Ce adevăr măsoară desprinderea de sine
Atunci când închid ochii și regasesc în mine
O altă dimensiune a exprimării ferme
Și-un labirint nostalgic al dragostei eterne?!
Cum blândă cade geana peste întreg cuprinsul
Ce mai contează oare, în faptă, dinadinsul
Urzit din neputința de a purta festiv
Iubirea, spre o culme schițată emotiv!?
Năucitor momentul de a-mi zidi iubirea
În vina unei clipe ce-și gâtuie menirea
La ceas de insomnie tocmit să-mi dea fiori
Când poala dimineții se bucură de zori.
Adaugă un comentariu
Ultima strofă, cea mai reușită. Ritmul scârțâie tare.
Mesajul se recepţionează greu, însă nu-i facil.
da Coza
Deosebit e ultimul vers. Insomnia ne face filozofi, mi se întâmplă şi mie. :)
Prozodie deficitară, deficitară la maxim, exprimare modestă, sărăcuță.
Semnul meu,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE