în luna dulce-a lui april

oriunde-aș fi, oriunde sunt,

eu m-am lipit de-acest pământ,

mă umple alba lui dogoare

și frumusețea lui mă doare.

vin în cenușa mea de- acasă

și mă așez la vechea masă,

ochiul mi-ngheață…

ne jucăm de-a iubirea

pe cățărate

tu pe un pisc eu pe o altă tristețe

mai mare e mila ta

doamne din ce în ce mai puține

prin trecutul meu

nimic nu se compară cu numele





numele tău pe pagina unu

pe pagina un milion

de ani de vor trece

tot acolo sculptat în fiecare celulă din mine

răzbate strigătul

tu

și-o iau de la capăt

tu

nu-mi rămâne nimic

doar numele tău

strivit de privirea-mi goală…

Parcă

visul

s-ar

furişa

Din

măruntaiele nopţii

În

noaptea fragedă

a

trupului

Parcă stelele

vijelios

se-nalţă

din

veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis

în

altul

Parcă

visul

mi-ar

ascunde-n cuvinte

înaltul…

doi câte doi

precis dormeai

trupa de flori venea spre mine

într-un concert amețitor…

Opreşte soarele cumva-ntr-o umbră

şi povesteşte-i despre răsărit,

de vis târziu când noaptea-i sumbră

şi ochii care-n lacrimi s-au trezit.

Spune-i de noi când rătăcim cărarea

la margine de zori nedefiniţi

şi despletim din raze depărtarea

iar fluturii prin rouă sunt grăbiţi.

Dă-i murmurul izvoarelor sub stâncă

când ciutele în apă se privesc,

tot aşteptând din valuri o poruncă

şi totu-n jur e-atât de…

lasă-mă să-ți fiu o floare de om

i-am spus cireșului

una amar de albă la suflet

nu tu ești doar un plop care tremură

în arșița asta de viață

lasă-mă să-ți fiu un flutur de om

i-am spus vântului

unul cu aripi din așchii de cer

nu tu ești doar o vâslă ce urlă a lup

în furtuna asta de viață

lasă-mă să-ți fiu doar umbră de om

i-am spus demonului

una mai neagră decât gândul cel negru

nu tu ești doar o moarte…

cârciumare

amestecă licoarea aceea

și las-o la marginea șoaptei

voi veni negreșit…

Ce faci astăzi?…

Cică asta-i norma cotidiană a poetului

Cu un semn

de nelinişte în încercări

brutale de siluire

de a înfrânge piedici,

îl măgulea

stăruinţa aprigă

a cuvintelor lunecătoare

pe care le lăsa să treacă

schimbând

şirul gândurilor

libertăţii de a trăi.

Sub lumina

ce cădea

oblic din spate,

într-o linişte

nefiresc de adâncă,

cu fruntea umbrită

se vedea nud, schematic.

Într-o vagă reminiscenţă

de moralitate,

se lovea parcă de aerul rece

cu o oarecare ezitare

schimbând cuvinte întâmplătoare,

jucându-se

cu vorbele.

SOCLUL ZILEI DE MÂINE

din arcul patimii am căzut

statuie de flăcări

jăratecul vântoaselor îmi face din gânduri

corzi de vioară pe care lumi se plimbă-n octavă

coperţile cerului ascund intersecţii

merg spre casă ascunsă în pereţi…

golgota

Printre suliţi, ghimpi şi cuie,

Pe o cruce-ndurerat

Suie dealul-carăruie

Domnul nostru Impărat.

Între moarte şi-nviere

Sângele din…

cu precizie

înfășoară minutele mosorul timpului

ca și calciul

oasele mele

treaptǎ cu treaptǎ

de-a lungul inelelor

mai demult

de la un capǎt la altul

am fost chintesențǎ

desprinsǎ  dintr-un tipar

ce îi fusese…

O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte



Totul se şterge prin balansul timpurilor,

Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?…

Te tac de mult timp
De când te-am zărit te tac
Prinsă într-o cochilie de rapana
Auzi doar sunetul mării
Izbind în ecluze
De aceea te tac
Nu vreau să închid vaietul mării
Cu geamătul meu
Te tac chiar dacă mâinile mele
Îţi desenează o inimă roşie şi mare
Într-o poezie despre o inimă roşie şi mare
Văzând-o
Tu ştii că aia e inima mea
Bolnavă de tine
Şi atunci îmi spui
Te tac de când te-am cunoscut…

sângerări rătăcite

din blestem exilați fără vină…

de ce copacii să înflorească

și să scoată sângele ochiului

din spitalul de pe umeri

să ia globulele roșii și albe și roz

dintr-o beție

de ce zbor lacrime flori să moară

către prada aceasta de pământ

nepieptănat ca un clopot

atunci când nu-și găsește brazda

să-i bată a grâu

de ce să-și arate aripile albastre cerul

când știu păsările să zboare

și fluturii

și luna și stelele și brațele viselor

până în…