După ora stingerii

        se instala neliniștea

        șoapte abia deslușite

         se schimbau între 

         pereții cenușii

         podeaua veche

         călcată de generații

         întregi de pași

         începea să scârțâie

          câteva perechi de ochi

          mai curioși

     …

vântul își încurcase pletele o vreme
prin sufletul câmpiei
răsfirându-le prin răsuflarea ei mănoasă
spice mlădioase revărsau lentoarea sevelor cu miros de soare
prin linia vieții palmelor mele - aidoma unui trup de femeie 
șerpuindu-și voluptos chemarea
sub cereala mea foame

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit c-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri…

De la prăşit vine mama

– bătrână ca limba română –…

Soarele mezozoic

curge vulcanic pe versanți.

Puhoaie de apă fierb

sub lava incandescentă,

adunând rădăcini de baobab și

pierzându-se spre cataracte.

În depărtare, un pterodactil

zboară concentic prin emisii de gaze.

Sub poala dealului de cretă,

ferigi imense ling smerite

crupele tiranozaurului.

Pe costișe, prin iarba roșie,

se zbânțuie șuierând velociraptorii.

În vale - moara…

Ce adevăr măsoară desprinderea de sine

Atunci când închid ochii și regasesc în mine

O altă dimensiune a exprimării ferme

Și-un  labirint nostalgic al  dragostei eterne?!

Cum blândă cade geana peste întreg cuprinsul

Ce mai contează oare, în faptă, dinadinsul

Urzit  din neputința de a purta festiv

Iubirea, spre o culme schițată…

se rup membranele

picurii se desprind

de sârma ghimpată

și de ochi

eu te ating cu fruntea

te înfășor cu pielea ei

ca într-o peliculă

de staniol

în care te vei coace

cu fiecare plecăciune

așa până când

îmi vei auzi foșnetul

și te vei ridica

purtată de…

Revăd citadela pe vârful de stâncă,

lumini sidefate în noapte aruncă

și vorbe aud, din nespuse cuvinte,

prin cărti neştiute citite-nainte –

îmi toarnă otravă pe raze de lună,

pereţii curbaţi în mijloc se-adună,

iar noaptea deasupra se lasă opacă

pe gândul rănit care-ncepe să zacă.

Te rog, nu pleca acum prea departe,

întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,

cuvinte de miere să curgă-n odaie,

să cadă-n cadenţă, ca stropii de ploaie,…

Ca o catedrală a dăinuirii,

coloane de bazalt se înălțau la cer,

sedimentând ere geologice.

Prismatice orgi de piatră rezonau,

odată cu pământul,

botezul lor incandescent.

Prin rărunchi vulcanici, turcoazul fluid,

țărmurit de ciunte lespezi,

expira sufletul ghețarului topit

și inspira lacom cascade minerale,

ca un balaur șerpuindu-și…

am intrat

fără să bat

în loc să-și ascundă sânii

a ascuns cartea din care citea

        Cu crengile-aplecate mângâi Oltul

        Ce-ți poartă umbra de o veșnicie

        Cu rădăcini bine înfipte -n malul

        Ce l-a săpat puhoaiele- n furie

         Sub raze ce se scaldă-n luciul apei

         Și se preling ușor pe crude-ți ramuri

         Sfioasă privire dăruiești clipei

         Și-n adieri de vânt frunzele-s…

ai cerut îndurare cuvintelor

orbul de tine

o albire de suflet

la răscruce de patimi

un genunchi de pământ pe o rugă

să-mi fi lăsat

și jertfa mea 

de gânduri

ți-ar fi adus

iertarea

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde

un vast război, cu scop nedeclarat.

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

În timp…

sălbaticul artist pictează zorii

pe șevaletul lui de răsărit

cu nuanțe purpurii și iluzorii

și-apoi  adoarme gol și fericit

iar simplele peneluri înspumate

cu care toată viața a pictat

le-a scufundat în marea de agate

și-mbracă rostogol țărm sidefat

în visul lui se nălucesc corăbii

plutind ca necrofagii în picturi…

Ultima dorință de la despărțire

A murit în fașă de un dor malin 

Se deschid ferestre și un vânt subțire

Incovoaie teama ce se zbate lin.

O fantomă după draperii albastre,

Ți-a mișcat în suflet sute de-ntrebări -

Atingea lascivă, piatra casei noastre,

Alteori în fugă o vedeai pe scări.

Din ghergheful tălpii ca și o dantelă

Lunecase urma pasului strafin,

Pânze de păianjeni cu rol de tutelă

Legănau pe brațe trupul ei…

am clătit ochii de mii de ori cu tot ce am găsit

în drumul meu femei copaci ferestre și petarde chiar

am băut atâta apă

aproape cât un fluviu care ar fi de ajuns pentru

a adăpa toate vrăbiile lumii...

neinvitați puteți și voi călători în mine

fără să stați la cozi interminabile

nici să așteptați luni de zile pentru un strop

de cerneală sau un…

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită

ce-și căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,

deși părea mai tristă, privită din profil,

când cobora grăbită în gara fără șine

având pe…

Tresaltă pădurea morgană,

canicula pâlpâie moale

prin brazde pietroase și goale

și-n ciuturi cu chip de icoană.

La schitul din dealul cu soare,

câmpie de flori la ferestre

răsare din păsări măiestre,

zidind rugăciuni și altare.

O toacă de lemn se veștește

ca meandre de line izvoare,

curgând printre dealuri solare

un…