Când lacrimile sapă şanţuri în obraji

asemănătoare unor riduri frumoase

ruina timpului scoate la iveală

rădăcini de speranţe care n-au încolţit

niciodată!

clipe zbârcite cu chip bătrân tuşind

gârbovite la colţ de uitare,

sunt cârpite la zidul veşniciei cu aţa

neîmplinirilor noastre, fizionomia unei tăceri

căzută-n dizgraţia unei oboseli

dureroase se lasă împrumutată de la

o buza la alta asemeni gustului sărat

spălat cu saliva unui ţipăt…

Vor fi ninsori, iubito, între noi

şi viscole uitate-n drum înzăpezit,

copaci cu ramuri frânte, trişti şi goi

ne vor striga în nopţi cu chip albit.

Zăpezi ţesute-n câmpuri lângă zare

vor reclădi troiene prin trecut

şi tot ce-a fost frumos din întâmplare

va fi ascuns de-al vremii aşternut.

Vom sta ascunşi în sufletele noastre

privind prin ochii vechilor statui

şi când va ninge cu zăpezi albastre,

cât te iubesc, să nu…

Cu timpul toate s-au destrămat

gânduri, cuvinte, idei, visuri,

au rămas câteva păreri de rău întregite

sub o cupolă de lacrimi,

cioburi de sticlă înfipte în carnea amintirilor

mă ţin treaz, sângerez ca o binefacere

şi doar câteodată am curajul să privesc

singurătatea în faţă, să păşesc cu sufletul

pe tărâmul ei, conştient fiind de faptul

că ne vom rătăci împreună,

clipe sub formă de lilieci îmi intră sub pleoape,

timpul pare o scurtătură…

Visele nu pot fi-ntotdeauna-mplinite,

trăieşti iluzii perfecte între mii de oglinzi

alergi rătăcind lângă vieţi părăsite

şi vrei pentru-o clipă destinul să-l prinzi.

Să vezi ce se-ntamplă câteodată târziu,

dacă anii ce vin poartă-acelaşi mister

şi prin toamne străine cu aspect ruginiu

fericirea-i doar umbra unui gest efemer.

Să ştii cum s-au frânt curcubeiele-n două

sub povara tristeţii din atâtea priviri,

cum…

Vreau ca să-ţi cer tăcerile-napoi

şi să le-ascund sub pernă uneori,

să pun al ploii murmur între noi

şi printre gene-n gând să te strecori.

Să te privesc vorbindu-ţi în neştire

de vântul zăvorât între-amintiri,

pe unde-a-mugurit prima iubire

şi-a înflorit cândva-ntre despărţiri.

Nu-ţi cer miresme la-ntâmplare

atâtor ani ce tu mi i-ai răpit,

lăsând în clipe semnul de-ntrebare

şi sufletul ce-n trup s-a…

Dacă închid ochii mâinile încep să bâjbâie

ca într-o noapte fără lumânări aprinse

fluturii mi se aşează pe tâmplă şi la

fiecare zvâcnire, lovesc cu aripa gândul

risipitor

calc pe nisipuri mişcătoare fără să dau nume

micului deşert

de incertitudini

oricum teama vine din ambele părţi

doar gesturile revendică ultima îmbrăţişare furată

şi când constat că nimic nu este la locul lui

îmi provoc destinul la ultima şansă

dacă închid ochii memoria mea…

Într-o noapte oarecare

mă gândeam privind la soare

cum îmi picură-n grădină

razele din lună plină.

Eram trist, plângeam de milă

unui sculptor în argilă,

ce-mi fura pe timp de noapte

dimineţi întregi de şoapte.

Aşteptam cumva să plouă,

fulgere să-mi rupă-n două

gânduri sumbre şi bolnave

nebunii din vechi epave.

Un strigoi frumos sub stele

printre zeci de cruci rebele,

eram eu cu noaptea-n…

În mine multe încep să se ofilească,

simţurile sunt ca nişte ramuri uscate

de care se agaţă în frigul iernii lumina îngheţată

a stelelor

fiorii au o culoare gălbuie cu miros de ceară

topită din lumânări aprinse în capela tăcerii,

mor câte un pic prieteni, obsedat de-atâta

zgomot încep să ador liniştea veşnică,

îmi este dor să fac cunoştinţă cu propria moarte

am atâtea să-i spun că nu ne-ar ajunge priveghiul

dar ea este întotdeauna…

Mă pierd mereu in străluciri de lacrimi

lăsându-mă strivit de genele plăpânde,

când visul înflorit în cetină de patimi

apare ca o umbră ce taina şi-o ascunde.

Urăsc să mai respir cu patimă iubirea

trăind in sufocare prin lumea ei parşivă,

deşi sunt simplu om şi asta mi-este firea,

un an înseamnă clipă şi clipa e tardivă.

Nu vreau să fiu găsit pe rug de flăcări albe

sacrificând întruna tăcerea din trecut,…

Plouă puternic cu tristeţe

pe strada unde locuiesc,

şi printre zâmbete răzleţe

pe umbre umede păşesc.

Cu mine toamna-mbătrânit

şi cerul ei cuprins de nori,

în vârf de măguri s-a oprit

cum a făcut de-atâtea ori.

E vremea astăzi mohorâtă

cadenţa ploilor e-un chin,

în ochii-nlăcrimati de ciută

şi nefirescul meu destin.

