bărbații privesc cu invidie

sunt genul care promovează arta conflictele economice

progresul relațiilor

sexuale

misterele din cerul atât de aproape încât mi-e teamă să nu-l stric

cu mâinile goale

greierii umblă ca după mort

de parcă s-au trezit cântând

la beție

în loc să-mi fac de cap cu femei precum un băiat de oraș

colind bibliotecile

desigur asta nu mă face mai bun dar câștigul…

Mi-au adus ce-a rămas de la alții. Am aruncat farfuria cât colo.

Iar m-au bătut. Mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat

în picioare.

Le-a fost frică prea mult. Doar viața poate lovi așa de rău.

Stăteam cu mâna întinsă, parcă cerșeam. Nu știam ce se-aude: apa din streașină

ori sângele meu, clocotitul.

Ceilalți copii dormeau prost; dădeau vina pe mine. Educatoarea și-a scos haina și-

a zis: nu așa se educă un suflet!

Am început…

se presupune că nu-mi cunosc viitorul dacă

pe la spatele meu oameni lipsiți

de prejudecăți

lasă răul să se vindece

singur

din aproape în aproape

de parcă s-ar lua după Madonna cu pruncul-

emoția femeilor ia formă de zîmbet

la ideea de mamă

fără vreun gând nepotrivit îți privesc trupul

mi se pare sau ai niște culori pe care nu le-ai purtat

niciodată

până acum nu am știut cum să-ți…

precum într-o peșteră unde stropii ieșind prin pereți

te fac să crezi că e goală

descopăr imagini cu oameni dansând lângă focul din vatra

de lut –

avansul misticului în fața științei

pune deoparte din căderea omului câteva mere

ce nu vor ști niciodată de ce se sperie o femeie

de parcă ar refuza cereri în căsătorie

fără să se gândească

la moartea lentă a propriului trup

la urmările faptelor pentru…

simplu spus nu adorm fără să-mi pun țigara pe geam

fumul să-mi abată privirea departe

altă iubire deocamdată nu am

numai sângele dulce-acrișor scade-n vasele sparte

nu veneai iar eu mă bucuram precum pruncii

ziua-ntreagă să fiu prim-ministru acasă

obiceiul meu preferat cu prieteni bețivi și cu verdele luncii

să cădem de acord prost e celui ce-i pasă

ca poet până-n vârful membrului cum spun câte unii

îmi pare că…

împodobită-n haina mea de lutru,

vestala neplătită de fecioară 

iubea un dumnezeu mai mult neutru,

să fie răstignit a doua oară.

din marile poeme curs-au lacrimi,

umbream şi eu, fermecător şi straniu

somnambulismul nopţilor de patimi,

cu-asexuate trupuri de uraniu

ce explodau prin xeroxări de gesturi,

nereuşindu-i vraja, uneori,

apusul închegat cu-atâtea resturi

zâmbea semeț la supa grea de…