Înspre apus,
înghiţite de coapsele mării,
pier corăbii.
Vezi bancul de peşti?
Mai haotic decât visele lor
este sângele nostru!

Din ochi ţi se scurg afrodite,
le respiri interzis,
pe trup îţi cresc ţepi,
cu lutul fraţilor tăi,
în răscruci,
ucizi infinitul.

Precum cerul,
năvod apei,
aşa îţi sunt.
Precum tălpile,
amânare aripilor,
îmi eşti?

Tu mi-ai răsărit în tâmplă

Ca un bob de floare-amară,

Nu ştiam ce se întâmplă,

Fugeau umbre pe-o chitară.

Se prindeau în dansul serii

Şi în vene săpau casă,

Mi-altoiseră toţi merii,

Fluturi albi stăteau să iasă.

Eu te-am răscolit cu stele,

Tu m-ai despletit cu vise,

Am călcat în roi de iele,

În jur, ploi cădeau ucise.

Umplea ziua gol de ciuturi

Şi din plopi zburau spre lună

Gândurile mele,…

ridică inima aceasta

din ea cad stele frânte 

închin-o la icoane 

în verde neînceput

spală-i strigătul

să nu mai numere colb

în cărarea sfârșitului 

Îţi scriu pentru că în oraş

au înnoptat iar teii.

Aerul e ca un fagure uriaş –

revarsă, lipicios, miresme.

Uneori, seara, mă iau de mână

şi întreabă ce mai ştiu despre noi.

Ultima dată i-am minţit

că mă aştepţi în prag;

şi că ne-am mutat la munte

(de acolo e mai greu să cobori).

M-au privit îndelung,

crengile stânjenite mi-au măturat zâmbetul,

clătinându-se, au schimbat frunze,…