Eu știu cât de nevinovat am fost
Când ți-am jurat iubire pe vecie,
Cum toate-n viață-aveau un rost
Și nu doream, ca alții să le știe.
Am fost pădurea care te-a primit
Sub ramuri verzi să te-odihnești,
Când toate lăcrimau la nesfârșit,
Ca niște doruri vii, nepământești.
Sub pași ți-am pus cararile umbrite
Și foșnetul de iarbă tot mai crud,
Miresme de tăceri îmbobocite,
Prin ele gesturile toate să-ți aud.
Eu știu cât de nevinovat mai sunt
Și cât de mult aș vrea să-ți amintesc,
Că viața mea, e ultimul cuvânt,
Și sensul ei e-atunci când te iubesc.
Adaugă un comentariu
Şi dacă tot ai "fost pădure"... pădurile nu au alei. Deci, aleile > cărările.
Ca de obicei, o plăcere să-ţi citesc versul.
da Coza
Cu vrajă şi melancolie, declaraţii impetuoase de iubire... fermecătoare.
Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!
Frumos ca întotdeauna. Felicitări!
Domnule Ungureanu, am şi eu o întrebare. D-voastră mai abordaţi şi alte teme decât dragostea în poezie? Nu că ar fi acesta un defect, dar sunt curioasă...
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE