există o specie de oameni

cuplați la corporații de gheață

funcționând fără viață

încordați ca ceasul de mână costând o avere

ascunși sub cravate-asortate și moderne revere

sunt oameni-robot

indiferenți la copiii ce plâng și bătrânii ce mor

străini de răsărit și apus

tânjind doar la valoarea cu plus

încercănați de cariere și calcule existențiale

sunt…

nu eu am făcut-o

ci umbrele tuturor morților mele

au fost..

de câmpiile pline cu muribunzi

din ochii mei

de care mă-ntrebai uimită

îți aminteşti?

pe-atunci nu știam încă 

de ce îmi trebuiau o mie de săruturi 

pe zi

pe noapte...

pentru ei toți iubito erai învierea...

şi eu viul te aveam cel mai puțin

foamea lor am vrut s-o ucid

tăcându-te până când ei toți 

s-au stins în pupile...

dar în ziua în…

ca o cămașă pătată găsită la ghena

de la marginea pădurii dintre cuvinte

sunt emoțiile gri, asemeni unor balene ucigașe

ce atentează la liniștea ta,

ascunse în submarinul dotat cu radare

din adâncimea apelor ce nu se mai leagă

nu lasă copilăriei bucuria,

fură din pomii nepolenizați amurgul,

fluturii albaștri însă se ascund în palmele tale,

să păstreze taina sărutului din primăvară.

Umbre cu cheia de gât vin

asemeni unor limbi de…

Sosita acele vremuri ce au fost scrise-n cărți, 

mai vechi decât popasul pe trupul scumpei Terra, 

de-atunci pe când urmam potecile din hărți 

pe ceruri înstelate conduși de mama Hera.

În luptele aprinse pe hâda beznă deasă, 

a bolții-ntunecate în plai de univers... 

unde sădeam lumină, ne construiam o…

frumusețea imperială este un ou fabergé
împodobit cu pietre scumpe și filigrane
în care se joacă de-a v-ați ascunselea ca niște umbre
tristețea și foamea copiilor de mujici
cu ochii lor mari și albaștri - safirele pământului scitic

Îmi este luna stinsă sub covor de nor,

Iar stelele aprinse de un dor meschin,

Patul este plâns injunghiat de-un spin

Si primăvara moartă, fară al ei odor...

Îmi este luna stinsa sub covor de nor,

Din cenușiul bolții mai cade o năpastă,

E noaptea neagră ce se cere albastră...

Doream sa zbor, eu doar doream sa zbor.

Iar…

În curcubeul frate cu cerul azuriu,

Se-arată mândre zâne, surorile fecioare,

Gătite-n şapte rochii, atât de timpuriu

Ne luminează-n versuri, zâmbind, pe fiecare.



O rochie-i pictată în roşu purpuriu,

Cu viață şi trăire de dragoste aprinsă,

Reflectă-n orizonturi suspansul ruginiu

Al unei târzii patimi, ce nu poate fi stinsă.



Oranjul o aprinde…

perdele de apă zdrențuite sunt crestele ciocnindu-se cu vântul

și care coborâte în genune din nou semețe se ridică

în lungi talazuri unduinde

pe cer corole alburii - vântoase plantații de bumbac -

aduc din orizont luminescente rădăcini

și pasărea-furtunii

balaurul de aer se-apropie c-o falcă-n cer și una-n ochiul mării

pe ritm nebun de galere - războinice timpane…

               Urme

                      Lidia Pervu

         pe sub genele adumbrite

         s-a prelins o lacrimă

         ușor pe obraz

        un rid i-a fost albie

        ajunsă la colțul gurii

        i-am simțit 

        amarul despărțirii 

       și dulceața ultimului  sărut 

       cântărea cât…

îmi spuneai că nu-ți plac cobrele că se pot înfășura pe hamacul tău 

ori se transformă în stâlpi gravați cu minciună

și iederă cenușie

că veninul lor întunecă mintea celui ce le cred de bună-cuviință

și nu mai știu ce

toate acestea au devenit mit

poate că era seară când ai întins brațele printre liane

atunci ai devenit…

Să mi se-arate zorii, acum ca și atunci,
Să iau tot ceru'-n brațe, să îl răsfir pe lunci.

Să umblu iar desculță prin lanul cu trifoi,
Să simt cum crește iarba, mai mare decât noi.

Să suflu-n lumânare, să-mi pun dorințe mii,
Să mișune alături mulțime de copii.

Să dorm sub cerul liber, la umbra unui tei,
Să mă trezesc degrabă din visul cu ponei.

aurii se prind sunetele de mâini

formând cercuri în memorie.

atât de ostenit sunt încât

nu mai pot să număr valurile

ce mi se izbesc de tălpi.

amintirile se desprind de mine

străpungând distanțele

dintre spumă și zbor

când rana mi se așează ca o insulă

în apa ta

în așteptarea pescărușilor obosiți…

Toamna mă spală cu ploi din trecut

Uitate de-un nor rătăcit printre zori,

Cu palmele-n tină mă aflu tăcut

Privind printre anii sculptaţi de orori

Şi uit, uit că-s tăcut ...



Alung vocea minţii cu ochii ţintiţi

Spre golul ce-mi leagă paşii de mâine,

Încerc să cuprind în scrâşnet de dinţi

Prezentul fidel ce-mi e că un câine

Şi uit, uit…

                  Timpul

                                          Lidia Pervu

          Este hoțul care-mi fură

          trăirile după care

          tânjesc  dimineața

          este cu un pas înaintea

          fiecărei…

Un colț de verde sparge pământul primăvara 

când cerurile-i plâng a vieții ei venire 

cu lacrimile stoarse din nori ce cheamă vara 

să-i mângâie petala spre veșnica-i trezire... 



Pământul negru leagă din frunza ce-a căzut 

în toamna vieții ei, tulpina ce se naște 

din bulbul ce vestește cu noul…