Ca soarele şi luna, uneori

[Irina Lucia Mihalca]

Ca soarele şi luna, uneori

De vină să fie lumina primăverii,

vântul, în trecere, prin câmpul însângerat

de petalele macilor?

De vină să fie mireasma ploilor de vară,

luna plină

sau exploziile solare,

pentru paşii purtaţi peste pragul visului,

trezind, ca o adiere, suspine care

să ne-nsoţească lacrima de neoprit?

Poate că, aşa suntem noi, ca soarele

şi luna, uneori.

Un continent pierdut ce crede-n regăsire!

Îţi simt absenţa din fiecare trecere,

precum sunetul înăbuşit

al clopotului scufundat în adâncuri.

Şi zidul înălţat, ca un pumnal între noi,

Şi lumina

ce pâlpâie înspre ţărmul întunecat.

Sub cerul infinit stelele-au amuţit,

Am închis muzica,

Am stins valul,

Ştii bine, la puţini li se arată stelele.

E mai bine acum?

Vorbeşte-mi. Să mergem, dă-mi mâna!

Suntem singuri în oceanul acesta,

risipeşte absenţa şi

umbrele rănilor neînchise în trecere.

Vorbeşte-mi. Să mergem, dă-mi mâna!

Speranţa, ca o rază de soare,

ce-aşteaptă să străpungă abisul durerii,

uimirea şi necuprinderea ei.

În viaţă ne căutăm tot pe noi,

atingerea fiinţei,

o clipă, doar,

prin care râul-şi opreşte curgerea,

Tu, eu, - o respiraţie,

un gând care se dăruie -

Lumina ce trece

prin umbrele strânse, laolaltă, de norii înfloriţi,

Lumina risipită, apoi,

prin aerul străveziu al inimilor noastre.

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Gina draga.

Cu pretuire!

[gina zaharia]

Cu siguranță galaxia cuvintelor e a ta!

Admirație!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, da Coza.

Cu drag, Irina

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Sofy, pentru impresiile aduse si aprecieri.

Cu pretuire, Irina

[Ion Lazăr da Coza]

În viaţă ne căutăm tot pe noi, Un vers cât o carte de filosofie! Felicitări!

da Coza

[Sofia Sincă]

Forţa iubirii aduce lumina primăvăratică, dă puterea de a vedea şi în întuneric, o geană e lumină e de-ajuns. Ceea ce ai în suflet te face atât de frumoasă şi te face să vibrezi bucuria.

Admiraţie, Sofy!