Un martie confuz avea să vină
Și un dezgheț lugubru pe morminte.
Un cârd de ciori ne-o luase înainte,
Cu ochii sfidători, ca de jivină.

Privim, în timp, răpuși de neputință,
Cum îngerii din cer în cor suspină,
Simțind a omului nesocotință.

Spășiți de grele patimi, fi-vom, oare,
În lumea-n care ne-ncetat se moare?

Veniți, să ne unim întru credință!!

O fărâmă de-mpăcare cu destinul mai există:
Haideți, să excludem ceața de pe fața lumii tristă!

O fărâmă de speranță n-are cum să se deșire:
Haideți, să-mpletim iubirea până dincolo de fire!

O fărâmă de neșansă e o mică încercare:
Haideți, să nu ne mai punem înc-un semn de întrebare!

O fărâmă de lumină, căi de suflete străbate:
Anul Nou ce stă să vină, să v-aducă sănătate!

sonet

Apăsătoare, ceața ne-nconjoară.

Își face loc prin cele slabe oase,

Din firu-i gros tot coase și descoase

Și-o ține-așa, din zori și până-n seară.

În suflete, cu storurile trase,

Orbecăim, pentru a câta oară? 

Prin teama care zilnic ne-mpresoară,

Sleiți de-amar, de frig și de grimase.

Ne plângem morții, cu durere-n glas,

Dar stăruim în lene și minciună,

Trăim din amintirea ce-a…

Trece iunie în pripă, cu blestem de vreme rea:
Ca nicicând mocnesc de grija că-mi lipsești de la cafea!

Trece iunie în pripă, plouă-ntruna fără rost:
Ca nicicând resimt durerea clipei în care ne-am fost!

Trece iunie în pripă, cerul pare tot mai fad:
Ca nicicând nutresc speranța că vom coborî la vad!

Trece iunie în pripă, năpădit de picuri reci:
Ca nicicând croiesc iubirii neatinse, noi poteci!