Schaltiniena vremelnicei ispite

[Valeria Merca]

S-a subțiat cărarea înspre casă,
În locul merilor e-un tufăriș,
Nici vulpea nu mai cată pe furiș…
Ea vine cum o știți: o ticăloasă!

Pe dealul ce-l urcam cândva grăbită
Să strâng la piept cereștile comori,
Doar mărăcini și iarbă pârjolită.

Nici locul drag de scaldă nu mai este,
Nici salcia cu-ntreaga ei poveste…

Sătucul meu, vremelnică ispită!

[Valeria Merca]

Chris: Este o încercare a unui gen de poezie cu formă fixă, promovată de poetul,  prozatorul și criticul literar Ion Roșioru,  a cărui poezie mă fascinează și mă inspiră. Îți mulțumesc pentru vibrație.

Drag

[Chris]

am citit si m-am intristat. versurile tale mi-au evocat niste imagini ale copilariei pe care nici ei nu le mai gasesc...

[Valeria Merca]

Cu mare drag, Gabriela! Documentul postat e de mare valoare. Te îmbrățișez!

[Valeria Merca]

Dragă Sofia, tu știi să scrii/comentezi atât de frumos! Mă bucur mult de empatie. Citesc cu încântare  postările maestrului Ion Roșioru și mă bucur nespus când reușesc și eu să transmit o fărâmă de/ din suflet! Prețuire, draga mea!

[Valeria Merca]

Mă bucur și îți mulțumesc, Gabriel! Mă mai chinui și eu! :) 

[Ioniţă Gabriela]

multumesc, Valeria!

[Sofia Sincă]

Melancolie și emoție evocă versurile tale. Și-ți mai cunoaștem înclinația pentru poezia cu formă fixă. E o provocare, ce e drept, e drept.

Versurile sună bine, îndeplinesc condiția formei. Mai ales că ai venit și cui explicații.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[gabriel cristea]

Stilul lui Schaltin, sufletul  esenian. Frumos!

[Valeria Merca]

Mulțumesc, dragă Gabriela! Pentru a înțelege primul cuvânt din titlu, vreau să-ți mărturisesc că acest text este a doua încercare a mea, de acest gen. Pentru lămurire, îți las un document prețios al maestrului Ion Roșioru, care scrie asemenea poezii minunate: un document preluat de pe pagina de facebook a autorului:

„Fascinaţia schaltinienei
Schaltiniena este una numeroasele poeme cu formă fixă. Numele ei derivă de la cel al poetului belgian de limbă franceză, Raymond Schaltin (1906-1974), prin adăugarea sufixului ...-ien la feminin, adică -ienne. Acest poet al veacului al XX-lea a pornit de la strofa de 10 versuri (dizain) cultivată de Emmanuel Lochac (1886-1956) şi a creat ceea ce e cunoscut astăzi sub numele de schaltinienă. În 1955 el a publicat o culegere de versuri intitulată Les schaltiniennes. Specia propusă, un fel de sonet căruia i-ar lipsi un catren, plus că se termină cu un monostih, şi-a găsit numeroşi adepţi, unii permiţându-şi să-i aducă ameliorări formale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor poeme cu formă fixă, inovaţiile dovedindu-se mai mult sau mai puţin inspirate, constituind însă, în chip cert, o probă a vitalităţii speciei ce îmbie la virtuozitate artizanală. Din bogata producţie de schaltiniene franceze vă propunem, în straie româneşti, un mic grupaj poeme menit să diversifice peisajul poetic în care versificaţia liberă este tot mai preponderentă şi, inevitabil, tot mai monotonă. Nu-i obligatoriu să aderăm fanatic la prejudecata că versul de factură clasică ar distruge automat şi inevitabil, dintr-un exces de buiestrare ritmică şi constrictivă, poezia. De ce, în fond, nu s-ar potenţa reciproc?
Raymond Schaltin
Schaltinienă
Am alergat în patru vânturi, în briza dulce am vibrat.
Pe plaja de argint şiragul de paşi l-am împlântat hoţeşte.
Prin spuma lin rostogolită şi-n valul ce dezmeticeşte
Am înotat din zori în seară sub soarele în clocot dat.
Se înălţau din tamarişcă-n rafale râsete voioase.
O fată roşie-n grozame schiţa un dans împurpurat
Pe-o arie aridă unde grâul cules şi-l vânturase.
Coboară seara şi nisipul, brâu insulei, se pustniceşte.
Valul, neîncetând o clipă să strige iarna, răguşeşte.
Sterile-s ţipetele toate de cormoranul mare scoase.

