Nina Mariana Marcu
Partajare pe Facebook MySpace

Nina Mariana Marcu's Prieteni

  • mihai tin
  • Trandafir Simpetru
  • Gabriela Grădinariu
  • Chris
  • Corina Militaru
  • gina zaharia
  • Vasilisia Lazăr
  • Sofia Sincă
  • Ion Lazăr da Coza

Discuţiile lui Nina Mariana Marcu

Rug pe rugă - fragment 19

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de Mihaela Popa Oct 13, 2014. 3 Răspunsuri

M-au luat căldurile. Ard. În interior şi la suprafaţă. Peste tot. Îmi fac loc printre concurenţii dezlănţuiţi pe ringul de dans ori care se învârtesc, pur şi simplu, aiurea, prin local. Trebuie să…Continuare

Rug pe rugă - fragment 18

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de Mihaela Popa Sep 26, 2014. 5 Răspunsuri

A dormit cu opinteli. A visat aiurea, numai dosare, numai pumni şi picioare luate pe tot corpul, numai colegi de condei. Nu ştie exact pe cine, dar aşa era în vis. Se întâlnea cu unii, îi vedea pe…Continuare

Rug pe rugă - fragment 17

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de Nina Mariana Marcu Sep 21, 2014. 6 Răspunsuri

Dacă Andy nu îi lua, la propriu, măsurile întregului trup – bust, fund, buze, numărul de la pantofi – de parcă voia să îi facă statuie, Ameliei, una dintre concurentele de la concurs, şi stătea,…Continuare

Rug pe rugă, fragment 16

Această discuţie este începută. Cel mai recent răspuns de Nina Mariana Marcu Sep 18, 2014. 4 Răspunsuri

Fata cu ochi măslinii... De aia îi zicea Andy Omare şi Ali Baba. De aia sesizase şi el că are ceva de arăboaică în ea, de o mie şi una de nopţi. De aia atrăgea atâta privirile, de aia era altfel faţă…Continuare

Cadouri primite (12)

De la Maria Silvestru (Geta Tirel) De la iris marinov De la Ada Nemescu Panglica Roz De la Elisabeta Luşcan
 

Pagina lui Nina Mariana Marcu

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Nina Mariana Marcu
"La mulți ani sănătoși și plini de inspirație, Nina!"
Nov 6, 2020

Informaţii pentru profil

Ce ar trebui să ştim despre d-voastră?
Păi... sunt un om ca toţi oamenii. Din toate punctele de vedere. Doar că, mi-am permis - şi îmi permit, cu crasă neruşinare şi pe mai departe - să scriu, să mă joc, neîncorsetată de nimic, cu toate - exagerez, îmi dau seama, rectific, deci: cu multe vorbe - cuvintele, să creez personaje şi situaţii, să inventez teme de viaţă, să uzez, pentru ele, de metafore şi comparaţii şi epitete, să fac din toate astea şi din muuuuuuuuulte altele, nişte poveşti. De viaţă. Pentru mine şi pentru alţii. Pe care, cu infatuare şi aroganţă le numesc, căci şi alţii le numesc la fel, romane. Îmi permit, da, asta, în loc să fac la colţ de stradă, unde e deverul mai mare, covrigi sau gogoşi pentru cei care trec pe acolo. Aşa mi-a spus - şi m-a, recunosc, marcat chestiunea asta, unul de la Consiliul Judeţean Prahova, ajuns într-o funcţie efemeră, graţie unei conjuncturi politice favorabile, care se bătea cu cărămida în pectorali - mă rog... - că sprijină cultura şi căruia, na, am zis să-i ies în întâmpinare, să n-o sprijine doar de florile mărului, i-am cerut ajutor pentru apariţia unei cărţi. Citez din el, mai ceva ca din clasici, căci omul mi-a vorbit prieteneşte, încercând să nu mă lase, dragă Doamne, să mă risipesc, aşa, în cele patru vânturi: "Dna Marcu, ştiţi că vă citesc peste tot, pe unde scrieţi! Dar carte, dom'le?!? Carte?!? Cine mai citeşte carte în ziua de azi? Dacă veneaţi la mine cu o chestie serioasă, vă ajutam, că ştiţi cât vă respect. Dar carte?" M-a pus naiba - ca să nu zic cu vorbe că sunt femeie şi ziaristă şi, deci, curiozitate la maximum, în ceea ce mă priveşte - să întreb, ca să nu mor proastă, ce fel de chestie serioasă. Şi omul zice: "Dom'le, dacă făceaţi gogoşi sau covrigi la colţ de stradă, unde e vadul mai bun, vă ajutam, dom'le. Veneau fonduri europene şi vă ajutam. Era o treabă serioasă şi de viitor. Dar carte, dom'le? Carte?!?" Ei, uite pe asta chiar am vrut să v-o spun...
Ce ne puteţi spune despre activitatea d-voastră? (literară, artistică etc.)
Am scris, mai scriu încă, atunci când am ceva de spus, la ziar, la ziare. Dar aici, chiar reportaje scriind, nu se numeşte că fac vreun act artistic. Aşa că, pe margine cu ele! La garaj! Am scris cinci cărţi. Romane. Unul subiectiv. Şi istoric. Ficţiuni. Şi nu numai: una dintre cărţi este inspirată de un fapt real. Am avut privilegiul să fiu părtaşa unei felii de viaţă înfiorătoare. Copleşitoare. Răvăşitoare. O a şasea carte, căci există şi ea, este una, să-i zic cum îi zice, administrativă. Despre primari. Despre ce fac ei. Când fac... Despre ce spun că fac. Despre cum se fac că fac. Deci, să fie la ei acolo, nu se pune. Încă scriu. Romane. Am, căci sunt strângătoare şi perseverentă, multe mâzgăleli cu pretenţie de romane...
Cum doriţi să vă implicaţi? (cititor, autor, administrator, corector, traducător etc.)
Desigur, autor, pentru că zic - ştiu, ştiu, sunt modestă... că mă pricep bine la datul cu plaivazul. Şi, în vâltoarea vieţii, timpul îmi mai dă voie doar pentru a primi de la domniile voastre şi statutul de cititor. Gata? Mai trebuie ceva? Mai zic ceva? Mai doriţi ceva? Dacă nu, să ne fie de bine şi la vară cald. Şi mulţumesc.

