Un rege bun mi-a spus
ține cont de puterea cuvintelor
cunoaște-le precum ai stăpâni o herghelie cu mânji, o să fi cuceritor,
cu ea poți înfăptui epopei,
neliniști se vor ridica la orizont
să nu te sperii,
inspirate gesturi vor aduce lumina pergamentelor,
preoții vor căuta în istorii
să înțeleagă,
tu cu gând curat să fii pe pace
și-n tiranie să nu crezi,
toate ce-ți vor ieși în cale te vor întări,
atunci când zilele o vor cere vei învinge,
din iubire să reclădesti,
să împaci acolo unde apele s-au despărțit.
L-am ascultat de atunci eu scriu, scrisul îmi dă
forța de a mă lupta cu timpul.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de ovidiu cu 5 ore în urmă

Mulțumesc Mult Mihai! Timpul și taina sa m-a preocupat și am scris având ca pretext acest motiv o serie de povestiri scurte, unele sunt postate și pe acest sait

Comentariu publicat de Mihai Katin cu 6 ore în urmă
L-am ascultat de atunci eu scriu, scrisul îmi dă
forța de a mă lupta cu timpul.  admirabila  aceasta  mărturisire pentru  ca este adevărat  ,suntem   uneori  într-o stare de adversitate cu  acest  timp  atât de imprevizibil în formele sale  ce dau  consistenta universului omenesc...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog tristeţe verde, spre albastru a lui Ada Nemescu
cu 17 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
ovidiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Istorii a utilizatorului ovidiu
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Istorii a utilizatorului ovidiu
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Călătoria ll a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pecetea sărutului a utilizatorului Alina Ilie
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Prin tei a lui C.Titi Nechita
cu 7 ore în urmă
Lui gina zaharia i-a plăcut discuţia Iertarea a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Istorii a lui ovidiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog (Ia catrenul, cititorule!) a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog De ce? a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a postat o discuţie
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte de iunie a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Istorii a lui ovidiu
cu 9 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog … și am deschis ochii a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog … și am deschis ochii a lui Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Epigrama ca destin a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor