Ne-am întâlnit în timp,
venind de dincolo de el;
purtam pe umeri
pulberea grea, strălucitoare,
a multor moarte galaxii,
arzând din nou,
la flacăra din noi;
astăzi,
cu trupul în amurg
şi pulberi stinse
adunate,
mai suntem doar
sărutul melancolic
al insulei
care eşti tu,
al insulei
care sunt eu.

A frig, distanța

doare de tine

norii, dorul îl face

mai negru, mai greu

iubito, azi plouă

cu rece în vine

și gol imens

de sufletul tău

plumbul nu-i negru

dar doare fierbinte

demult a uitat

să mai râdă un zeu

îmbracă iubito

voalul de apă

în picioare trage-ți

trei bălți și o…

fluture cu picioare de elefant

ce zboară cu căsuţa în spinare

ca un melc pe cărare

atras de lumina unui licurici

căzut în plasa păianjenului

flămând ca un tigru

ce se repede asupra prăzii

speriate

cu toată ferocitatea

unui pinguin în zbor lin

de bufniţă

muşcând iarba fragedă

crocodil dezlanţuit

cărând ca o…

Am să te-nchid în fiecare cântec

Zidit cu cerul peste dimineață,

Te voi jerfi adesea-ntr-un descântec

Din val de dor și lacrimă de ceață.…

ești

în orice închidere de ochi

imagini

adun din priviri

din Tu și Eu

din trupul tău…

Începusem să rup luna, habar n-aveam

cât strălucea pe stâncile mele,

se lăsase aproape, mi se lipise de piept,

de cuvinte, de…

Atâta lumină

conține sufletul tău

încât dă în foc, stele.

Atât de curat

ți-e gândul frumos

că nuferii, plâng a mâl.

Atât ești de dulce

încât aluatul ți-e miez

de trestie, de zahăr.

Atât de caldă

înflorești în mine azi,

soarele e doar o simplă lună.

Atâta…

nu o irosi,

înghite-i tăcut

tristețea dulce

și dă-mi-o

când voi muri de sete.

ți-e teamă de sfârșit... ?

să nu!

căci te condamn pe viață

la frică de frumos început.

nu plânge de fericire

decât dacă-mi crești

înăuntru...

atât de sus.

crede-mă-n nori

chiar de nu plouă

timid în…

E multă liniște acum în jurul meu

Și pe deasupra corbii se rotesc,

Infometați de viața altora mereu

Când drumul prin iluzii nu-l găsesc.



Chiar de-aș țipa, sub aripile-ntinse

Nu mai e loc pentru nimic acum,

Păreri de rău în fulgii lor stau prinse

Și cad în umbra viselor pe drum.



Nu mai ești tu să-mi definești iubirea,

S-o sfărmi în strălucirea din priviri,

Să-mi semeni printre lacrimi fericirea

Vorbindu-le la corbi…

Rămăsesem într-un lan bolduit,

mă întreceam cu firele de iarbă

care-ți atingeau cămașa,

din când în când peticeam paragrafe…

Eu sunt distrus

dar umbra mea e bună

și locuiește pe un scaun

lângă un perete.

Din pietre dure

dăltuiți pe câmpuri,

privim în zare soarele-răsare,

eu megalitic cu accente aspre,

tu mult prea fină,

finisată-n disperare.

Eu prea pierdut în gânduri

și-n cuvinte,

tu prea pierdută-n zi

și-n căutare,

doi orbi dansând un vechi arpegiu,

acelaș, în mulțimea temătoare.

Te-aștept din când în când

prin vechi mansarde

de…

Îți las ultimul cântec  într-o agonie albastră,

e singurul orb care a rezistat focului

din deșert.

Îl vei înțelege abia când voi fi trecut…

Eu știu cât de nevinovat am fost 

Când ți-am jurat iubire pe vecie, 

Cum toate-n viață-aveau un rost 

Și nu doream, ca alții să le știe. 



Am fost pădurea care te-a primit 

Sub ramuri verzi să te-odihnești, 

Când toate lăcrimau la nesfârșit, 

Ca niște doruri vii, nepământești. 



Sub pași ți-am pus cararile umbrite …

 

 

 nici nu știe ea

 cât am mers pe jos

 și că mi s-au pus cârcei

 cu gândul la spițele ei

 și coarnele da

 

 de câte ori o puneam capră

 gemea nebuna ca o mobra în călduri

 cu cauciucurile umflate

 …

Am blestemat și-am iertat

În cuvânt de lumină,

Pașii din umbră

Dar nu am uitat, sărutat,

Gândul cu sau fără de vină,

Roză chiralină lină...

Clipele trec, arar mă petrec

Spre colțuri de taină

Cu neliniști arzânde,

Visele-n șoapte se-ntrec,

Picurând pe suflet tărână,

Roză chiralină…

oare unde

torci, tristă, clipe dragi,

departe sau în mine?

simt sub inimă,

degete de mim,

mână ce mă tresare

din morți, aievea

frământând carnea

vânăt de veche.

închide-mi zbaterea

cu cruce de limbă

când te sperii

de viață.

unde ești

suflet de păpușă

ce plânge…

îţi scriam poezii

mai întâi ca o glumă

din cuvinte visate

te găseam mai uşor printre litere

chiar şi mirosul

mirosul tău de bunici

şi cel de scorţişoară

îl găseam în capătul creionului meu

(ascuţit indecent până la demenţă)

tu îţi scurtai sarafanul

în fiecare săptămînă

sau poate picioarele tale

creşteau mult prea repede

îţi scriam…

Asmodeu mi-a întins mâna 

invitându-mă la dans 

printre ruinele umane! 

Toţi poartă măşti 

să nu le pot vedea satisfacţia 

de a trăi într-o Românie liberă 

decadentă. 

Mersul lor în sus 

e mai degrabă cădere liberă, 

iar dumnezeirea lor e doar un moft, 

o etichetă plasată strategic la vedere 

pentru impresie. 

Şi-au scos cu toţii uniformele 

să înlăture uniformitatea 

dar vai, ce a…

așteaptă

să treacă și ultimul condamnat

nu-i închide poduri

nu-i arunca sfori peste munții măsurați…

E dimineață pe-al fluturilor somn neliniștit,

Nu s-au trezit și-aud tăcerea lor stânjenitoare

Făcându-mă să cred că toamna s-a grăbit,

Să-și strângă umbrele căzute la-ntamplare.



Pe aripile lor multicolore stropi de rouă,

Dau farmec zorilor prin străluciri de-argint,

De parcă toată viața-ar fi-mpartita-n două

Și zborul lor necunoscut e singurul alint.



Se-aude-n tâmpla nopții visul cum vibrează

Ca un ecou al gândurilor noastre…