Rondelul Frunzei

Mă doare frunza de pe ram,

Când vântul rece o apasă,

Să-şi strige timpu-n macadam,

În plecăciunea-i dureroasă.

O vară ne-am şoptit la geam,

Acum, privind neputincioasă,

Mă doare frunza de pe ram,

Când vântul rece o apasă

Şi-i curmă doina, sfânt balsam,

Ducând-o ca-ntr-o nebuloasă,

De viaţa tristă, mai voiam,

Să-i spun! În toamna…

Mi-am transformat sufletul în copac

şi l-am sădit în tine cu rădăcinile plângând

de teamă că se vor rupe-n emoţii de piatră

sau în tăişul fiorilor ce trupul brăzdează

când ploile sunt prea târzii şi cerul poartă

cearcăne de nori pe obraji albaştri,

m-ai învăţat să rodesc prin ninsori

şi cuvintele mi-au devenit fructe,

pe care le-ai dat

celor ce mă ştiu să mă guste, să mestece silabele

fără să strige, fără să scuipe cratima-ntre

două…

făcusem performanțe în astrologie

câteva date

într-un discurs platonic nu strică

îl voi rosti odată cu îngăduința de a zăbovi…

Ora se-ntinde între noi, toarce

ca o pisică mulţumită

devine vreme, vremuire,

cade spaima

de mâine, implacabil

se-adună norii, răscolesc

ca nişte tauri negri ţărâna

trupurilor calde

pisica toarce, munţii crapă,

orele se prăbuşesc în fluviul

fără apă, de-a valma

cu viori sparte, frunze, coli

murdare cu scrisul ilizibil

noi, prometei –fără majusculă-

şi fără trufia

purtătorului de flacără

olimpică…

 Printre gânduri...

mi-e frig iubito
bat despărțirile în noi
pendulă tristă peste ani
și se aștern azi lin pe  suflet
tăceri cu miezul de pelin
troiene amintirile
purtând drept scut sărutul
pe care-ntâi ți l-am furat
adolescent
toate topi-se-vor
căci viitorul
e nălucă
mi-e frig iubito

Ca un blestem

ascuns în rugăciune,

aud nisipul clipei cum se zbate

şi urmele străine

căci doar un zid, ce nu e, -

ne desparte.

la ce oră a început lumea

știu la cât s-a sfârșit

tu erai mereu prea frumoasă

chiar și atunci când

ai apăsat pe trăgaci

iar eu prea dependent

de sărutul tău

a fost la și un sfert

atât a mai rămas și din mine

după ce mi-ai aruncat pe covor

un singur cuvânt

mortal

n-am plâns

mi-am păstrat lacrimile

să-ți pot uda literele

din A am crescut amintirile

hamac…

 Cum înfloresc din nori migdale 

 Stropite cu polen de vis...

 Chemări din puncte cardinale 

 Adie-n lacrimi de cais.

 Motiv țesut de bucurie, 

 Desprins de nuferi din colind,              

 Crepuscul de lumină vie

 În podul palmei strălucind.

 Poteci de crini din alte lumi

 Refac ades prin ochi de mag,

 Înmuguresc în timp ce dormi,

 Te-ating o clipă, îmi ești drag! 

 Stea de safir…

Încerc să scriu ceva, să fiu util

ferestrele sunt pline de ceaţă,

un anotimp cu durere şi tril

se strecoară-ntre mine şi viaţă.

Un tablou înrămat mă surprinde

meditând pe fotoliu-ntr-o seară,

la pădurea ce-n taină cuprinde

o iubire lăsată în ramuri povară.

Arunc cu privirea în ceaţă şi tac

pe măsuţă verighetele plâng,

sunt străinul ce vreau să desfac

noduri mici din tăceri ce se…

mângâiai peretele alb

azi  voi desena o frescă

rămâne ca tu să  acoperi cu lavă un oraş

de sub unghiile tale stilizate în water marbling se iveşte dimineaţa

un pic ciufulită şi tandră pe alocuri

cu o lună ca un umăr dezgolit în oglindă

miroase a cafea şi a pulsaţii viride strivite în îmbrăţişarea toamnei

voi scrie nişte frunze hotărăsc

rămâne ca tu să le dai nume

Undeva, printre rânduri

ne-am întâlnit.

Ce beţie!

Plecasem în gânduri

cu aripa

frântă.

Timpul mi-a lipit-o,

să-ţi pot îmbrăţişa

durerea.

A urmat un dans

de nori

de fum şi cenuşă.

Plouă şi…

greu am hotǎrât

sǎ-mi potrivesc pașii

dupǎ ai tǎi

sǎ scrijelesc în scoarța primului copac

șirul nostru de cuvinte

sǎ mǎ așez apoi între ele și tine

ca o cuvântare scrisǎ pe fiecare inel

cândva

sub același copac

ne vom opri

într-un…

Alunecând

prin gând pe vocile

de dincolo de şoapte,

iluminat

de rugă şi păcat,

mă pierd... în timp.

încruntați privim eul celuilalt

sălbatici ne alergăm căutările 

nefirești ale trupurilor



sărutăm fiecare colț de stradă 

fiecare ungher 

cu nepăsare absurdă 

dăruim neiubire

strigătele infame 

ghemuite

scrijelite 

în irișii orbi



sărutăm întunericul brăzdat de…

nici o atelã nu ajutã

nici o imobilizare nu este eficentã

poate împietrirea

spun poate

pentru cã nu ar mai fi nicio inimã

statuie a deznãdejdii

iluzia cã aș putea trãi matematic

precum un abac…

Meditaţie

( de la A la infinit )

înfăşurat în pânză de albastru

străpunsă de răsăritul focului

în răstogolirea-i sfântă

coloana-i susţine umerii puternici…