Cum nu poţi să învingi un val, nici puterii vorbei rele

nu poţi să-i întorci cărarea către cel ce-o săvârşeşte,

decât dacă ai în tine-nţepeciunea vieţii grele

dusă prin hăţişul lumii, care Sufletu-ţi loveşte.

Calea Inimii urmează, adu-i adânc, tăcut…

când privesc în seară un arţar în floare

luna mă îngână cu tăcerea ei

să alung tristeţea urma ei ce doare

sufletul îmi cântă-n lan de ghiocei

vestind primăvara care o să vină

copac fără frunze flori aşază-n ramuri…

                    dropia se-nalţă greu pedulând din pene ...

               vrabia tot zburdă-n pom aripi larg desface

          se lansează-n zborul scurt tare e dibace

     iar când drumul e mai lung pluteşte alene

omului i-a fost odat’ zborul mare taină

centrul „g’’ atrofiat^*/ e doar o poveste

     zborul lui din omoplat doar în vis mai este

         …

                                                                                                                    A curs în calea mea Tăcere,

                                                                                                                    Cum în amurg tăcute cad

                                                                                                                    Frunzele…

Ce-a fost a fost şi n-are rost să judeci ce a fost anost,

nu te lăsa în gând acut, treci de trecut şi fă-ţi un scut

din veselie adăpost, din gluma bună fă-ţi un rost,

trăieşte clipa-n mod plăcut, aleargă, râzi ca renăscut.

Dincolo de gând şi fapte bucură-te-n zi şi-n noapte,…

                                                                        Într-o clipă, Clipa

                                                                       Umplu

                                                                       Apele şi pe eu şi pe tu

                                                                      Cu Tăcerea de Aur...

                                                       …