(variantă) 

șiroind pe fereastră

pe pereți și în iarbă

înalțată din abis…

Prea multe dezamăgiri într-un gri rătăcit
prin vara asta
pată lipsită de culoarea pielii tale
încărcată doar de absenţe
ne lipsim, iubito
două cuvinte nerostite
abandonate în colţul
secundei
prea puţin din noi într-o vară
ce şi-a ars cu soarele ei
îngerii

griul ăsta e parcă din alt poem
(îmi spui)
s-ar potrivi la nuanţă cu sandalele zeului

Sunt singurul ce vrea să te-nsoţească

spre moartea sentimentelor de ieri,

când paşii gândului încep să obosească

şi nu-ţi găseşti un rost printre tăceri.

N-a fost nevoie niciodată ca să-mi spui

ce s-a-ntâmplat când nu ne-am regăsit

şi inimi au bătut în piepturi de statui,

până când pleoapele în taină au clipit.

În jurul tău cuvintele s-au ofilit demult

doar mă priveşti când buzele-ţi sărut,

aflând prin…

ceara din lacrimi

se făcea curcubeu

pe o tablă de șah pionul

se uita sub fusta reginei

apoi dădea mat

regele se făcea că plouă

și spunea doar

varză viezure…

Poate dacă mi-ai spune: Te-am iubit,

Dar tot ce ne-a legat a dispărut!

Aş fi din nou, ca pomul desfrunzit,

Ce-aşteptă ierni să-l rupă de trecut,

Dar m-aş trezi şi n-aş mai încerca

Să-ţi pun pe-un pat de ferigi visuri noi.

Din lutul tău m-aş smulge şi-aş pleca

Fără să-ntorc privirea înapoi.

Poate dacă mi-ai spune: Te-am iubit,

Dar nu-mi mai eşti senin ca la-nceput!

Aş fi din…

Îmbrãţişazã-mã verde, ţi-am spus

ca un costum la douã rânduri 

prea bine fãcut şi corect incheiat

 sã-ţi pot cunoaşte culoarea

parfumului din interiorul dorinţelor

dintre ce e bine şi ce nu

dintre ce pot şi ce nu vreau

dintre mai avem timp sau nu.

Primãvara aceasta nu e pentru noi

iubeşte-mã cum poti ţi-am spus

precum o umbrelã multicolorã pentru ploile vesele

dar şi pentru pârjolul vacanţelor netrãite

iubirilor nerecunoscute,…

Se deschid aripile iubirilor

pentru că e cea mai frumoasă primavară,

cea mai suavă, dar atât de provocatoare,

ca o femeie pătimaşă şi arogantă

când ştie că o iubeşti…

e cea mai frumoasă iubire

pentru că e primăvară şi-mi dai voie

să te iubesc aşa cum vreau eu

iar tu cum poţi...

si atunci poţi confunda

realitatea cu iubirea si nu trebuie să aştepţi

castanii să aprindă candela sufletului….

cât aş vrea să mai simt zborul,

să mai citesc…

Încercare…

Nicio amintire amară

a agoniei

în piaţa timpului

într-un ciclu continuu

de naştere şi moarte...

Îşi încleşta pumnii

în afara tărâmului timpului

străbătut de sânge.…

Stătea

absorbind revărsarea

aproape lichidă a gândurilor,

cu ochii acoperiţi de pleoape grele

privea lung…

Ai ochi frumoşi, iubito, ca apa din oceane

pe care trec corăbii în drum spre depărtări,

sfidând furtuni şi valuri prin palide icoane

când toate-ţi poartă chipul la margine de zări.

Cu paşii tăi prin gânduri sunt mesager tăcut

şi mă lovesc de tâmplă atunci când e târziu,

cărări spre împlinire ce nu le-am cunoscut

îmi amintesc de ţărmul rămas demult pustiu.

Şi-atunci devin o mare cu pescăruşi în valuri

privind cum…

să ţi se rupă inima

să calci pe ea strivind-o

să înoţi prin sângele ei

iar într-un târziu

să te trezeşti lovit de propriile-i bătăi

sau când ochii ţi s-au deschis

să nu-ți încapă în ei lumina și orizontul

dar în găvanul lor

să se reverse cascadele întâmplărilor…

îți scriu cu acele apusului

și Doamne

mâna-mi sângerează

abia acum văd câți ghimpi…

Păsările albe

se nasc  iarna

în amintirile fruzelor

când înmuguresc luceferii

și ning în sufletele noastre

cristale de sperantă

e ceru-acesta un ecou ciudat

luminile s-au risipit pe câmp

fântânile și ochii au secat

uscate-n vraja ultimului cânt

și umbra-ceasta e altarul sfânt

din care vom sorbi în așternut

iluzia prezentului înfrânt

de renăscutul dar prea recele sarut

sub tălpi mă taie cioburi din trecut

și rănile sunt păsări care ard

în toamna ce iată ne-a durut

mă regăsesc în frunzele ce…

Înc-o vară bronzează cuvântul din noi

Rătăcit şi stingher ultim picur din ploi

Pe asfaltul topit al poemului zeu

Se încing sentimentele noastre din greu

Un barcaz din Elada rugineşte la cheu

Şi cu el şi poemul despre portul Pireu

Cu strămoşii mei, greci, palicari, velieri

Să ne pierdem, iubito către margini de veri

Şi-n poemul acesta peste fluviu cad nopţi

Şi miroase tot ţărmul a guvizi pe jar copţi

Imbătăm pescăruşi doar…

Lasã-mã sã vãd ce ai pãstrat

pe partea aia a inimii

în care nu sunt eu

Lasã-mã sã pun piatrã de piatrã

sã durez cetate şi redutã

pe partea aia în care protecţia mea

a ajuns la tine,

ca sã fiu adiere, îmbrãţişare tãinuitã,

pe partea aia în care ţi-a îmugurit

gîndul şi ascunzi norul şi dorul

crescut în genune.

Iubire nu încerca sã alungi

tristeţea de pe ochii mincinoşi

rupând furtuni din frâiele de vise

împletite unei noi…

Iubite, trebuie să te întreb în dimineaţa asta,

când îmi spui povestea care închide rănile,

vindecă neputinţa şi opreşte izvorul?

Eu ştiu că nu poţi şi nu vrei

să opreşti curgerea când ai aşteptat 

de atâta vreme

 emoţionat să regăseşti

cărarea de reîntoarcere, încă nesigură,

dar atât de firbinte si pătimaşă

încât dimineţile reci netrăite te macină…

Stiu bine ca te doare departarea

dar mai ales povestea în care nu ai nici un rol…

trepidaţiile n-au lăsat nimic întreg

pe strada cuvintelor transparente

undele de şoc s-au propagat

orizontal

vertical

şi-n torsade de umbră

forfecând cu minuţiozitate

orice sintagmă optimistă

şi orice coloană (finită) de sens

în molozul derutei

silabele nu pot supravieţui singure

şi nu se pot reorganiza

nici măcar în subtilităţi de ocazie

fără accente dinamice

fără derivări şi…