verdele acesta niarne*

se potrivește cel mai bine cu sângele meu

prin el îmi curg poemele ierbii

lungi cât toate cuvintele vieții

inima mea

pulseazǎ-n afarǎ tot ce-a pierdut

prin artere-i circulǎ un soi de frǎgezime

dezumflând tendoanele singurǎtǎții…

Cu cei care tac

vorbesc despre cultură

pe ceilalţi îi admir

dacă mă-njură

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

cine a fost întâi - mă întrebi – omul sau iubirea

albastrul sau cerul
pescăruşul sau fluviul…
nimeni nu îşi aminteşte de ce vine primăvara
aşa de târziu
chiar ! oare de ce-o fi întârziind atât ?

mai întâi a fost poezia – îţi răspund – cuvântul poezie
el a colorat cerul cu pescăruşi
şi cu dunure.
apoi au venit toate celelalte ;
munţii, pietrele şi zeii.
Ca să fie întregul întreg
Am apărut şi noi pe acolo

smulg fântânii adâncimea

să nu mai văd urâciunea pământului

acolo un corb se joacă

pe inima mea

îşi strigă fraţii să ciugulească

şi ei cu poftă

nu-i alung în iarnă

ştiu cum e să îţi fie frig

chiar dacă eşti bun cu singurul om

pe care l-ai iubit

necredinţa…

Lacrimi de munte

Gheața crapă pe versantul muntelui,
Adună sclipiri din trecut...
Roua se-așterne pe panta abruptă,
Redă strălucirea bătrânului Timp.
Miezul de stâncă erupe cu lacrimi fierbinți,
Oftează Maica;
Jelește cu-obraji de granit...
Și Timpul, Pământul...
Testează al muntelui chin.

în valsul pustiitelor chemări

e tot o șoaptă drumul ce mă pierde

când…

E primăvară?!

sau doar un anotimp cu ploi,

prin care tot mai des ne rătăcim

prea triști, și uzi, și goi...

și tot mai des, de noi fugim,

pe urme de-amăgire -

mereu fără umbrelă

brodând pe margini de privire,

un rest de…

C-un singur taler  soarta, măsoară ce ți-e scris 

ocaua este mică și gramul interzis, 

norocul nu se taie și-un degetar socoate,

dreptatea și iubirea  vândută în karate



Un politruc deține un magazin cu vise, din prova,…

stai 
stai că trag 
și-am tras 
de timp 
de noi
am tras până te-ai rupt de tot 
de mine 
și ne-am cusut rănile cu ața singurătății 
ne-am vindecat de tristețe odată cu ultimul cartuș 
de cerneală 
nu a mai fost nicio somație 
doar poezie

regret târziu

hai să-ngropăm iubirea-n polen

în primăvara asta barbară,

frânturi de silabe migrează adânc

în gingășia florilor de-afară.

pagode de crini defilează pe-alei,

flacără de cuparoze albastre,

serafice…

Într-o solemnitate lugubră,

ochii păleau plângând sufocat

de un frison intens

în adânca tristeţe pare,

respingând, înfigând

degetele crispate a ţepenelor braţe.

Cuprins de o laşitate naturală

într-o revoltă resemnată,

cu o mişcare blândă,

retrăia senzaţiile

strop cu strop

al celor dintâi emoţii

când şuierând se legănau

într-un calm perfect.

Lacrimile tremurau… în privire.

ALCHIMIZARE

îţi caut ochii

suflet ferecat în lagună sub doi sori

fiorduri travestite-n irişi

taie pumnalul zilei   

mâna plină cu zori varsă minuni

molecula de aer zadarnic sâmbur îşi ţipă

din…

am ostenit niarne *

exact ca zilele acestea din urmă

ce par a fi un drum

de-i calcǎ talpa tainele și legendele

demult

îngropate în istorii

cu magică voinţă mă adun

să ajung pe-o treaptă mai înaltă

să aflu

ce-a fost cândva aici şi astǎzi nu…

Nu te baza pe ceea ce-am să-ţi spun

Dorind să ştii de ce nu te-am uitat,

Pentru că omu-ndrăgostit şi bun

S-a rătăcit prin el şi s-a schimbat.

Prin vechi păduri de vise ne-mplinite

Lăstarii plâng cu lacrimile mele,

Iar stelele prin ramuri ne-nfrunzite

Se sting şi se aprind aievea între ele.

Nu te baza pe ce nu-ţi voi răspunde

Prăpăstiile-n mine se-adâncesc

Şi nu mai ştiu ce clipă mă ascunde

De tot ce mi…

 am primit

sămânţa

vieţii învelite-n moarte

sau poate

lacrima răvaş…

hai să fugim

hai să fugim de dragul întâmplării

sub ploaia dorului cu trupuri dezvelite…

Străin pribeag nu-ţi mai ajunge drumul,

E plin de gri şi pietruit cu semne,

Eşti obosit şi duci pe umeri crângul

Din care-ai strâns un calendar de lemne.…