Se unduiau în voie macii sub cerul fără niciun nor:

Dorința se-ntrecea pe sine într-un îndemn stăruitor!

Alăturea, salcâmul tânăr povestea verii plămădea:

Mânat de setea așteptării, simțeam cum vii în calea mea!

O vrabie zorise zborul spre puișorii ei vioi:

În cânt se-nveșmânta câmpia, în dor nestins de amândoi!

Amurgul trimitea în taină timide raze-n roș'-aprins:

Urma să știm doar împreună că…

Un martie confuz avea să vină
Și un dezgheț lugubru pe morminte.
Un cârd de ciori ne-o luase înainte,
Cu ochii sfidători, ca de jivină.

Privim, în timp, răpuși de neputință,
Cum îngerii din cer în cor suspină,
Simțind a omului nesocotință.

Spășiți de grele patimi, fi-vom, oare,
În lumea-n care ne-ncetat se moare?

Veniți, să ne unim întru credință!!

O fărâmă de-mpăcare cu destinul mai există:
Haideți, să excludem ceața de pe fața lumii tristă!

O fărâmă de speranță n-are cum să se deșire:
Haideți, să-mpletim iubirea până dincolo de fire!

O fărâmă de neșansă e o mică încercare:
Haideți, să nu ne mai punem înc-un semn de întrebare!

O fărâmă de lumină, căi de suflete străbate:
Anul Nou ce stă să vină, să v-aducă sănătate!

sonet

Apăsătoare, ceața ne-nconjoară.

Își face loc prin cele slabe oase,

Din firu-i gros tot coase și descoase

Și-o ține-așa, din zori și până-n seară.

În suflete, cu storurile trase,

Orbecăim, pentru a câta oară? 

Prin teama care zilnic ne-mpresoară,

Sleiți de-amar, de frig și de grimase.

Ne plângem morții, cu durere-n glas,

Dar stăruim în lene și minciună,

Trăim din amintirea ce-a…