Rezultatele Concursului de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția a II-a, 2022

REZULTATE

Iată că a sosit și mult așteptata clipă a afișării rezultatelor acestui concurs! Mai întâi vom da cuvântul cifrelor existente la ora acestui bilanț. Așadar avem:

– 65 (-5) poezii;

– 35 (-1) proze;

– 61 (-7) voturi poezie membri;

– 45 (-7) voturi proză membri;

– voturile administratorilor la poezie și proză;

– 1880 vizite a paginii Regulament concurs;

– 1666 vizite a paginii unde s-au postat poeziile;

– 1723 vizite a paginilor unde s-au postat prozele.

Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, ne-am străduit şi, în mare parte, am reuşit – zicem noi – să iasă totul așa cum trebuie.

Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, plecând și de la premiza că votanții au fost sinceri, o radiografie a creatorului și a creaţiei făcută de cei care au votat. La rândul lor, notele date de membrii administrației site-ului nostru, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, arată raportarea la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

Au existat și câteva texte anulate, deoarece unii participanți nu și-au dat seama sau nu au citit cu atenție Regulamentul concursului și au trimis creații care au mai fost postate în alte spații. M-a supărat faptul că cineva (nu voi da nume) a trimis conștient, schimbând titlul și, pe alocuri, textul... Încă ceva ce m-a supărat a fost intenția vădită a unui participant de fraudă. E vorba de cele șapte voturi anulate, voturi date la indigo, cu intenția clară de a avantaja pe acel concurent. Iarăși nu voi da nume, dar e regretabil că pe unii îi pot bucura astfel de „victorii” mărunte. Încă ceva deranjant e faptul că doi sau poate trei autori participanți au acordat celorlalți note extrem de mici (note de 1, 2...). Dar, după cum bine știm, cu o floare nu se face niciodată primăvară. :)

Ca un element de noutate, această nouă ediție a concursului a fost organizată în parteneriat cu Revista „Eminesciana”, respectiv cu artistul Mihai Cătrună, care a realizat deosebitele diplome și care va suporta o parte consistentă din valoarea premiilor.

Și dacă tot am ajuns la acest capitol, e bine să cunoaștem și sponsorii acestui demers cultural. Așadar:

–  artistul Mihai Cătrună – coordonatorul artistic al concursului – oferă diplomele câștigătorilor, susține financiar unul dintre cele două premii de 500 lei, oferă fiecărui premiant câte un set de cărți poștale de colecție „Eminescu”, cu grafică personală, realizează pentru fiecare premiant câte un portret și publică textele câștigătoare în viitoarele numere ale revistei „Eminesciana”;

– poeta Gabriela Raucă (Viena) sponsorizează cel de-al doilea premiu de 500 lei;

– scriitoarea Florica Munteanu-Cuc sponsorizează un premiu de 300 lei și unul de 200 lei și oferă mai multe cărți câștigătorilor;

– scriitoarea Carmen Popescu oferă câte două cărți fiecărui premiant, precum și o sumă care să ajute la expedierea premiilor;

– cărți oferă și scriitorii Gabriel Cristea, Gabriela Ana Bălan, Rodica Calotă, Maria-Ileana Tănase, Liliana Mărginean. Sper să nu fi omis pe cineva;

– domnul Ionuț Calotă oferă un premiu special din partea Revistei „Monitorul de poezie” pentru un anumit text, care constă într-o diplomă (realizată tot de Mihai Cătrună), precum și publicarea textului respectiv în Revista „Monitorul de poezie”;

– eu voi susține financiar toate celelalte premii în bani rămase neacoperite și voi trimite câte un volum de poezie haiku & tanka a lui Ion Lazăr da Coza, volum pe care l-am publicat după moartea autorului.

Le mulțumesc din suflet administratorilor Însemnelor, respectiv doamnelor: Sofia Sincă, Valeria Merca, Gina Zaharia, Ana Cîmpeanu, Carmen Popescu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Călin și Ada Nemescu, pentru toată munca, dăruirea și implicarea, vă mulțumesc vouă, dragi scriitori, participanți sau nu în această competiție, precum și vouă, dragii noștri cititori!

Să ne dea Dumnezeu multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

*****

Linkuri / Diplome câștigători

POEZIE

„Aievea trece Lorca” de Gabriel Cristea - Trofeul „Ion Lazăr da Coza”

„S-a dat ora înapoi” de Nicolae Rolea - Premiul I

„Mereu voi fi cu voi” de Toader Răduță - Premiul al II-lea

„Plăsmuire” de Angelina Nădejde - Premiul al III-lea

„Primăvara din noi” de Mirela Grigore - Premiul al III-lea

„în ziua când Vissarionovici a murit și nu prea” de Gela Enea - Pre...

PROZĂ

„Fiica pustiului” de Alexandra Ghenghea - Trofeul „Ion Lazăr da Coza”

„Cozanopolis” de Ionuț Calotă - Premiul I

„Fiul culegătorului de chihlimbar” de Corneliu Ion - Premiul al II-lea

„Cu lupii” de Lenuța Rusu - Premiul al III-lea

Regulament concurs AICI
Poeziile participante AICI
Prozele participante AICI (partea I)
Prozele participante AICI (partea a II-a)
Prozele participante AICI (partea a III-a)
Prozele participante AICI (partea a IV-a)
Prozele participante AICI (partea a V-a)
Prozele participante AICI (partea a VI-a)

Poezie - voturi membri

Proză - voturi membri

CONCLUZII FINALE

Vizualizări: 1440

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Chiar nu înțeleg ce vreți să spuneți. Care altă secțiune? Fiți mai clar.

Radu Botis a spus :

Alta sectiune,acelasi notator:Responsabilitate ori subiectivism?

Da, acum îmi explic comentariile domnului Botiș. A greși e omenește... Am găsit o greșeală la proză, din partea mea (pe care nu mi-o explic). La voturile membrilor, votul domnului Calotă l-am trecut de două ori și mai scrisesem că-i aparține doamnei Lilioara Macovei. Știu că dumneaei mi-a trimis același vot de două ori și probabil am inceput să-l scriu, apoi nu știu ce s-a întâmplat... E vorba de pozițiile 1 și 6. La proză deci. Dar majoritatea notelor date de domnia sa sunt note de 7, plus minus un punct. Am recalculat și nu se schimbă aproape nimic. Cel mult o sutime sau nimic. Prin urmare, nici la prozele câștigătoare nu se schimbă mai nimic. Dar dacă e nevoie, recalculez tot. 

Proza 16 - de la 8,24 trece la 8,25

Proza 19 - de la 8,31 trece la 8,32

Proza 20 - de la 8,46 tot la 8,46

Proza 33 - de la 8,12 la 8,11

Iar proza 14, cea care ar fi urmat în clasament, scade și mai mult, deci podiumul rămâne același.

Așadar nu se schimbă nimic în clasament, dar e regretabil că mi-a scăpat această greșeală. 

Data viitoare vom încerca cu un juriu. 

O să rog câștigătorii să-mi trimită pe mail un număr de cont pentru a le putea trimite premiul în bani și o fotografie personală, cu rezoluție bună, după care doresc să le facă Mihai Cătrună portretul.

Hristos a înviat!

Dragilor, mereu vor exista nemulțumiri în privința notării. Pentru mine importantă este participarea. Îmi place să fiu notată fără să  mi se  știe care îmi este poezia. O fac de când am venit pe acest site. Acum particip cu drag  în memoria maestrului da Coza și o voi mai face atât cât va fi voia lui Dumnezeu.

În privința notelor are dreptate și d-na Gela Enea. Pe ce criterii i-a fost pusă nota 1? Știu că 1 se pune din oficiu. N-a existat pentru acel cititor nici măcar un cuvânt care să-i atingă sufletul? Ar trebui să ne spună, pentru că poezia doamnei este bună.

Și am mai observat ceva și asta nu doar acum. Mulți dintre cei care n-au scris niciodată în vers clasic îi taxează pe cei care o fac. Consideră această scriere învechită, ori pentru mine nu contează stilul în care este scrisă o poezie, ci doar emoția pe care o transmite. Dar să nu ne întristăm, vor mai fi concursuri și până la urmă adevăratele note ne sunt date doar de cititori.  Să fie pace și să ne întâlnim cu bucurie în poezie!

Premiul în bani ce mi se cuvine, îl donez Site-ului ÎNSEMNE CULTURALE și Revistei Eminesciana. Aștept cu nerăbadare, așa cum spuneam aseară, darurile de suflet: cărțile și nu în ultimul rând portretul făcut de artistul Mihai Catruna.

Vă îmbrățișez!

