rămâi

[Vasilisia Lazăr]

sunt zile în care simt

că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet

 

cine a creat viața a pus și moartea alături

 

s-a mai dus un poet ce vreme grăbită

poate că e un termen pentru a muri

sau poate că viața nu-i decât o moarte lentă

ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele

 

credeam că n-am să îmbătrânesc vreodată

dar în oglindă nu-i loc de amăgiri

rămâi și învață-mă să nu mă mai tem

când ape tulburi își îngroapă în mine puhoaiele fără de țărm

ori noaptea

când moartea se plimbă albă pe cerul gurii

și cruce cu limba nu-mi pot face

 

până ieri puteam muri oricând

nu-mi păsa mă aflam la polul opus iubirii

dar azi mă tem

mă tem să nu alunec pe scări mă tem de război de cancer

ori că timpul ar putea s-o ia brusc la vale

și aș încărunți atât de mult încât nu m-ai mai recunoaște

 

niște clopote turbate îmi bat în creier

și nu știu pentru cine

 

rămâi

[Grig Salvan]

Rezonăm cu toții la meditațiile grave ale poemului tău. Simțim tot mai acut presiunea timpului asupra noastră, a celui ce se scurge inexorabil și ne duce vrând-nevrând spre neant... sau cine știe spre ce altceva, mult mai straniu și mai tainic, dar care nu mai seamănă cu viața pe care-o știm și-o iubim, așa cum e ea, cu bune cu rele.

Încercăm să ne punem ordine în viață, în sentimente și în cugetări, și constatăm că am mai avea tare multe de făcut, de spus, de trăit, de iubit... și atunci se instalază în noi un fel de panică, de „spaimă existențială” că nu vom mai avea timpul necesar pentru toate.

Mai ales dacă iubim. Că în rest, celelalte „neapucate”, nu știm dacă mai au vreo mare însemnătate, „dar dacă mor iubirea-mi cui o las?” se lamenta marele Shakespeare în celebrul său sonet cu numărul 66...

[Vasilisia Lazăr]

Dan, Arthur Schnitzler spunea așa: Scriu despre dragoste şi despre moarte. Ce alte subiecte există?, iar Lucian Blaga afirma, la rândul lui, că Dragostea şi moartea sunt singurele două elemente prin care omul atinge infinitul. În acest caz, asocierea celor două se justifică și în poezia mea. Nu poți vorbi despre dragoste fără să te gândești, măcar tangențial, și la moarte. Ai văzut bine și mă bucură asta. Acest poem e, de fapt, unul sută la sută de dragoste. O spune și titlul. Mă bucur de comentariul tău de aici, atât de cald și de avizat, așa cum mă bucur de toate cuvintele pe care mi le lași, de fiecare dată, în pagină. Se vede că ai mestecat multă poezie la viața ta.

Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Valentin Stănescu, am observat și eu și m-a uimit un pic numărul mare de reacții de pe facebook la acest poem. Aproape 350 la această oră, plus un număr mare de comentarii. Înseamnă că pe mulți dintre noi ne traversează la un moment dat aceste gânduri/temeri/stări. Dar poemul acesta nu este doar despre moarte și nu am crezut niciodată că aș fi ajuns la capăt de drum. Viața merge oricum înainte cât mai are ea de mers. Mai sunt multe de făcut/trăit/iubit. Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Onorată ca întotdeauna de aprecierile dumneavoastră, maestre Valeriu Anghel! Cu prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Mă bucură mult aprecierea dumneavoastră, domnule Dincă! Cu respect și considerație!

[Vasilisia Lazăr]

La fel și eu, Ada, cu bucuria lecturii comentariului tău sensibil și cald! Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Da, Dorina, sunt trăiri și temeri care ne pot încerca pe toți în anumite momente. Mulțumesc cu drag pentru aprecierea ta!

[Stanescu Valentin]

 

Doamnă Vasilisia, aţi adus în faţa ochilor sufletului nostru un poem tulburător ce se potriveşte oricărei vârste... Am văzut că numărul celor care au deschis postarea era peste 130 chiar de azi. În fiecare zi trebuie să ne căutăm proiecte pentru activităţi care să ne scoată din realitatea ce-o trăim. Aţi trecut prin multe, drumul nu s-a sfârşit chiar dacă mai sunt şi nopţi în care odihna nu se aşază cum trebuie în minte şi trup 

’’când moartea se plimbă albă pe cerul gurii

și cruce cu limba nu-mi pot face’’

[Valeriu Anghel]

Bravo, Lisia! O poezie remarcabilă!

[Dinca Valerian]

Frumoasa poezie. Cel mai mult mi-a placut, ca aproape fiecare vers a trebuit sa-l citesc inca o data si poate inca o data. Ca si cum starea in care ma aflam se arata surprinsa.