rochii de mireasă,

perdelele suspină în alb spre dimineaţă,

decembrie stă singur în toate de prin casă.

pe bănci zăpada-mbracă a lor singurătate

altar fără de cruce în parcul cu statui,…

doamnele cu glezna fină

mângâie placenta nopţii

simţind în poemul său

nodul gordian

şi fanfara vieţii cântând

timpul scrie cu cerneală simpatică

reţetele fericirii

apoi instalează mobilierul din lemn de nuc

pentru cei ce îşi doresc să conserve misterul

într-un loc răcoros

ecoul îmi face semn din utimul vagon

iar eu nu-l mai pot descifra

şi rămân cu picioarele goale

în urma istoriei

ce nu mai…

poţi privi cu tălpile

cerul

poţi simţi cum iarba

îţi creşte prin cap

şi cum creierul tău

obosit de întrebări

prinde rădăcini

printre pietre

când stai iubito

cu capul în jos

braţele tale înverzesc

sunt pline de flori albe

de miresme

iar picioarele îţi devin

ascensor către rai

când stai cu capul în jos

lumea pare normală

sărutul…

Ești doar al meu, chiar dacă uneori

Parcă nu ești cu mine, ci-ntre sori,

Pândind, timid, să mai răsară-o stea

Pe cer sau poate-n ochii de mărgea

Pe care mi-i săruți, din când în când,

Din colțul gurii tandru surâzând...

Un musafir prin sufletu-mi febril

(Ce se-nfioară sau devine-ostil),

Găsind, în trupul meu nevinovat,

Loc de refugiu, luminos palat,

Ocean de liniște neprihănit,

În care să te…

Curge dorul din cetatea la înălţime ridicată.

Mi-am lăsat sufletul în ea cu mine strajă afară

şi-am construit-o în cel mai înalt şi semeţ vârf

al muntelui meu,

să fie una cu cerul,

să strălucească

în toamnă, în locul

soarelui când e plecat

pe partea cealaltă de pământ,

să-şi lase izvorul cu şoapte pe albie să cadă

pic cu pic să-mi ostoiesc setea, să mă…

e drept

uneori în mine gângurește un prunc

sărutat în talpa poeziei

gândul devine vrabia care se scaldă în nisip

mă întreb ce aș putea adăuga cuvântului

să țipe în mine...

din forfota cu chip de muză

ies pe rând corăbii anonime

un vis dincolo de malul acesta apasă tâmplele

m-a durut să te strâng între genunchii toamnei

acum respiră sub pământ lumina

în galeriile inimii

șoptești un alint

iar eu te…

erai mai frumoasă decât ultimul gând

al ultimului muritor

visul lui care atârna precum o  picătură pe frunză

și s-a prelins pe un obraz deșertic

erai și rămâi pentru mine acea frumoasă

care mă desparte de cer și pământ

o primăvară între ape

o retină sfâșiată fluturând peste crepuscul

ești frumoasă așa cum traversezi liniștea peste gândurile mirate

tresărite sub pașii tăi bineînțeles frumoși rotunjiți apăsați

în asfaltul…

Am făcut ocolul pământului în două secunde

în a treia îmi sângera o tâmplă

lovisem stânca refuzului tău

mi-am încolăcit braţele după lună

între degete strecurasem câteva gesturi

o simţeam caldă ca un vis

în jurul nostru stelele păreau fulgi

aruncaţi din perne albastre

tu erai undeva sub frunţile noastre

numărai probabile galaxii rătăcite

am dat lunii o ultimă îmbrăţişare

m-am desprins de ea plutind spre dimineaţă

mă aştepta un alt…

O, vatra mea, durere împietrită,

Tu mă ademeneşti cu iarna-n floare,

În prag de prea-înaltă Sărbătoare,

Ursită-mi eşti şi vrere ne-mplinită!

O, biata mea, fărâmă-amar-ciuntită,

Al tău sinod  mai scânteiază-n soare?

O, vatra mea, durere împietrită,

Tu mă ademeneşti cu iarna-n floare!

Rămâi, îmi fii cea pajişte-nverzită

De voievozi şi turme de mioare!

Pogoară-te, de după nori, splendoare,

Roş' galben şi…

 Am eșuat, în visul meu albastru,

În paradis, sub palmieri târzii

Și zări îndepărtate de-alabastru,

Cu țărmuri nisipoase și pustii...

Mă-mbrățișai uimit, ca pe-o minune

De dincolo de timp, de undeva,

Și, dezvelindu-ne de rațiune,

Ai fost subit al meu, am fost a ta...

Ne-am mângâiat, ca două emisfere,

Pe un Ecuator imaginar,

Ne-am înălțat, apoi, spre alte…

Iubim precum Soarele iubeşte pământul

în superb moment de treziri terestre;

vrem să ne inunde prin simţiri triumful

acestor prefaceri ce deschid ferestre.

Şi astăzi ne răsfrângem în împlinire,

ne regăsim solemni - timpi victorioşi -

spre viitor, viaţa, călătoreşte-n devenire

şi pulsează-n noi, sânge de strămoşi.

Ne risipim în lume într-o clară iubire,

tot intuim patriei un glorios avânt;

descoperim atenţi,…

Cuvintele, frunze uscate neputincioase

să-mi picteze sufletul

măzgăleală de emoții curse

amestecate cu pașii unei ploi nedorite.

Toamnă infiltrată clandestin

printre ani și clipe niciodată destule,

schimbă culoarea frunzelor emoționate

care părăsesc pastelul cu o ultimă reverență.

Mi-au obosit…

dă-mi palma să ghicesc cum se moare

între da și nu

la groapa cu minuni sosesc gărzile

un vultur ciopârțește jobenul cerului

schijele ard la zero grade și aleargă la o sută

despre nodurile încifrate nu-ți voi aminti

astăzi se judecă în piața luminii

cineva a furat partitura de rezistență

gloata s-a îmbrăcat de gală

piruete morocănoase un impresar de surâsuri

și rafale insomniace

mai târziu vei auzi…

Un duh înzeitor a pedepsit

dogmaticul pustiu stelar

cu strălucirea țepoasă

a nașterii mele

în brațele mării secate de orbi.

Lupi urlând verde-albastru,

privirile-mi răzvrătite

împotriva visurilor

înghițitoare de hăuri

în trudnică paragină.

Coralii de timp amniotic

își făleau spinările

cu puritatea imens înruginitoare

a luminii ceruite

în zăcăminte de vid convulsiv.

Auzeam eternitatea gemându-mă

umbră smerită

a unui sceptru…

Din toamnă, mi-a zâmbit la fereastră

timpul încărunţit de aşteptări, de dor,

de viu colorat cerul cu frunze purtate

în adieri de vânt, suflări, respirări

de îngerii din noaptea cu poveştile

sculptate-n lut. Se coborau pe portativ

să-mi cânte, să mă-nalţe în zborul

stelelor ascunse de ajunul zilei

prinse de privirea ce înfulecă înfometată

aerul respirat de tine.       

Eu sufletul l-am prefăcut ţărână

şi vântului l-am dăruit să-l poarte,

în fiecare zi din altă săptămână

unde eternitatea clipei ne desparte.

Nu vreau să fiu povară sau durere

în mine polul nord s-a strămutat,

iubeşte-mă prin alte emisfere

şi vindecă-mi planeta c-un oftat.

În mâna mea dorinţa-mbătrâneşte

şi nu există leac printre ninsori,

singurătatea sufletu-mi primeşte

când azi mă vrei şi mâine mă…