Hristos a înviat! 

Sunt absolut de acord cu fiecare cuvânt rostit aici! Toată admiraţia pentru  Nădejde Angelina, om, poet, suflet frumos! Felicitări din toată inima!

Ada

Nădejde Angelina a spus :

Angelina, ești o drăguță ca întotdeauna! Mulțumiri din suflet pentru dar! Da, și eu am scris, chiar din prezentare. Cum să dai nota 1? Nu știu dacă e cea mai bună metodă de jurizare, dar am încercat în trecut și altele și nu au fost perfecte. Sunt într-adevăr poeți care taxează poezia clasică. Dar sunt și invers, Angelina. De aceea am zis să voteze toți. Una e să voteze 60 dintre care câțiva să aibă preferințe spre ceva și alta e să voteze 5 dintre care 4 să aibă preferințe pentru ceva. Un juriu trebuie ales cu mare grijă. Poate că ar trebui pentru poezie unul, pentru proză altul. Oamenii trebuie cunoscuți bine. Să fie capabili, dar și obiectivi. Și să știe să pună note. A fi un bun scriitor nu înseamnă a fi și un bun jurat. E greu... Ne vom gândi. Crezi că eu nu-mi doresc să fie totul cât mai corect? De aceea am încercat atâtea variante. Anul trecut, cei care au votat în bășcălie au fost mai mulți. Au văzut că nu au rezolvat mare lucru și au renunțat. Au rămas foarte puțini. Vor renunța și aceștia. 

Vasilisia, eu cred că varianta aceasta de votare este cea mai bună. Ce aș dori pe viitor, și nu este doar dorința mea, este ca și notele juraților să fie la vedere. Pentru mine, nota unui poet din juriu pe care-l apreciez face mai mult decât un premiu. 

Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :

Voiam chiar din acest an să fac asta, vom pune așa. Și cred că vom scoate din notare notele de 1, 2, poate chiar și 3. Nu știu. Vom discuta, ne vom consulta. Vom face o consultare cu toți membrii.

Nădejde Angelina a spus :

Vasilisia, eu cred că varianta aceasta de votare este cea mai bună. Ce aș dori pe viitor, și nu este doar dorința mea, este ca și notele juraților să fie la vedere. Pentru mine, nota unui poet din juriu pe care-l apreciez face mai mult decât un premiu. 

Ada dragă, mulțumesc mult! Omul frumos vede frumos, iar tu ești unul dintre ei. Te îmbrățișez!

Ada Nemescu a spus :

Hristos a înviat! 

Sunt absolut de acord cu fiecare cuvânt rostit aici! Toată admiraţia pentru  Nădejde Angelina, om, poet, suflet frumos! Felicitări din toată inima!

Ada

Nădejde Angelina a spus :

Hristos a înviat!

Dragilor, mereu vor exista nemulțumiri în privința notării. Pentru mine importantă este participarea. Îmi place să fiu notată fără să  mi se  știe care îmi este poezia. O fac de când am venit pe acest site. Acum particip cu drag  în memoria maestrului da Coza și o voi mai face atât cât va fi voia lui Dumnezeu.

În privința notelor are dreptate și d-na Gela Enea. Pe ce criterii i-a fost pusă nota 1? Știu că 1 se pune din oficiu. N-a existat pentru acel cititor nici măcar un cuvânt care să-i atingă sufletul? Ar trebui să ne spună, pentru că poezia doamnei este bună.

Și am mai observat ceva și asta nu doar acum. Mulți dintre cei care n-au scris niciodată în vers clasic îi taxează pe cei care o fac. Consideră această scriere învechită, ori pentru mine nu contează stilul în care este scrisă o poezie, ci doar emoția pe care o transmite. Dar să nu ne întristăm, vor mai fi concursuri și până la urmă adevăratele note ne sunt date doar de cititori.  Să fie pace și să ne întâlnim cu bucurie în poezie!

Premiul în bani ce mi se cuvine, îl donez Site-ului ÎNSEMNE CULTURALE și Revistei Eminesciana. Aștept cu nerăbadare, așa cum spuneam aseară, darurile de suflet: cărțile și nu în ultimul rând portretul făcut de artistul Mihai Catruna.

Vă îmbrățișez!

