Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi…

copilul din mine spune

fiecare zi are formă de inimă

oamenii au aripi 

dar 

nu toţi ştiu…

se stinge lampa

la fereastra colibei

luna-i singură 

ochi galeşi udă perna –

amanta-i tot amantă

Tanka (tan=poem, ka=scurt): Scurt poem de origine japoneză, un fel de doină, mai vechi ca haiku-ul, din…

Într-o zi - ca orice zi,

Aurore timpurii -

Primenite ies din ceaţă

Şi prind viaţă!

Un anume fel hoinar 

Pare extraordinar

Când natura se trezeşte

Iepureşte!

Îndrăzneţii ghiocei,

Veseli încolţesc şi ei

Sub zăpezile tivite

De copite!

După cearta din zăvoi 

Vrăbii sute, cintezoi

Se întorc cu replici dure

Spre pădure;

Gâzele într-un dezmăţ,

Le…

Dintre-aretii, doar una-i vârtoasă-nțelepciunii,

Ca-n toamnă, dorul apei ce-i nevedit Iubirii!

Când am rămas cu spinii, ce limbă trandafirii

Mai pot să-mi tălmăcească…

să faci o arcă,

allan poe,

şi să pluteşti cu ea pe hău...

să nu dea dracul să greşeşti

să iei vreo fufă din ploieşti

în arcă, printre debarale,

să i te bagi seara sub poale

şi beat cum eşti, intrând prin rufe,

să umpli lumea iar de fufe;

că eu sunt…

Tanka ( 2 )

pe-albastra boltă

soarele se înalță

pământul arde

cu petale de roze

acopăr cărările

În prag stătea măicuţa aşteptând,

La ochi cu mâna streaşină, oftând,

Ne-nţelegând de ce copiii ei, toţi trei

Plecaţi de mult, nu vin de ziua ei.



Târziu după amiază, în amurg,

Simţea mai greu durerile cum curg;

Şi, precum brazda sub un val de nea,

Pe suflet o povară apăsa.



Mi-e tot mai greu, încet măicuţa-şi zise,

Dar nu cumva sunt uşile închise

Să nu poată intra copiii mei?

Şi-i revăzu, în…

ne târâm dramele după noi

în saci de plastic transparenți

greutatea ne încovoaie

dorința de a trăi

sucombă vise tulburi

își iau zborul în noapte

cu aripi de cenușă

cămașa de humă nu (mai) poate netezi

mărăcinii dinăuntru

clipe ostenite își caută liniștea

deșertăciunea cu fața schimonosită

se plimbă prin(tre) destine

un du-te-vino amețitor

de secunde irosite

himere perfide…

Spre-a nu fi profanate, sunt arse cele sfinte,

Iar de-a rămas cenușă, ceri vântului povețe,

Dar cum să arzi Iubirii, duh sfânt din frumusețe?

Au cerni din sită perlei tărâță de cuvinte?

Păstrezi îmbrățișării numai ce-arată…

dacă vrei să faci un desen cu sufletul meu așteaptă 

sunt momente în care pribegește prin alte trupuri înghețate de frig 

le oferă un dram de căldură 

se întoarce atunci când eu însumi mă fărâmițez sub greutatea vreunui iceberg 

am trăit câteva vieți la poli 

nord sau sud frigul e același 

pustiul 

printre ghețuri și timpul se scurge mai lent