Arunca,

primind

fără gratitudine

mângâieri,

întâia privire

asupra

lumii.

Nemairecunoscând

priveliştea, tresări...

În gestul

neterminat

cu surâsul pierdut,

privirea

nu priveşte nimic...

Oprind

gândurile,

doar

bătăile inimii

răspund

departe

să poată

odihni

o frunte ostenită...

În pântecul capcanelor de ger

Distilă piramidele tenebre,

Strădania mai rabdă un mister

Să-nmoaie adevărurile-n febre.

Revine-n irişi plânset deşucheat

Şi răul se răscumpără de bine,

Spăşirile ce nu s-au întâmplat

Se rup între prefaceri şi destine.

Printre geneze crude EA şi EL,

Când se-ntreţese spusul cu nespusul,

Se-ascund în paranteze de oţel

Ca într-un smalţ ce le sugrumă…

necunoscând destul niarne*

în mintea mea se-nfig tot mai multe zvonuri

înmulțind enigmele

când sub pǎmânt  îngropăm o pǎdure uscatǎ

prin coarnele viețuitoarelor  suflă vântul

sunetele prelungi

ale  legendei înmormântatǎ

vine o vreme apoi…

voi lumina a ta

celui ce mă cântă

 …

– Mi-e greu să port, iubire, un lanț cu flori de lună,

Să-l fac să strălucească pe-o inimă nebună,

Mergând printre amurguri să ia cina cu tine,

Deşi…

Sunt prinţul lacrimilor triste şi te iubesc în felul meu

De când prinţesă te-am numit pe-al sufletului cald ţinut

Şi-ţi împletesc pe frunte stele şi spun tăcerilor mereu,

C-am să le semăn în cuvinte şi-n vise care le-am pierdut.

Din umbre mi-am zidit castelul pe stânca gândurilor mele

Iar treptele ce duc la el din jurăminte le-am sculptat,

Străjeri sunt mii de amintiri ce viaţa ne-a unit cu ele

Şi-n clipe de singurătate le-am dăruit câte-un…

Am ajuns să aud scâncetul copiilor
Pe care chronos şi i-a devorat
Din lipsă de
Ocupaţie
Ascuns dupa un ieri
Ce se încăpăţânează să
Nu iasă din scena

Te întreb ca în cartea
Aia
Cu aripile vântului
E şi mâine
O zi ?

 Multumesc  cu inima familiei da Coza,  pentru grija  si atentia ce-am primit-o!   Toată prețuirea mea dragilor... și respectul ce vi se cuvine... Rodica cu drag!  

ACUARELE ÎN ETER

* dedicată poetei Mihaela Meravei *

vorbeam şi ţiparii consoanelor

strecurau râuri galbene între vertebrele decalcifiate

a zilei lucrătoare

colţii de haită ai întâmplării de-a fi…

Bilanţ

când păşesc către Tine

visul  nevisat încă de nimeni mă duce în stigmate

sângerează agonie sacră

podeaua trupului vrând să desfidă

materia

un templu îşi reaşează arcada în clipă

 …

Într-o

linişte neaşteptată

a developat

o imagine

undeva

dincolo de conştiinţă,

în camera obscură

a memoriei.

Şi-a adus aminte întâmplător…

Privea fără strigăt

cu aerul nedecis,

o farsă

a memoriei goale

în nemişcarea ei

silindu-se

să nu se gândească

la nimic.

Ar fi vrut

în scurta sincopă

a conştiinţei

să reţină

imaginea pe retină...

mai demult

nu ştiam niarne*

de ce bat clopotele

acum

duminicǎ de duminică

le aud vorbindu-mi despre prăpădul din noi

despre setea nepotolitǎ

de păcat

sugrumând candoarea atâtor turme de miei

despre profani dezbrăcaţi de iertare…

tu și eu

celui ce mă ridică…

Nu-mi reuşeşte nicio poezie

cuvintele s-au cimentat printre tristeţi,

nu mai găsesc un petic de hârtie

să scriu de visul altor dimineţi.

Să spun cuiva ce astăzi mi se-ntâmplă

şi plouă la ferestre cu pervaz,

când stelele-mi suspină lângă tâmplă

şi luna doarme-n riduri pe obraz.

Vreau doar pe cineva să mă susţină

când timpu-mbătrâneşte lângă mine,

servindu-mi seara clipele la cină

fără să ştiu dacă-mi vor…

Ce bine e în sufletul tău! 

Aş dori să mă adăposteşti 

în anotimpul ăsta cu dor, 

să împărtăşim acelaşi loc, …

Iar m-ai strigat c-un „dor cumplit” aseară,

Dar până să-ţi răspund ai dispărut.

Nu ştiu de ce dar a-nceput să doară

Acest balans. Pe fila de-nceput

Urneai cu gândul stânci de-nfiorare,

Pe orice drum de vis mă căutai

Ca să-mi vorbeşti… Simţeam atât de tare

Că îţi eram cuprins şi mă iubeai.

Când mă vedeai îţi înflorea privirea

Iar zâmbetul lumină răspândea

Parcă ţineai pe braţe fericirea

Şi-un…

 CONTINUĂ CĂDERE DE MERE

ciubărul cuvintelor calpe

un iris răstoarnă

atingerea ta

tighel de arginţi schimbă

punctele cardinale ale privirii

paşi flămânzi

descuie camera secretă a lumii…

Într-o tăcere încremenită

glasul cădea de sus.

Ochii se dilatau exagerat

într-un îndepărtat

gust de tristeţe

cu imagini inutil reprimate,

surprins

în această nesimţire binefăcătoare

cu un efort de atenţie

desenat.

Se trezi umblând

pe o nesfârşită pagină albă.