hai

vino să zbori

mi-ai spus

şi-ai întins

pe sub nori

în apus

peste munţi

praf de cuvinte

cerul a nins

cu blajini şi cărunţi

potecii aminte

cum să ştiu

de eşti tu

întrebam

e şi frig şi pustiu

eşti un înger

sau nu

am o aripă-n plus

şi mirarea mi-e cer

însă inimă n-am

adevărul ţi-am spus

sunt din vise şi fier

am eu inimă-n dar

şi o aripă…

Prea viu să ignor,
E târziu să mai zbor?
Prea dur s-odihnesc,
Oare aşa e firesc?
Prea frig să îndur,
Mi-e zăpada condur?
Prea izvor să nu beau,
Fi-va rău de-am să dau?

Cine eşti?
Cine sunt?
Prin El trece Calea.

Străinul din tâmplele mele
În ploi decupează albastru,
Mă poartă pe gândul sihastru
Şi pavăză pune-ntre stele.

Când patimi de rod îmi sunt iele,
Dansând peste umbre de castru,
Străinul din tâmplele mele
În ploi decupează albastru.

Corăbii cu aripi şi vele
Ciopleşte în rugă, măiastru,
Pe marea de chin şi dezastru,
Mă plânge, durerea să-mi spele,

Străinul din tâmplele mele.

precum mâna care desenează
o mamă şi un tată
în varul foii
aşa te aşez

precum aripa
care îşi pictează cerul
din dor de înălţare
aşa te învăţ

precum sihastrul
care se roagă
şi îşi aminteşte lumea
uitând-o
aşa te iubesc

până la capătul pământului