chiar şi nimicul are nevoie de o mãsurã
altfel cum am cunoaşte restul numit ceva
o spun aşa ca o amãgire cã nu am fãcut umbrã degeaba pãmântului
apoi fac o reverenţã celor care mulţumiţi de lipsa mea de consistenţã
se vãd deja infiniţi
deși în noaptea aceasta cerul va fi brãzdat de perseide
cum se întâmplã în fiecare clipã în capul meu
nu vã cer sã mã credeţi
oricum eu nu exist decât prin lacrima voastrã
toate durerile acestei lumi îmi trec prin inimã
poate de aceea par uneori imun la atâta suferinţã
şi dacă fiecare cuvânt este lacrimã
tot astfel fiecare cuvânt este zâmbet
de la-nceput pânã-n apocalipsã
sunt doar un poet care înţelege altfel lumea
nu mã îngrop aiurea cu brazde nesfârşite de dureri nãscute sau doar bãnuite
sunt o sãmânţã astralã care-şi cautã mediul propice de germinare
nu mã aratãţi cu degetul acuzator
doar îmi caut locul
doar îmi caut cerul meu defunct

pentru că nu mã pricep sã trãiesc
sunt doar pãtruns de sentimentele voastre
sunt doar proiecţia undelor voastre care pleacã din inimã
cum transportã razele stelelor lumina spre fiecare muritor spectator
spre fiecare lume neînţeleasã
.............................................
sunt exponentul de la dreapta originii
nu mai cãutaţi degeaba dovezi de nemurire
tot ce începe are un sfârşit
chiar şi universul
(asta este o parantezã)
..................................................................
poeţii înţeleg neantul prin acceptare
e singura cale de trecere dintr-un univers în altul
la nesfârşire

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Martie 12, 2014 la 10:29am

frumos, am citit cu plăcere, ca de obicei!

Comentariu publicat de Calotescu Tudor Gheorghe pe Martie 12, 2014 la 12:14am

va multumesc din suflet!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 11, 2014 la 11:39pm

Răsfăț liric.

Mulțumim.

da Coza

Comentariu publicat de Calotescu Tudor Gheorghe pe Martie 11, 2014 la 7:37pm

va multumesc din inima!

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Martie 11, 2014 la 6:00pm

Versuri profunde, sunt încântată!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Martie 11, 2014 la 2:49pm

şi dacă fiecare cuvânt este lacrimã
tot astfel fiecare cuvânt este zâmbet Dualitate! Scufundați până peste cap în ea, ne căutăm locul. Și da, acceptarea ne-ar ajuta.

Mi-a plăcut! 

Cu apreciere,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 11, 2014 la 9:28am

Meditativ, filosofic, poetul îşi caută locul în univers. Cu modestie, ca orice poet de valoare.

Poemul încărcat de metafore alese descrie zbuciumul lăuntric al eului liric, cu neasemuit farmec şi profunzime, încât orice păleşte în faţa lui.

Plecăciune, poetule! Versurile m-au încântat!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 58 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Pictograma profiluluiHerghelegiu Rada i-a dăruit un cadou utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prințesa părăsită a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prințesa părăsită a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Prințesa părăsită a lui Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 14 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 20 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Poveste cu sfârșit a lui Alina Ilie
cu 21 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografii a utilizatorului bolache alexandru
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor