Un fragment din primul volum al romanului "Trăind clipa"

[Nina Mariana Marcu]

Patul alb e apa neagră. Sau invers. Îmi e teamă şi vreau să fug. Pentru prima oară, nu am variante. Nu ştiu nicio alternativă la alb şi la negru. Mai ales la negru... Scheletul îmi prinde braţul. Mă strânge. În locul dureros, sângele nu mai circulă. Smucesc mâna şi dau să ţip. Strigătul se frânge în mine, neauzit, neştiut. Şi luntraşul chicoteşte înciudat: „Hi, hi, hi... Pierzi timpul, doamnă... Te joci. Faci pe mironoşiţa. Ei, nu ţi-ai găsit tipul. Eu nu am răbdare şi vreme de pierdut cu jocuri. Cu toane. Cu fiţe. Am şi alte drumuri de făcut. La unele am comision. Iar tu trebuia să fii gata! Să ai socotelile cu lumea încheiate. Haide odată! Am venit să te scot din apă, că ai îngheţat, şi să te trec dincolo. În lumea mea. Umbre negre te aşteaptă. Au nevoie de sânge tânăr. De piele catifelată. De sufletul tău. Nu mai zăbovi. Nu le lăsa să aştepte. Nu realizezi, a venit timpul! Stăpâna te cere. Te vrea. Ţi-a pregătit baldachinul. E moale. E pufos. Tu te întinzi lasciv. Umbrele îţi fac vânt cu evantaiul. E bine. E frumos. Simţi răcoarea, parfumul, pacea? Nu se compară cu patul ăsta de spital. Tare. Metalic. Dur. Cu perne albe. Hai, nu mai ezita. Trebuie să mergi cu mine. N-ai pentru ce să mai stai aici. N-ai nimic. N-ai pe nimeni. Eşti un nimeni. Hai! Eu nu fac niciodată drumul degeaba. Haide, haide, haide!” Îmi vine să-i spun că îi decontez, când ies de aici, benzina folosită la barcă. Numai să nu mă ia. Dar văd vâsla şi înţeleg că aş fi penibilă. Şi mai pricep că negrul mă sperie mai mult, mai rău decât albul. Mă înfior. Nu mai sunt în pat. Nu mai sunt în apă. Plutesc. Zbor. Probabil către cer. Poate spre peştera de lumină care se întrezăreşte în înalt. Sunt uşoară la zbor. Ca o pasăre. Ca un fulg. Nu ştiam că se zboară aşa.
O gheară mi se încleştează pe piept şi mă chinuie spasmodic. Parcă sunt electrocutată. „Mai repede! Se duce!” Cum de ştie omul cu chip alb că mă duc? Cine i-a spus? Uite, m-a oprit din zburătăceală şi mă trânteşte nemilos pe patul alb. Mare. Metalic. De spital. Nu zicea aşa umbra? De spital... Şi eu care mă socotisem să aleg albul. Cu toate vârfurile ascuţite de ace, care îmi intră obediente în carne. Cu toţi cleştii îndrăciţi care îmi curmă adâncurile. Cu toate măştile de pe chipurile înfrigurate. Nu, nu mai vreau alb. Nu vreau nici negru. Unde să fug? Am nevoie de verde, de albastru, de roşu. De ce atâta alb? De ce atâta negru? Ce se întâmplă cu mine? De ce năvălesc iar albul şi iar negrul peste mine? În mine? Oameni mascaţi în alb, repliaţi lângă patul alb. Şi scheleticul întunecat, bătând apa neagră cu vâsla neagră. E tot ce ştiu. Ce văd. Ce am. Dar albul nu-mi place decât la margarete şi negrul nu înseamnă nimic, dacă nu reprezintă ochii lui. Orice altceva mă sperie. Voi fugi. Da. Nimeni nu mă ţine ostatică pe mine. Am învăţat nu demult să rup lanţuri. Am rupt un lanţ. Oare? L-am rupt? Ce lanţ? Nu, nu contează. Acum nu-mi stă capul la lanţuri. Evadez. Din negru şi din alb deopotrivă. Nu ştiu cum. Nu ştiu cu ce forţă. Nu ştiu cu ce tupeu. Dar fug. Şi fug. Şi tot fug. Nu ştiu unde. Nu ştiu cât. Nu ştiu de când. Poate că nici de cine, nu ştiu. Mi s-a năzărit că la capătul goanei mele, m-aşteaptă el. Asta vreau să ştiu. Asta ştiu decât. Trebuie să mă aştepte. M-aşteaptă mereu, de la o vreme. Fug. Şi, în urma mea, disperant şi haotic, goneşte un bolid.

[Gabriela Grădinariu]

Cumpănă îmbrăcată în veșmânt literar. Frumos decupaj!

[Nina Mariana Marcu]

Mulţumesc frumos pentru apreciere.

Gabriela Grădinariu a spus :

Cumpănă îmbrăcată în veșmânt literar. Frumos decupaj!

[Corina Militaru]

Suna promitator! Chiar sunt curioasa cum continui acest text. Astept!

Cu prietenie,

[Nina Mariana Marcu]

Mă bucur dacă ţi-am captat atenţia.  O zi bună să ai!

Corina Militaru a spus :

Suna promitator! Chiar sunt curioasa cum continui acest text. Astept!

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Captivant. Aș fi dorit să mai fie. Nimic de reproșat, doar punctul lipsă de la sfârșit. :)

Drag,

[Nina Mariana Marcu]

Hmmm... Trebuie să fiu mai atentă când postez, că hăcuiesc, carevasăzică, punctele de final... Sunt doar neatentă. Mulţumesc pt aprecieri şi pt ochiul mai mult decât pătrunzător, care vede tot. 

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Captivant. Aș fi dorit să mai fie. Nimic de reproșat, doar punctul lipsă de la sfârșit. :)

Drag,

[Sofia Sincă]

Un coşmar? O noapte petrecută în neagra halucinaţie sau în alba halucinaţie. Albul tare, strălucitor poate fi la fel de halucinant ca şi negrul.

Atâta ştiu că textul este foarte bine scris, chipul scurgerii în acea lumea unde doar sufletul mai trăieşte descris cu minuţiozitate, încât te transferă în el.

Desigur aveam de a face cu o scriitoare adevărată.

Am găsit un mic incovenient: stă capul la lanţuri.- de evitat. Sunt sigură că ţi-a scăpat.

Şi eu sunt curioasă ce continuitate are acest paragraf.

Admiraţie, Sofy!

[Nina Mariana Marcu]

Un coşmar? Da, se poate spune că e, că a fost, un coşmar. Unul de trei săptămâni, cât a stat în comă personajul principal feminin. Romanul e structurat pe două platforme, ca să spun astfel: una, cu trăiri intense, bazate pe documentare amplă, care se petrece în urmă cu 400 de ani, cealaltă, mai cuprinzătoare, curge în prezentul stringent.  Ele două se îmbină, se contopesc, se interpun una alteia. Dar, pentru că între cele două lumi era nevoie de o punte, ea, puntea, este aruncată mai spre finalul romanului şi traversează, zic eu şi zic şi alţii, fericit timpurile. Voi mai posta şi alte fragmente. Mă bucur că scriitura mea place şi atrage atenţia. O scriitoare adevărată, spui... Asta mă fericeşte de-a dreptul. Pt mine - care de mică promiteam, cum ar veni, căci, în loc să mă duc pe la discoteci şi baruri, ca fetele, târâm, vorba unui manelist sadea, tot felul de terfeloage după mine . e magnifică această titulatură. Şi-ţi mulţumesc că mi-o dăruieşti de atât de multe ori.

Sofia Sincă a spus :

Un coşmar? O noapte petrecută în neagra halucinaţie sau în alba halucinaţie. Albul tare, strălucitor poate fi la fel de halucinant ca şi negrul.

Atâta ştiu că textul este foarte bine scris, chipul scurgerii în acea lumea unde doar sufletul mai trăieşte descris cu minuţiozitate, încât te transferă în el.

Desigur aveam de a face cu o scriitoare adevărată.

Am găsit un mic incovenient: stă capul la lanţuri.- de evitat. Sunt sigură că ţi-a scăpat.

Şi eu sunt curioasă ce continuitate are acest paragraf.

Admiraţie, Sofy!

[Chris]

Luptă între moarte şi suferinţă, motivează puternic a eroina să caute alte culori -  îşi doreşte viaţă, dragoste. Am citit cu plăcere, :))

[Nina Mariana Marcu]

Mulţumesc, Augusta, voi reveni cu alte fragmente.

Augusta Cristina Călin a spus :

Luptă între moarte şi suferinţă, motivează puternic a eroina să caute alte culori -  îşi doreşte viaţă, dragoste. Am citit cu plăcere, :))