Fac o reverență adâncă și în fața domnului Toader Raduta, poet atins de har, și-i aduc mulțumiri de suflet pentru gestul de a dona premiul în bani pentru susținerea site-ului și a revistei. Dumnealui a mai trimis o sumă considerabilă pentru susținerea site-ului anul trecut. Gesturile acestea minunate ne responsabilizează și ne motivează să continuăm, să fim mai buni. Muncelușul s-a înseninat, domnule Răduță. Și cerul. Cineva, acolo sus, zâmbește și vă mulțumește. 

Felicitări și din partea mea tuturor celor care s-au implicat în concurs, în primul rând, Vasilisiei, e o muncă enormă care cere multe sacrificii, dar și celorlalți implicați în organizare! Felicitări atât premianților cât și celorlalți participanți, fie pentru calitatea textelor, fie pentru curajul de a participa! Dragă amintire domnului da Coza!

Au fost multe poezii bune, cred eu. Am citit despre nemulțumirea unor participanți în ce privește notarea. Eu nu pot să spun că sunt nemulțumită chiar dacă m-au uimit puțin niște note :), dar cred că aprecierea unei poezii ține mult, dincolo de rigorile firești de evaluare, de modul în care rezonezi sau nu cu emoția transmisă sau cu mesajul poeziei, deci e firesc ca notarea să aibă o anumită doză de subiectivitate. În legătură cu notele acordate de mine, aș vrea să semnalez că, la unele poziții, notele afișate nu sunt cele transmise. Mă îndoiesc că asta schimbă cu ceva rezultatele, dar dacă se poate, mi-ar plăcea să fie corectate cu cele pe care le-am transmis. Spre exemplu, a fost o poezie care mi-a plăcut, Poet universal (autor Janet Nică), i-am acordat nota 9, dar aici apare nota 6. Mai sunt alte câteva poziții care trebuie corectate. La un volum așa mare de muncă e firesc să apară erori și am observat că, la ultimele poezii am contribuit cumva la confuzie, trecând numărul greșit (cred că s-a dat peste cap numerotarea datorită poeziilor eliminate), norocul a fost că am trecut și titlul și îi mulțumesc Vasilisiei că a fost atentă la titlu, nu la număr (care pe ici pe colo, era greșit). Totuși s-au strecurat câteva erori, unele independente de numerotare, ca și cea menționată mai sus. Dacă se poate, ar fi bine să fie corectate.

Vin cu câteva propuneri pentru edițiile viitoare, le-am mai făcut și la alte ediții, nu știu dacă sunt bune sau nu, eu le las cu drag aici:

1. Notele ar trebui să fie toate transparente sau toate anonime. Înțeleg argumentul transparenței notelor participanților, dar atâta vreme cât au existat și acum participanți care n-au trimis note, argumentul probabil nu se mai păstrează și ered că voi alege să nu le mai trimit nici eu pe viitor. Mărturisesc că la o ediție anterioară m-am ales cu antipatii, tocmai pentru că mi-am asumat transmiterea notelor. Eu cred că supărarea nu are rost, chiar dacă nu înțelegem motivele pentru care primim și 5 și 10 pe același text, dar orgoliile sunt mari, așa că veșnic vor fi probleme de acceptare, unele chiar pe bună dreptate, atâta vreme cât, din păcate, multe dintre note se dau ,,strategic". Prin urmare, fie își asumă toți notarea (inclusiv membrii din administrație), fie se anunță toate anonim. Spre exemplu, organizatorul principal poate acorda un număr de ordine fiecărui votant, știut numai de el și de votant. Se afișază notele date de numărul cutare, fiecare votant își știe numărul și poate verifica dacă notele afișate sunt cele transmise, fără ca ceilalți să vadă numele votantului. Și la fel pentru membrii juriului. Eu aș prefera să fie transparente (notele poețiilor pe care îi apreciez îmi spun ceva, indiferent că sunt mari sau mici) și să ne asumăm cu toții gusturile diferite ale votanților, dar dacă nu se poate, atunci, ceea ce am scris mai sus ar mai elimina din supărări.

2. Am mai scris și cu altă ocazie, chiar dacă înțeleg argumentul autoevaluării formale, faptul că trebuie să se autoevalueze cu 7 îi face, din păcate, pe mulți, să noteze ,,strategic" și incorect, poate. Aș propune ca dacă se păstrează votul participanților să fie toți obligați să-l trimită, fără a acorda însă notă lucrării personale. 

