La schitul din dealul cu soare

[Gabriel Cristea]

Tresaltă pădurea morgană,
canicula pâlpâie moale
prin brazde pietroase și goale
și-n ciuturi cu chip de icoană.

La schitul din dealul cu soare,
câmpie de flori la ferestre
răsare din păsări măiestre,
zidind rugăciuni și altare.

O toacă de lemn se veștește
ca meandre de line izvoare,
curgând printre dealuri solare
un murmur de piatră ce crește.

Spre seară se-ngână o boare,
vecernia lunecă-n strană,
tresare o veche icoană
la schitul din dealul cu soare.

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Minunat!

[Mihaela Suciu]

Tresare liric o icoană... ce frumos!

[Ana Cîmpeanu]

Cadența versurilor îl poartă pe cititor în starea aceea de eternitate liturgică, caldă, intimă. Descriere impecabilă, deloc rece, lirism fin, elegant! Am citit cu plăcere!

[Sofia Sincă]

Desigur, Gabriel Cristea, este dreptul tău să adori poezia clasică, ea se poartă, cum să nu se poarte și se va purta mereu. Și, o construiești bine, dar eu spun de personalizarea ei. Sunt convinsă că ai citit multă poezie clasică, însă nu trebuie să te influențeze în compoziție versurile citite. Nu ți se întâmplă mereu. Aici, da.

Nu are nici o legătură cu faptul că eu înclin spre poezia cu vers liber. Nici acolo nu stai rău.

Cu drag,

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

Într-adevăr, atmosfera e pillatiană, însă originalitatea e de necontestat.

da Coza

[Gabriel Cristea]

Mulțumesc pentru aprecieri și comentarii! Doamnă Sofia Sincă, deși nu se mai poartă, ador poezia clasică! :)

[Agafia Drăgan]

Frumos pastel!

[Sofia Sincă]

Ești maestru în pasteluri. Foarte frumoasă poezie, deși îmi evocă multe altele, scrise de către autori consacrați. Nu, nu te bănuiesc de plagiat, nu aș face-o niciodată, dar tu introduceai câte ceva care să te personalizeze. Aici parcă e prea clasic.

Dar am citit cu deosebită plăcere,

Sofi