Jean Claude Blondel
Pe stâncile tale
Pe creasta stâncilor abrupte bătrânul far se profilează
Menit să lumineze drumul copiilor bretoni ce-acasă
Se-ntorc în toiul nopţii dintr-o campanie anevoioasă
Printre brizanţi pe care vântul la pândă parcă îi postează.
Nu doar şenalul îl deschide, ci dă şi replica tăioasă
Momentelor în care-n faţa-i oceanul mânios turbează,
Lupii de mare arogându-şi o-ntoarcere spectaculoasă.
Lumina-i astfel rotitoare iţindu-se mereu din ceaţă
Aprinde în orice privire încrederea deplină-n viaţă.
Lumina ta fără pereche neîncetat miraculoasă.
Pierre Michel
Farul din Chassiron
Îndrăgesc momentu-n care coasta mării se-aureşte
Sub un soare ce pe boltă se ridică glorios
Trandafir ce prin văpaia-i se impune curajos
Cu nebuna-i redingotă tot ţinutul se găteşte.
Sunt uimit: în preajmă totu-i hărţuire de culori,
Păsărelele, oceanul, vântul ce se zbenguieşte
Par ciudatul bal la care vin duioasele candori.
Cine nu-i atins de vraja farului din Chassiron,
E natura nesfârşită? E-un altoi cât un creion?
Ori eu veşnic la cheremul schimbătorilor fiori?
Sylvie Freytag
Nesfârşită mâhnire
Cât îmi lipseşti! Atâta nevoie am de tine!
Această existenţă se cade s-o trăiesc?
Eu vieţii mele goale un sens nu-i mai găsesc,
Tăcerea-ţi absolută se prăvăleşte-n mine.
Neîncetat te caut pe zeci de căi, avan.
Dorul de tine numai în insomnii mă ţine.
Nimic nu-s fără tine şi nu-mi găsesc alean.
Forţa de viaţă-mi este privirea-ţi zâmbitoare
Şi orice mângâiere şi râs ori sărutare.
Însă de-s obosită e că te-aştept în van!
Stellamaris
Mâine furtuna
Mâine, deja sunt semne, va fi furtună mare;
Sufletul meu aşteaptă această sărbătoare!
Se pregăteşte vântul să urle pe-ntrecute;
Simt inima-mi cum volte ar vrea să execute!
Petrelul mă invită la acest dans pe care
Îl afluieşte viaţa spre noi şi-i dă amploare!
Simt inima-mi cum volte ar vrea să execute!
Oceanu-i tot un freamăt şi valul e voinic;
Îmi fuge oboseala şi liber mă ridic!
Simt inima-mi cum volte ar vrea să execute!
Miraj
Conturu-acestui mamelon
Marin şi flu ca un miraj
Visării tainic apanaj
Ţâşnit din vechiul Avalon,
Ce-mbie umbra radioasă
Şi-acest suspin de violon;
Această muzică duioasă
Sunt sigur că de-aici provine,
Dar nu-nţeleg ce mă reţine!
Mi-e inima aventuroasă!
Februarie
Imperceptibil ziua creşte
Chiar dacă frigul se menţine.
Iarna de drum se pregăteşte:
Imperceptibil ziua creşte!
Veţi spune că-s de tot puţine
Aceste clipe. Foarte bine!
Imperceptibil ziua creşte!
Coroborând nimicuri fine
Conclud că primăvara vine:
Imperceptibil ziua creşte!
Drumul
Drumul fir fără sfârşit
Să-l disting până în zare
Nu pot căci un dâmb apare
Altfel m-ar fi plictisit.
El nu pregetă o clipă
Să se piardă-n depărtare
Când agale când în pripă.
Ce scop are? Îl ignor,
Dar pe el sunt călător
Cu dorinţe arzătoare!
Trezirea pădurii
Zânele, când iarna-i gata, prind din nou să se arate.
Poalele pădurii-agale să-nverzească s-au pornit.
Mugurul, chiar de plesneşte, stă o vreme aiurit.
Soarele-i orbeşte porii şi pupilele-nsetate.
Arborii sunt goi şi scoarţa lor păstrează noaptea-n ea.
Anotimpul ce rezistă, vai, cu ei s-a tot fălit.
Dacă toate stau întocmai unde e speranţa mea?
O, răbdare, dragi prieteni! O dryadă minunată
Riscul să se-nece-n brumă nu-l percepe niciodată;
Dar, a te grăbi nu-nseamnă, oare, şi a decădea?
Etrava mai apoi
Tronsonul înainte, etrava mai apoi...
Două bucăţi de navă se reîntorc din mare;
Stropii de ploaie-s semne amare de-ntrebare:
Ori urlă-o vrăjitoare ori vântul e în toi?
Nu iese nicio navă pe-un timp cum cel de-acum,
Dar, totuşi, ei se pare că şi-au văzut de drum:
Tronsonul înainte, etrava mai apoi...
Doar două remorchere umile vrând să-i facă
În ciudă fricii vasul continuă să-l tragă.
Tronsonul înainte, etrava mai apoi...
Prezentare şi traducere de Ion Roşioru”

Ce pot să mai spun? Felicitări, maestre Ion Roșioru!

[Ioniţă Gabriela]

Nostalgie!      (nu știu ce înseamnă primul cuvânt din titlu)