Se-aud tăceri în depărtare

furând cuvintele din…

Dimineţile te-au pierdut întotdeauna prin mine

cu greu răscoleam razele soarelui

prin stropii de rouă, aveam mâinile rănite

de lumină şi totuşi era noapte prin gesturi,

ici colo câte o pată din întuneric sălăşuia

în ungherele sufletului,

scobeam ca într-un copac prin gânduri

căutam visul trăit cu tine, blestem

dimineaţa nechemată, urăsc zâmbetul

hâd al zorilor, ecou sec lovind tâmplele

ca un clopot târziu, verde crud ascuns între…

Vorbeşte-mi acum de iarna ce vine

cât toamna trăieşte sălbatic în noi,

şi pune să ningă de mâine prin mine

doar fulgii ce cad mereu câte doi.

Sărută-mi obrajii cu umbrele riduri

să simt tresărirea în buzele calde,

icoane prin suflet cu ramele ziduri

în trupul ce viaţa plăcerile-şi arde.

Pe umeri-ţi albi privirea să-mi las

sfios ca o toamnă trecând pe alei,

dând serilor blânde al inimii glas

în care…

E greu să-nţelegi că-mi doresc uneori

să mă strigi ca prin vis într- o noapte,

să străbat cu privirea o câmpie cu flori

legănate uşor de-ale vântului şoapte.

Nu ţi-am spus cât de-aproape te simt

când pustiul în lacrimi pătrunde,

şi din tot ce-ar putea să însemne alint

am cărările mele semănate oriunde.

Calc pe iarba răvăşită de fluturi şi rouă,

norii trec mult prea greu către zări,

doar o pasăre-n zbor rupe…

Îţi aminteşti ce foc de artificii s-a făcut

când stelele-au căzut în valurile marii,

şi-un cer sub ape-n taină şi-au ţesut

purtând spre ţărm tăcerea depărtării.

Eram atât de sinceri şi cuminţi din fire

grăbiţi să strângem noaptile-ntre noi,

lăsând deasupra clipei vântul să se mire

de tot ce-seamnă stele şi străluciri de ploi.

Din larg soseau miresme  lângă mal

ca nişte vechi corăbii prinse de furtună,

şi-ti presăram…

Îmbătrânesc gândindu-mă-n trecut,

mi-e sete dar fântânile-s în tine

şi-n fiecare clipă ce te-a cunoscut

ai tot secat şi-ai izvorât din mine.

Am vrut să urc pe trepte de lumină

fără să cer răgaz pentru amurg

şi cred că-n viata port singura vină,

că apele prin suflet ni se scurg.

Găsesc cu greu cărările spre tine

în orice noapte toamna a sosit

şi dincolo de tot ce-mi aparţine

te rătăcesc când zorii te-au…

Mai spune-mi dacă-i primăvară

prin toamna care a sosit,

sau a rămas sfârşit de vară

prin umbre ce s-au ofilit.

Întinde-mi mâna printre ramuri

să văd fiorii-nmugurind,

când visele lovesc în geamuri

şi-n stele palide se-aprind.

Mai spune-mi dacă bate vântul

printre tăcerile de ieri,

dacă în toamnă stă pământul

străjer la tâmpla unei veri.

Găseşte-o cale de-a-mi răspunde

de ce mi-e sufletul mai…

S-au dus atâţia îngeri printre stele

tu i-ai urmat şi nimănui n-ai spus

cum poţi găsi cărarea către ele

şi câte lacrimi costă veşnicul apus.

Ai smuls cuvintele lăsându-le în flori

păstrând tăcerea celor nerostite,

să-ţi împleteşti din ele-n sărbători

minuni ce doar în ceruri sunt găsite.

Drumul e scurt prin viaţa efemeră

tu te-ai grăbit pe tot să îl parcurgi

când îngerii de-acasă încă speră

să reînvii şi lângă ei…

Uneori bumerangul nu se-ntoarce la cel care-l aruncă,

se roteşte deasupra privirilor şi în călătoria

spre înapoi nimereşte în lacrimile celui care l-a

construit, dureros moment când totul

trebuia să fie doar zbor, singurătatea poate fi trăită şi în perechi

cu o singură condiţie, tăcerea să fie doar a unuia

celălalt trebuie să numere suspinele desprinse

din arcul buzelor, aici uneori cuvintele sunt săgeţi

şi dacă lovesc ţintă părerile de rău devin…

Mă sfârtecă adânc securea unei şoapte

bucăţi din trup s-au strâns între oglinzi,

sperând să vii pe-ascuns în altă noapte

şi-n colţul tău de suflet să le prinzi.

Sunt plin de cicatrici uitate în privire

paşii mi s-au pierdut prin zilele de ieri,

septembrie-i de mult prin noi o amintire

şi-n toamna vieţii suntem doi stingheri.

Iubesc taişu-n lacrimi de secure

păstrate-n taina şoaptelor ce tu le spui,

şi-mi cresc în trup lăstarii din…

E prima zi de toamnă şi-n tăcere

cad frunze veştede pe-aleile pustii

şi printre ramuri trece-o adiere

stârnind în suflet multe nostalgii.

Mă poartă paşii-n locuri neştiute

să te trăiesc cu felul meu de-a fi

şi-mi sunt atâtea frunze cunoscute,

că-mi este greu pe tine-a te găsi.

E toamnă azi, iubito, şi mă doare

s-ascund în viaţă vara ce s-a dus,

să nu te pierd cu visele-ntr-o floare

când soarele răsare…