îşi poartã podoaba ca pe o cãmaşã de zale

poate cã lâna lor e de aur

nu sunt prea multe izvoare care sã infirme zvonul

nici mãcar cei de la click nu au gãsit nimic

deşi unii poeţi susţin ceva mai mult de atât

(dar oricum sursele poetice nu au nicio crezare)

cicã şi firul ariadnei s-a tors din spinarea lor

şi mai toate cojoacele fãrã ac

pânã şi dumnezeu a înţeles cã e nevoie de mioriţe

(laie sau bucãlaie şi chiar tãrcate-de ce nu)

şi nu s-a…

şi când ninge şi când plouã

şi pe senin şi pe furtunã

mã închin dimineaţa soarelui

ies apoi cu inima în pragul lunii pline

mã rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul

nu caut capete de lume ci îmi vãd de mersul înainte

din prãpastie în prãpastie în cãutarea odihnei

îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta

culeg cu buzele iertarea din roua florilor

tot cu buzele sãvârşesc pãcate…

Nu putea fi decât la echinocţiu. O recunoaştere a faptului cã poezia e la fel cu primãvara. Poeţii se mulţumesc sã fie un fel de efemeride care polenizezã cuvintele. Poate cã uneori şi-ar dori sã fie normali. Chiar încearcã. Sunt însã jalnici când o fac pe matematicenii. De la adunare şi pânã la matrice stabilesc legi atât de inutile încât par axiome. Nu demonstreazã zborul şi nici nu cautã mãiastrele de ou dar încearcã sã deseneze…

descoperit într-o zi de toamnã târzie de adam

poate era o formã de a eluda cumva interdicţia

aşa putea atinge seva cunoaşteri fãrã sã muşte mãrul

dar asta îl cam ameţea pe sãrmanul bãrbat

şi cum starea aceasta îl fãcea sã vadã raiul mai roz

pe eva mai frumoasã pe deal o casã pe dumnezeu tiran

nu i-a mai rezistat veninosului şi a vrut totul

...........................

poate dacã descoperea…

sunt genul acela de tribun fãrã discurs cristalin

care parcã vorbeşte dintr-o prãpastie cu cerul

iar când liniştea mã învinge

întotdeauna reuşeste într-un final

tac în felul meu ciudat

ca o luntre

dar înainte de marea tãcere

aş condamna la nesfârşire pe fiecare în parte

nu din generozitate

ci doar aşa ca sã se întrebe la nesfârşit

de ce naiba mi-am lãsat ca rãsplatã clipa

oricum când m-am luat de infinitul tuturor

ca de o…

o fac inconştient

o stare normalã între atâtea alte stãri trecute şi viitoare

doar când mã privesc de sus totul se învârte

fiecare sunet are urechea lui

nicio pasãre nu cântã pentru grãunţe

nici îngerii nu sunt pescãruşi deşi uneori îi bãnuiesc

multã vreme am crezut cã nu au lacrimi

le vedeam doar bucuria nu cãutam niciodatã altceva

dar dincolo de zâmbet sunt atâtea lacrimi adunate

aş…

iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rãtãcit

între caraiman şi poiana soarelui

sau poate e doar un faraon în cãutarea sfinxului

înainte ca acesta sã-şi gãseascã odihna din bucegi

chiar cu mult înainte de a se fi inventat visarea

martor la trecerea raiului pe pãmânt

este podeaua plinã de praf stelar

pe alocuri încã mai pãstreazã urme de îngeri

alãturi de cuvintele frumos legate a rugãciune

mâini împreunate şi acele cãutãri ale înaltului…

cum delfinii recitã adâncul din oceanul neînţelegerii
..............................
bobul de nisip cãtre vârful muntelui nu are cãrare
nici scoica în care aşez speranţa
nu ştie rostul mãsurãrii timpului
dintre douã stãri de agregare
................................
între prãbuşirea cerului şi rãsãritul grâului
nu caut oul de zbor nici mãiastra de banal
doar îmi cânt iubirea

aici unde din când în când visez sã fiu regizor

de fapt sunt un fel de maşinist promovat

de la cabina sufleorului prin nevoia de figuraţie

într-o piesã ciudatã scrisã pe genunchi cu durere

de o inimã inconştientã fãrã nicio pregãtire dramaticã

fãrã acte fãrã indicaţii scenice

despre decor nu vã mai povestesc

pe lângã…

ascult ecoul lãsat de cãderea lacrimilor

(chiar aşa doamne de ce oare cad lacrimile)

pe un gol de timp într-o clipã neînceputã

când nici dumnezeu nu mai este acasã în cerul sãu

mã simt un pictor coborât printre cuvinte

le amestec miraculos pe o paletã cât inima ta

apoi pictez cerul de dincolo de orice albastru

cât sã-ți fie iarãşi domestic printre atâtea stele

..............................

e ca şi când ochii mei înfloresc

pe un timpan cu…

iar sentimentul acesta pãtrunzãtor precum o sãmânţã

care îmi creşte din întuneric şi cautã lumina

nu e decât începutul germinaţiei unui alt univers

şi mai infinit şi mai nesfârşit şi mai alb

decât toate celãlalte beţii de dinaintea beţiei primordiale

la urma urmei o duc frumos dintr-un chef într-altul

cum o fac mai toţi muritorii fericiţi cã s-a inventat otava

poate şi pelteaua de trandafiri de pe buzele tale

spun poate doar aşa din alint

pentru…

calea de mijloc e doar o frânghie subţire

pe care unii filozofi danseazã step

pe când sãrmanii o petrec în jurul gâtului

doar doar vor atârna mai drept

în bãtaia gândurilor în mângâierea dezastrelor

fiecare încercare de a mãsura…

cu totul cu fiecare strop cu marea mediteranã

cu marea neagrã cu bosforul cu gibraltarul

pânã dincoace de strâmtoarea magelan

cu toate stelele

pe toţi cãluţii de mare îţi jur

cred cã şi pacificul vine la rând

şi toate ploile din cer

toate secetele şi fiecare deşert

cu toate oazele şi fetele morgana

sirenele…

înţeleg suferinţa ca pe o cale spre fericire

niciun cer nu creşte fãrã sãmânţa gândului

cum nicio vietate nu ar trãi fãrã iubire

nici frunzele nu ar face fotosintezã dacã nu şi-ar iubi copacul

nici mãcar ghimpii nu sunt scutiţi de floare

fluturii nu aleg se lasã purtaţi de simţuri

cum trântorii zboarã sã împlineascã…

nici faraonii nu sunt nemuritori îngropaţi aiurea

sub imposibile cuiburi unde nu le mai cântã stelele

doar legendele par sã trãiascã ceva mai mult

între douã naşteri şi o trecere prin haos

mã întreb de unde mi-a rãmas doar muzica aceasta

care parcã vine din rãdãcina unei lacrimi

...................................

fiecare stea a stat cândva în pliscul unei pãsãri de foc

iar un copil ciudat venit parcã dintr-o zbatere de aripi împletea galaxiile ca şi…

nici disperarea morţii

nici mãcar fericirea extazul sau mai ştiu eu ce minune

dealtfel sunt atâtea modalitãţi de a-l masca prin tãcere

sau de a striga pur şi simplu prin mine

pânã îmi iese un fel de sânge negru în timpane

suferinţele cele…