M-aşteaptă clipa                                         M-aşteaptă tipa

Trandafir Simpetru                                                                            Ionel Mony Constantin

Cât de grăbit am fost şi ce risipă                                                  Cât am băut, o, Doamne, ce risipă

Mi-am oferit în dar cu mâna mea,                                               Le-am…

Să mă iubeşti tăcut în fiecare seară

de parcă m-ai întâlni după-o mie de ani,

mirat că există şi plăcut te-nfioara

ţipătul umbrei într-un parc cu platani.

Şi-n braţe să-mi stai în zori fără rouă

cu o sete nebună de-a te pierde în mine,

când stelele plâng apunând câte două

pe cerul senin ce demult ne-aparţine.

Fără tine, iubite, totul pare-n zadar

şi nu ştiu că-ntre clipe mai există minuni,

dacă-n braţele…

Țara mea de cuvinte

și-a exilat guvernul spre patria tăcerilor

și nu răspunde la amintiri.



țara mea de cuvinte este populată

de linii înfrânte

care nu știu încotro să se îndrepte;



chiar am mari dubii

asupra prețului oricărei clipe,

al oricărei îndoieli.



femeia care se intersectează

cu țara cuvintelor mele,

are revelația zădărniciei.



țara mea de cuvinte

este importantă

doar din punctul…

se lăsa în cuvinte până când aerul se rarefia 

descoperise neînfrânarea 



o fiară însângerată înconjura apele încât oamenii deveneau nopți cu plete fluorescente 



știa că lumea e acolo ca într-o menajerie 

cu rânjete devenite obsesii

știa că se poate muri undeva pe parcurs 

înainte de a șaptea zi 



avea atâtea încuietori încât dimineața tușea în nebunia florilor 



auzise că…

treci prin ușa peșterii mele

te întrebi

de ce n-am zăvorât-o

odată cu prima cădere de grindină…

întindem brațele peste aceste zile

strângându-le-ntr-o cetate

visele

fiindu-ne stăpâni doar

pe nopțile albe

e mai mult

decât a înnoda tristeți

pe o frânghie solară

scuturând peste clipe tocite

de patimi

petale de gânduri…

Se apleacă, se înclină și cînd se prăbușește,

cuvăntul nu mai comunică nimic,

omoară numai din neputință.

Se sprijină pe niște sentimente veștede,

cultivate de alt eu, în alt timp.

Astăzi  mi-a obosit gândul

 ce nu a mai putut deveni cuvânt.

Caut un sens în cutia cu sentimente

tocite intens, ceva în…

La marginea ploii strecurăm

sentimentele înghețate și ude frunze

dintr-o existent lacustră,

din care am evadat într-o toamnă

fără culoare ucisă prea devreme.

Te caut printre vorbe.

Gesturile  uitate mă împing

să fac pasul clandestin,

chiar dacă pe drum ne cad penele

una câte una și…

ploaia se întoarce în sine

spălând trotuare obosite

coroane arămii se clatină ritmic

șuieră mohorât o toamnă rece

cât toate temerile mele;

sunet de vioară îmi modelează suflarea

uit de ce mi-era dor 

cum încăpeai în versurile mele

ca o pasăre de lut 

strigându-și zborul,

ceasul a rămas odihnindu-se 

la piciorul pădurii

peste noi timpul

rămâne verde crud

în pas de…

Femeia ce  a scris la  două inimi…  

Te  rog  așterne-o-n  pagină de carte

Ca-ntr-un ierbar  udat numai de lacrimi

Printre  cuvinte  rostuite  aparte



Octombrie te-a văduvit  vezi…

Trăiesc în cratere săpate de ploi

şi pâlcuri ţepoase de iarbă,

un soare singuratic

adulmecă pământul

cu ultimele puteri;

peste văi arămii

sufletul meu tace,

demult

într-o toamnă 

te-am iubit

atât de mult

încât să-ţi port numele

prin toate frunzele;

în…

Cât de grăbit am fost şi ce risipă

Mi-am oferit în dar cu mâna mea,

Nici n-am ştiut că vârsta îmi fugea

Şi-acum îmi fac bagajele în pripă.

Din când în când tot mai aud că ţipă

O dropie în depărtarea grea

Şi ca prin vis tremurător din ea

Un cântec ultim parcă se-nfiripă.

O, cum se-aşterne liniştea pe drumuri

Şi arde toamna în lumini şi fumuri,

Nu mai renasc, sunt gata de plecare,

Am…

                            lui Ion Minulescu

În zări

străbătute de ani zeci

se aude încet

o romanţă fără muzică

a acelui ateu

ce doar în iubire se-ncrede

şi tace,

tace de frică

să nu deştepte tristeţea amintirilor culcate

în sicriele albastre ale zilelor de ieri

şi speranţa şi-o lasă

în ţara în care sunt regi:

nimicul,

eternul

şi albastrul din cer.

Clopotele…

E cinci şi e aprilie

acum cu mult mai pustie,

căci el nu mai este

cu ochiul degetului său

pus pe hârtie

ca o minune,

iar eu, ca o mirare că sunt

încerc de pot

curaj de am

într-un cinci dintr-un an

să ridic spre cer

omagiu curat

acelui mare ce e

seniorul veacului

cu ordinea-n cuvinte

aruncate-n aval,

iar eu, ca o întâmplare că sunt,

să cruţ…