Aproape de final

[Vezi blog]

În mine multe încep să se ofilească,
simţurile sunt ca nişte ramuri uscate
de care se agaţă în frigul iernii lumina îngheţată
a stelelor
fiorii au o culoare gălbuie cu miros de ceară
topită din lumânări aprinse în capela tăcerii,
mor câte un pic prieteni, obsedat de-atâta
zgomot încep să ador liniştea veşnică,
îmi este dor să fac cunoştinţă cu propria moarte
am atâtea să-i spun că nu ne-ar ajunge priveghiul
dar ea este întotdeauna grăbită
ca şi cei ce ma vor sub pământ, în odaia de lut
unde visele nu vor găsi niciodată fereastra,
viata mea, un permanent conflict cu lumea,
cu mine, am iubit viaţa atât de mult încât acum
când mă simt trădat de neîmplinirile ei o urăsc,
o urăsc cu o sete bolnavă ca a unui pelerin în deşert,
o urăsc pentru simplul fapt că mi-a chinuit sufletul,
sufletul meu minunat cu iubirile, cu tăcerile, cu tristeţea şi meandrele ei
a fost stâlpul existenţei mele, viaţa mi l-a făcut bucăţi şi l-a dat lumii
să-l calce-n picioare, să-l scuipe cu flegma ei scârboasă
aruncată cu poftă dintr-o gură cu miros de putregai,
voi căuta o altă viaţă dincolo de moarte
deşi sunt conştient că mă voi întoarce cândva
să-mi găsesc sufletul rămas pe pământ
pentru a-l trece vama la porţile liniştei eterne,
mor câte un pic prieteni, pentru că totul în mine este bolnav
şi sănătoase mi-au rămas doar
lacrimile!

[x]

Multumesc prieteni!

Cu pretuire!

[Ion Lazăr da Coza]

Mesajul e mesaj - nu mă leg de el, însă de poetică da. Ai un pasaj mare de proză și locuri comune, ceea ce pentru tine nu-i obișnuit. Tu mergeai la izvorul metaforelor și nu culegeai din baltă. Mai stilizează un pic mesajul.

Drag,

da Coza

[gina zaharia]

George, iarăşi ai privit viaţa cu ochi cenuşii! Deschide fereastra şi respiră gânduri de duminică, poţi aduce  cu tine şi lacrimile, ele desăvârşesc liniştea...

Aştept poezii mai optimiste, ca pe vremuri:)

[Sofia Sincă]

Defulare personală, într-o clipă, cruntă, deprimantă. Cel puţin te-ai răcorit, George? Fiecare murim câte puţin în fiecare zi, chiar dacă nu conştientizăm. Însă nu este corect să le lăsăm pradă disperării. Ştii vorba 'ceea! Dumnezeu nu dă omului decât atât cât poate duce.

Am citit, am luat parte la deprimarea ta sufletească şi-ţi doresc lumină în suflet!

Sofy