3. Aș face secțiuni diferite pentru poezie clasică și poezia fără rimă. Pur și simplu (cel puțin în percepția mea), nu poți compara două poezii foarte bune, una clasică și una modernă. În plus, cei care adoră doar poezia clasică vor deprecia pe nedrept un poem modern bun și invers, cei care au repulsie față de poezia clasică vor deprecia pe nedrept un poem clasic bun. 

4. Trecerea notelor din fișierele votanților pe site presupune un volum mare de muncă și erori inevitabile, de asta aș propune ca notele să fie trecute într-un fișier machetă (formatat la fel pentru toată lumea), altfel fiecare trimite în formatul personal și vrând-nevrând apar erori de transcriere. 

Dincolo de orice însă, este clară strădania organizatorilor de a face lucrurile așa cum trebuie și oricum e greu să găsești formula perfectă. De asta, poate e bine să fie cât mai multe puncte de vedere și organizatorii să vadă care dintre ele ar putea fi utile. Mulțumiri încă o dată, Vasilisiei și celor care îi stau alături, pentru efortul uriaș de organizare, atât cu concursul, cât și cu antologia! Eu cred că rezultatele sunt frumoase.

Drag,

Nikol

Da, au fost vorba de 3 poziții, una de la 6 la 9 și încă două nesemnificative. Dar știi de ce am greșit, Nikol? Fiindcă erau în tabel și a trebuit să copii notă cu notă, iar poeziile eliminate erau pur și simplu sărite, nu era liniuță în dreptul lor. E cumplit să lucrez așa. Am trimis 3 mailuri în care rugam membrii să-mi trimită simplu, în mail direct, notarea așa: 

1 – 9

2 – 8

3 – 7

4 – 6

5 – 6

6 – 7

7 – 10

8 – 5

9 – 9

10 – 6

11 – 5

12 –

13 – 8

14 – 6

15 – 7

16 – 6

17 – 7

18 – 9

19 – 8

20 – 7

21 – 6

22 – 9

23 – 8

24 – 7

25 – 9

26 – 7

27 – 9

28 –  9

29 – 6

30 – 7

31 – 8

32 – 6

33 – 7

34 – 9

35 – 8

Unii au scris textele toate din nou, iar la sfârșit au pus nota, imaginează-ți la proză. Trebuia să parcurg toată proza ca să găsesc într-un colțișor nota. Alții le-au pus pe 7 coloane, de nu puteam lua cu copy paste, alții în tabele, alții în fișiere care trebuiau convertite că nu se deschideau. Alții au dat numerotare automată. De aceea am mai greșit. Dar în mare zic eu că am calculat corect. Dar a trebuit să scriu eu cu mâna mea tot, că dacă le puneam cum le-am primit trebuia să deschid 7 pagini, ca la proză, că și acest site permite pe pagină un anumit număr de caractere.

Spui să se trimită notele într-un anumit format. Hmmm, nu știi cu ce mă confrunt. Mulți nu înțeleg nici forma cea mai simplă, d-apoi în nu stiu ce format. Eu zic să trimită toți în word si dacă ai vedea ce fișiere trimit și cum trimit. Multe din cele pe care le propui s-au mai experimentat, dar nimic nu a fost perfect. Tot s-a venit cu alte și alte sugestii. Am fost flexibili. Însă faptul că membrii administrației trebuie să aibă notele la vedere e discutabil. Un membru simplu vine și pleacă când vrea el. Se supără sau e jignit, pleacă și gata. Adminii rămân aici mereu și sunt expuși. Își atrag antipatii. Nu e chiar așa comod. Vom vedea pe viitor. Era mai simplu dacă făceam cum fac toți. Se trimiteau materialele pentru concurs, apoi se afișau pur și simplu rezultatele. Nu mai avea nimeni de comentat. Era totul perfect. Și „transparent”.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 7 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 10 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog absenţa ta a lui Stanescu Valentin
cu 21 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Eroii nu mor niciodată a lui IOAN stoian
cu 24 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eroii nu mor niciodată a utilizatorului IOAN stoian
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Visul trece ca un trăznet a lui Costel Zăgan
cu 32 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Vocea oceanului a lui Monica Pester
cu 32 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 33 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 40 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 47 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un vis a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 55 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ţipăt de aer a utilizatorului Mihai Katin
cu 58 minute în urmă
Monica Pester a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cei de ieri, cei de azi a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor