Ca și când

                           (părinților mei)

Atinge-mi versul ca şi când

Ai mângâia, prin pomi, un nor;

Culege-mi vorbele, pe rând  

Tu, cel de astãzi cititor.

Deschide-mi cartea ca şi când

Din fila ei lumină-ar fi

Şi tremur lung, cum e-al meu gând

Cãtre parinţi dinspre copii.

Îi revedeam ieri ca şi…

Când lumina amurgului

se stingea-n prezentul

neclar şi ciudat,

întunericul

umplea aerul

cu privirea

întoarsă-n lăuntru.

că seara adună urma poveștilor rotunde

revin cu aceleași tropote

timpul nereușind să-i domolească scânteile

nici după zile

luni

erau așa albe încât și acum intră cu năvală în odaie

aș putea să-i ating sariul încă fierbinte

pentru încă o clipă iar și iar

inspir

aceleași tropote aprind pădurile

de parcă regele Solomon

și-ar petrece sabia peste râsul lor

peste curajul de a mai face un pas

de a…

 Învingător,

 într-o iritare extremă

 a indignării mele întunecate,

 gândurile-mi pluteau

 printre licăriri de lumină

 şi rândurile se aşterneau

 în urma singurătăţii…

am zborul mai sacadat decât un râs în hohote

smulge-mi din carne aripile

să tac

ajută-mă să donez sinceritate oamenilor cu ochi în palme

atinge-mă să vezi adevărul

în fiecare pulsaţie din jurul inimii

credeai că sufletul sălăşluieşte în carne

e doar un sarcofag de lumină

în care îmbălsămat de secunde

te pietrifici perfect

învaţă-mă să păstrez  în mine cerul

intim ca o renaştere

să-mi  respir…

( a se recita, cursiv, doar

de două ori, niciodată noaptea )

Cu umbrele m-am fugărit

sub soare,

sub stele, veșnic, călător

mă aflu.

Mișcare de aripi

în aer, nebună,

ce prind cu privirea

mă minte și-mi fură,

ce prind cu visarea

mă-nvață rotund.

Sunt munte

din rocă și carne

ce-ndură-n stare pură

știrbit de arsură,

fără leac și măsură.

Face-m-aș doamne concret

fără visul meu în piept,

să mă duc pe…

Chinuindu-mă

să-mi înăbuş în grabă

câteva lacrimi

ca dup’o ezitare agitată,

totul era nemişcat.

Cu simţurile

tulburate de nelinişte

şi răsuflarea tăiată

de o aversiune

de netrecut a umbrei

cu nuanţă  întunecată,

faţa scăldată de lacrimi

zburda în lumina gălbuie

ce se-ntrezărea

printre obloanele norilor.

Eu n-am să plâng după iubiri ce mor,

Ci doar suspin la ce-ar fi fost să fie

De le aveam cu mine pe vecie.

Le-aş fi-mbrăcat în straie de lumină,

Pe cap cununi de dor cu iasomie

Şi peste toate - munţi de duioşie.

Iar hrană le-ar fi fost a mea…

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin

și împing alene întreg târziul înspre răsăritul luminii

 

aștept

aștept înainte de miezul nopții

când fereastra este întredeschisă

spre albul din inimă

o sosire

mucegaiuri și-au întins tranșee

când vei trece pervazul

te vei albi vrăjitor

subțiat de voaluri

fără iluzii căzând în palme

nu mai vreau ca mările

pe muchii de cuvânt să-și caute umbra

nu mai vreau răsuflarea…

În fiecare dimineață caută-mă-n vis

Să nu mă pierzi cu noaptea care pleacă

Privește-mă când pleoapele-ai deschis

Și lasă zorii printre noi să treacă.



Atinge-mă cu-n strop de viață argintiu

Pe răni nevindecate încă, din trecut,

Femeie prin ninsori cu sufletul târziu

Ești primul fulg din iarna-acestui început.



M-ai nins de-atâtea ori pe trupul tău,

M-ai viscolit pe sâni, pe gură și pe pleoape,

Și-ai îngropat în lacrimi…

într-o bună zi vei coborî

de pe linia orizontului

şi vei trece malul

toate întâmplările vor fi

numai ale tale

tu ştii asta

bătăile de clopot

vor deschide poarta

drumul va fi lung dar

nu atât de…

Veni-va oare moșu’n vis,

La tine-n ghete cu ceva,

Sau, cel puţin, oare-a promis

Că va veni şi el cândva?…

Eu una am în gând

și-ncerc să pun pe foaie

și alta zic din gură.

Gânditul mi-e văpaie.

Dar de mă pui ca versul

să-l spun cu voce tare

mă bâlbâi, am emoții

și alte zeci de toane.

Nimic din ce aș scrie

nu pot ca să citesc.

Mă freamăt, n-am putere

și-n gât mi se opresc

cuvintele ce-n grabă

'ncropesc o poezie...

Nu vocea mi-e talentul,

gânditul mi-e solie.

Iar când în astă…

balada regăsirii

sub văl de timp arzi veşnică  făclie

îmi eşti  oglinda zorilor compuşi

m-ai pus la ceas târziu oază pustie…

Impulsul agoniei,

într-o fâşie palidă de negură

printre zăbrelele norilor,

pluteşte vag.

Amestecul de patimă înverşunată

de o lugubră pioşenie,

dureros şi zdrobitor

în umbrele adânci

ale lungilor plimbări

în după-amieze friguroase,

se zămisleşte.

 RUGĂCIUNEA DORINŢEI

în tâmpla dorinţei

cerul

şi cercul inventează alte straie

fermentează muşcătura clipei terestre

să travestească taina

eu sprijin universul în umăr…

Și ce dacă vine iarna
Și suntem cam scorboroși;
Vine Moșul și Crăciunul
Și ne face generoși.

Îmi voi aștepta iubitul,
Pe un viscol tras de lup;
Vinul ne va fi veșmântul,
Casa, fagure și stup.

Înăbuşind temerile,

nimic nu-i tulbură tăcerea

din bezna continuă

să-mpingă cu puterea gândului,

dintr-o lentoare teribilă,

lumea din privirea oarbă.

O nouă primăvară

În palma tatălui meu

am aşezat

o inimă greu încercată,

trecută prin focul patimilor,

plătind crunt vama…

Ea s-a născut

Ea s-a născut

pe muntele…