bărbații privesc cu invidie

sunt genul care promovează arta conflictele economice

progresul relațiilor

sexuale

misterele din cerul atât de aproape încât mi-e teamă să nu-l stric

cu mâinile goale

greierii umblă ca după mort

de parcă s-au trezit cântând

la beție

în loc să-mi fac de cap cu femei precum un băiat de oraș

colind bibliotecile

desigur asta nu mă face mai bun dar câștigul…

Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început…

se presupune că nu-mi cunosc viitorul dacă

pe la spatele meu oameni lipsiți

de prejudecăți

lasă răul să se vindece

singur

din aproape în aproape

de parcă s-ar lua după Madonna cu pruncul-

emoția femeilor ia formă de zîmbet

la ideea de mamă

fără vreun gând nepotrivit îți privesc trupul

mi se pare sau ai niște culori pe care nu le-ai purtat

niciodată

până acum nu am știut cum să-ți…

precum într-o peșteră unde stropii ieșind prin pereți

te fac să crezi că e goală

descopăr imagini cu oameni dansând lângă focul din vatra

de lut –

avansul misticului în fața științei

pune deoparte din căderea omului câteva mere

ce nu vor ști niciodată de ce se sperie o femeie

de parcă ar refuza cereri în căsătorie

fără să se gândească

la moartea lentă a propriului trup

la urmările faptelor pentru…

simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam

fumul să-mi abată privirea departe

altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte

nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii

ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă

obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii

să cădem de acord prost e celui ce-i pasă

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că…

am râs până m-am trezit singur

mai bine într-o casă de jale decât la ziua împăratului

îmi rup carnea printre hainele unei femei

ce-a renunțat să mai fie

mama mi-ar șterge lacrimile dar nu mai poate nici ea

am un papagal care strigă celor care  îmi calcă

pragul

sunt unic

ca unul ce se poate autodistruge părerile mele de rău lipsesc

într-un mod minunat

am prieteni atât de puțini încât…

împodobită-n haina mea de lutru,

vestala neplătită de fecioară 

iubea un dumnezeu mai mult neutru,

să fie răstignit a doua oară.

din marile poeme curs-au lacrimi,

umbream şi eu, fermecător şi straniu

somnambulismul nopţilor de patimi,

cu-asexuate trupuri de uraniu

ce explodau prin xeroxări de gesturi,

nereuşindu-i vraja, uneori,

apusul închegat cu-atâtea resturi

zâmbea semeț la supa grea de…