Trăim în ultima eră a păsării de ametist

[Mihai Katin]

Trăim în ultima eră a păsării de ametist,

Nu mai sunt mut, nu mai sunt trist,

Îmi pun aripile şi plec pe diagonala de umbră,

Dragostea face o tumbă,

Tu este femeia dresoare,

Ne crucifici în clasoare,

Un matriarhat dat cu ruj

NE învaţă să facem sluj

Să-l jucăm pe Moliere în chiloţi tanga,

Luna pe steroizi ridică ranga

Şi sparge amurgul ca pe o nucă de cocos,

Ce haios, ce păcătos

Să-ţi dea Victoria aripi de îngeri

Şi tu să ne supui la constrângeri

Până când ultimii bărbaţi

 Vor dispărea în deşertul

Din dos de Astana

Şi doar o emaciată nirvana

Mă va săruta pe buze dându-mi imbold

Să mă sinucid la untold

Sau poate prefer lovitura în plex

Când mă vor trece la al treilea sex,

Homeric

Feeric

 Ascundeţi ora

Să spună gps-ul

Unde mai sunt

Sodoma

 Gomora...

 

[Grig Salvan]

Un pamflet liric într-un stil ludic și zeflemitor, critic și necruțător, în care regăsim toate metehnele erei ultime ce o trăim.

[Mihaela Popa]

complexitatea lumii în schimbare redată cu umor, ironie dar și o undă de tristețe

da, scara de valori a societății suferă transformări 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem ce surpinde realitatea în toate formele.

Am citit cu placere.

[Monica Pester]

O furie firească și îndreptățită revărsată asupra unei patologii sociale introdusă cu forța în societatea noastră creștină de forțele noii Ordini Mondiale. Care oricum ne vrea pe toți o apă și‐un pământ.

[Mihai Katin]

mulțumesc din  tot sufletul celei ce ne  oferă șansa de a exista literar pe paginile acestui site ,mulțumesc  pentru  sincera bucurie   ce mi-a adus-o acest extraordinar comentariu  la  un poem din modesta mea lirica ,o spun nu ca o mica ipocrizie dar  nu am fost  și nu  voi  fi  un poetic sa zicem antologic,poate singura calitate a mea este aceea de  a simți cu adevărat  ceea ce scriu si  sper ca  măcar  nu  voi  dezamăgi...mulțumesc mult  si  lui Valentin,este extraordinar sa nu  te știi  singur!

[Stanescu Valentin]

Mihai, râsu’ plânsu’ m-au ajunsu. Tot bând pepsi-cola pierdem lent busola...

 

răstorni în seară

 

răstorni în seară

cuvânt amar

cel dulce-i

tot mai

rar

 

răstorni în seară

un adevăr:

gustăm din

primul

măr?

 

răstorni în seară

un stil modern

ce are

ceva

tern

 

răstorni în seară

răul din noi

rămânem

şi mai

goi...

[Vasilisia Lazăr]

Această poezie exprimă o viziune complexă și intensă asupra unei lumi aflate în schimbare, într-o eră simbolizată de „păsarea de ametist”. Versurile combină imagini poetice, simboluri și referințe culturale pentru a crea o atmosferă de reflecție asupra identității, iubirii, puterii și destrămării valorilor tradiționale.

„Trăim în ultima eră a păsării de ametist” sugerează sfârșitul unei perioade sau a unui mod de viață, posibil o eră de frumusețe, spiritualitate sau puritate, simbolizată de ametist. E clar, ne aflăm într-o perioadă de decădere.

„Nu mai sunt mut, nu mai sunt trist, / Îmi pun aripile” indică dorința de a evada, de a se elibera de suferință și de a-și asuma o nouă identitate. Zborul pe diagonala de umbră poate simboliza o cale neconvențională sau o ieșire din întuneric.

Referințele la femeia dresoare, crucificare, și imagini precum „să-l jucăm pe Moliere în chiloţi tanga” și „Luna pe steroizi ridică ranga” sugerează explorări ale sexualității, jocuri de putere și libertatea de exprimare.

Mențiunea despre „matriarhat dat cu ruj” și „învaţă să facem sluj” poate indica o observație asupra influenței femeilor în societate sau asupra modului în care valorile sunt modelate.

Mențiunea de „ultimii bărbaţi” dispărând în „deşertul din dos de Astana” evocă o lume în ruină sau în transformare radicală, un fel de sfârșit al civilizației.

Prezența unor elemente precum „Moliere”, „Victoria”, și „Homeric” adaugă un strat de cultură în discurs, amestecând mitologia, teatrul clasic și simboluri de victorie.

„O emaciată nirvana / Mă va săruta pe buze” indică o căutare a liniștii spirituale, dar și un final ambiguu, poate de acceptare sau de renunțare.

Versurile „Să spună gps-ul/ unde mai sunt/  Sodoma,/  Gomora” adaugă o notă de modernitate, combinând umorul cu critica socială, sugerând confuzie și căutare într-o lume haotică. Acestea evocă teme de păcat, judecată și distrugere morală, întărind imaginea unei epoci apocaliptice și de criză morală.

Poemul este o reflecție asupra unei perioade de tranziție, a sfârșitului unei epoci și a unei încercări de a găsi sens în haos. Imaginile sunt pline de simbolism, ironie și sarcasm, invitând cititorul să mediteze asupra valorilor, libertății și identității într-un timp de schimbare radicală.

Am citit cu plăcere, dar și cu amărăciune. Traversăm vremuri grele și nu cred că ne vom mai face bine vreodată. 

Atenție la titlu, lipsește o literă!