nu eu am făcut-o

ci umbrele tuturor morților mele

au fost..

de câmpiile pline cu muribunzi

din ochii mei

de care mă-ntrebai uimită

îți aminteşti?

pe-atunci nu știam încă 

de ce îmi trebuiau o mie de săruturi 

pe zi

pe noapte...

pentru ei toți iubito erai învierea...

şi eu viul te aveam cel mai puțin

foamea lor am vrut s-o ucid

tăcându-te până când ei toți 

s-au stins în pupile...

dar în ziua în…

ți-a crescut o gaură-n inimă au zis mai întâi doctoranzii pe la vârsta copilăriei

și eu am râs fericit că voi avea unde să mă joc cu nisip

mai târziu prin adolescență au decis

că am o inimă într-o gaură și am râs

aveam de acum un fel black hole a mea

unde putea încăpea chiar o bucată de univers

în diminețile post apocaliptice

când trezirile mi se sublimă 

într-o tortură academică 

de parcă dezlipirea zilnică de tine

cea din visele altor realități 

pare ar fi un canon sisific

un fel de perpetuă rătăcire de sine?

tremurul minții mi se înghesuie 

în degetele din ce în ce mai vinete

din ce în ce mai lungi

și brațele mi s-au lungit nefiresc

în căutarea ta

crengi au devenit târâte după cel

căruia arereori…

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.

Cuvintele stau în ibricul albastru.

Îți pun două cești. 

Ninge de câteva eternități.

Bach curge printre cărămizi.

Am dat zăpada de pe inima ta.

Atât cât am putut.

Sunt treaz iubito.

Prea treaz să nu îmi pese.

Fericirea ta nu-i la mine.

Am cautat-o în fiecare noapte.

După ce ai adormit.

Cu visurile pe pieptul meu.

Nu ți-am spus.

Nici nu o voi face.

Cafeaua are gust de…