BRODERII PE TĂBLIŢE DE SPAŢIU

iele zălude tatuează orbite la încheietura viselor mele

fulgerele globulare să aibă unde să bată passo-doble

aş fi putut fi steaua de mare ce ţi se-aşează în plete

vigoarea unei…

Când ochii lupilor se-aprind,

pădurile

devin fosforescente

sub pielea vie, oasele

uită psalmii

de rugă, de blestem, de vindecare

Fiara

îşi ascute ghearele

Nimicul urmează

să-şi primească prada

Gândul

dispare în negând,

sensul, în nonsens,

rostul îşi pierde rostul, şi

raţiunea

intră în cuşcă

şi azvârle cheia

reversul…

În faţa mării, să nu râzi!

Să-ngenunchezi,

să te închini,

să taci! Tăcerea

îţi va deschide-adâncul

şi-ţi va întinde mâna, să cobori

scara cu un singur sens

- în centrul tău – acolo, vei auzi

lumina

cum îşi plămădeşte floarea.

În faţa mării,

aici – e peste tot,

acum – e-ntotdeauna,

clipa, ora, secolii

sunt una.

împachetez lacrimi de vioară pentru veacul nostru

însă cineva mi le tot fură

îmi lasă o sabie

pecetluită cu rubin…

Din

gura horcăindă

de buzele întredeschise

într-un surâs

şi

pupilele

dilatate

de beatitudine, avea

chipul răsucit de uimire.

Cufundat

într-o nălucire

despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini

cu fulgi tăioşi ca lama,

ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat

de înspăimântătoarea frumuseţe

a unui nimb

în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…

iubirea

oarbă nebunie

caldarâm sentimental…

De mult nu ţi-am mai spus că-mi este dor

de mersul tău lăsat tribut aleilor din parc,

de-atunci încerc prin timp să mă strecor

povara strânsă-ntre cuvinte s-o descarc.

Au ruginit şi stelele şi clipa veşnic rătăcită

pe tâmpla mea sărutul tău tresare uneori

şi nu ştiu de ce plâng când tu eşti prea grăbită

s-ascunzi singurătatea în rouă de prin flori.

De mult nu ţi-am mai spus cum mă găseşti,

cum cioburi din oglinzi…

Altar

m-am născut la a treia casă

şi umblu prin lume-aşa

cu

mândria mea.

nimic

şi nimeni

nu mi-o poate lua...

să te iubesc,

e prea banal

mai bine fac

„ce fac de mult”

Altar, din fiece-ţi cuvânt...

DECOR

De nuferi,…

Ne indreptăm în lumea noastră tristă

Grăbiţi către ceva ce nu există

Lăsând cu nepăsare înapoi

Tot ce a fost mai preţios din noi.

Nebunii ani de şcoală plini de vise

Cu sărutări in locuri interzise

Adolescenţa dulce ca un măr

Minciuna ca un pui de adevăr

Prieteniii de care am uitat…

Mă-ntreb: de ce îmi e aşa de teamă

Când nu te văd pe niciun drum de gând

Şi mă agăţ de zări ce se destramă

Cu braţe de rugină? Până când

Îmi vei lăsa surâsul s-aţipească

În cuib de vânt, fără de niciun rost?

E oare prea târziu ca să-şi găsească

În  lumea ta un sigur adăpost?

Şi iar mă-ntreb: de ce mi-e-aşa de toamnă

Când nu te văd pe niciun rând de zbor

Şi-atâta noapte parcă se răstoarnă

În ochii…

îți amintești locul 

în care ne înfășuram în alge frigul 

și căutam în cenușă resturi de fulger 

să aprindem prometeice focuri pe culmi 

ne hrăneam cu carnea desprinsă 

din glezna timpului 

teama de canibalo-somnambuliștii străzilor ce duc la civilizație 

adormea în noi dorința de plecare 

cântece nazale și…

Îmi las,

Prin scrinuri

Sau sicrie,

Visele, speranţele

Precum o…

 Costel Zăgan , Poeme infracţionale (15 iunie 1995)



Despre tine

înfloreşte

teiul

iubito



Şi-n

primul

rând

şi-n

fiecare

seară



Stelele

înmuguresc

pe

alte

ramuri

după

aceeaşi



Regulă

de

aur



Despre tine

înfloreşte

teiul

iubito



Despre…

Cu figura absorbită,

prin ochii lui,

a trecut lumea

atârnând pe buza prăpastiei

cu un zâmbet dispreţuitor

ca un corp desfăşurat în spaţiu.

Prins în ignoranţă, a căzut

într-un somn adânc…

Cu greutate,

rostind

cuvinte monosilabice

cu faţa alungită

şi acoperită de pistrui

într-un climat mental

de tulburare,

aştepta

să se piardă

în abisul

din vremea

ce cărunt

îmbătrânea…

Plec rătăcindu-mă în clipe,

în timpul care l-am pierdut

când fulgerul căzut pe-aripe

să-l port în vise mi-a cerut.

L-am pus în fiecare noapte

să-mi fie-aproape de tăceri

când prin livezile necoapte

stăteau miresmele de ieri.

I-am dat din ce nu am avut,

i-am dat amurgul dintre ploi

şi-ntr-un final i-am desfăcut

lumini pe umerii-amândoi.

Mă-ntorc în ani neliniştiţi

să regăsesc lumini…

Rugăciune

Întind mâna

Şi încerc să cuprind

Pâinea și Vinul

Ce m-au iertat

De păcatele din trecut

Și caldura...

Adusă de-un porumbel,

Îmi mângâie fața

Înghețată

De ridurile vieții;

Mă ridic...

Și mă-nchin spre orizont