Suflete orfane

[Lidia Pervu]

        După ora stingerii

        se instala neliniștea

        șoapte abia deslușite

         se schimbau între 

         pereții cenușii

         podeaua veche

         călcată de generații

         întregi de pași

         începea să scârțâie

          câteva perechi de ochi

          mai curioși

          învingeau teama

          așteptând să surprindă

          cine tulbură liniștea

          alții sub pătura grea

          istoviți de-atâta strângere

          însoțiți de ritmul alert al inimii

          într-un lac de sudoare

          nu-și doreau decât

          să se facă dimineață

          stafiile bănuite

          reveneau ACASĂ

          măcar aici erau pomenite

          biete suflete nemângâiate

          învinse mai întâi de soartă

          apoi de boală

          sfârșeau singure

          la lumina lunii

          lăsând în urma lor

          câte un pat gol

          un semn al trecerii

          pentru puțin timp

          nume șterse definitiv

          de la apelul zilnic

          ajunse într-o groapă comună

          unde împărțeau

          o cruce nescrisă

          pierdută printre buruieni

       

[Mihaela Popa]

citită la timpul prezent îmi pare mult mai interesantă

[Vasilisia Lazăr]

Din cele prezentate aici, nu ai cum să-ți dai seama dacă e orfelinat, ori azil de bătrâni, ori spital, ori altă instituție care adăpostește niște suflete condamnate la boală, singurătate, tristețe. Și nici măcar nu are importanță dacă ar fi poezie. Dar nu e. Pentru proză, e prea puțin. Poate fi însă dezvoltat. Am citit cu amărăciune!

[Florica Munteanu-Cuc]

Pentru mine, e poezia sufletului ţesută din clipe întotdeauna  povestite prin fiorii care se nasc în inimă. E retrăirea unor poveşti pline de fiori pe care le-am scris şi eu, în inimă, şi care , poate, vor ieşi în lume tot ca în textele tale , draga şi talentata noastră Lidie! Ai ales forma de expresie cea mai sinceră şi mai adecvată, nu te teme! Poţi oricând scrie şi poezie, şi proză, şi proză lirică, şi naraţiune în versuri etc. Şi vei fi mereu citită, chiar dacă, de multe ori, greu încadrabilă, cât priveşte forma  şi  modul de expunere, ori genul. Ascultă-ţi inima, scrie,  fă ce vrei, dar nu te abate de la vocea intuiţiei- mă refer la actul literar. Doamne ajută! 

[Ion Lazăr da Coza]

Proză.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Sumbră imagine...

[Lidia Pervu]

Multumesc, d-na Agafia Dragan, am sa incerc sa icadrez textul in proza scurta, aveam dubii, l-am scris asa cum mi-a venit bine in momentul conceperii, uneori e foarte dificil sa nu deviezi de la tema, poezia are reguli, indiferent de forma dorita!

D-na Sofia Sinca, nu este vorba de azil de batrani si nici de vremuri de razboi, este vorba de orfelinate de copii, din anii 70 , unde se creau tot felul de scenarii in dormitoarele cu cate 50 de paturi!POEZIE nu-i, s-ar dilua prea mult subiectul de aceea aveam nevoie si  de alte pareri !Cu stima, Lidia       

[Agafia Drăgan]

Un inceput de proza scurta? Subiectul ar fi interesant si captivant daca este manuit bine.

[Sofia Sincă]

O povestire tristă despre și cu bolnavi incurabil, undeva într-un ospiciu. Cine știe unde... Nu vreau să cred că există și azi. Asemenea lucruri se întâmplă în timp de război.

Textul este o proză. Poezie, practic nu există, aici.

Sofi