Fragment din romanul "Trăind clipa", vol. 2. Căci, sincer, nu am ştiut cu ce să-ncep şi am luat, aleatoriu, un fragmenţel... Cum ar veno, cu Dumnezeu înainte!


Seara ne-a prins în apropiere de hotel, pe o bancă de pe plajă. Marea se supărase. Era, pentru prima dată de când veniserăm, agitată. Aproape înfuriată. Se zvârcolea între ţărmuri ca o fiară rănită. Poate plângea. Poate cineva o stârnise. Era, chiar aşa neliniştită cum ne apărea, la fel de verde şi de limpede ca în zilele bune. Nesfârşirea ei se pierdea şi se contopea în culorile blânde ale asfinţitului. Dinspre larg, adia uşor până la noi, briza. Mirosea a alge, sare şi scoici şi mi-am spus în gând că e cel mai special iz pe care l-am simţit în ultima vreme. Evident, nu vorbesc despre cel de liliac, care îmi gâdilă atât de aparte, din când în când, nările. Acela, aşa neaşteptat şi nefiresc cum e, aduce parcă din neant, fericirea. O singură crenguţă de liliac şi e în stare să cutremure munţii şi să zguduie văile. Ca un cataclism, ca o avalanşă... Nu ştiu de ce m-au trecut, dintr-o dată, fiorii. Nu era frig, nu de aia mă scuturam ca prinsă de friguri, dar nici foarte cald ca în serile trecute. Priveam marea şi ascultam cum urlă, în egală măsură, tăcerea din adâncurile ei şi dintr-ale noastre. Parcă niciun gând nu mai venea peste noi. Sau, poate, ca la comandă, ne potopiseră toate, aceleaşi, multe. Câte un val mai zgubilitic înainta răvăşit până aproape de noi şi se făcea, într-o singură clipită, mii de cioburi. Apoi fugea, ca speriat de flăcările iadului, înapoi în matca lui. Aproape pe aceleaşi cărări pe care se aventurase până la noi. La linia orizontului un curcubeu singuratic se pierde, discret, în noaptea avidă de putere. Parcă fuge să se îmbrăţişeze cu neantul. Parcă se surpă în orizonturi. Nu mai rămâne, după el, nici măcar iluzia că a fost. Certă deşărtăciune...
Şi, în inima mării, se zvârcoleşte pe mai departe neliniştea. Ai zice că undeva, în larg, a izbucnit, din senin, un pui de furtună. Marea n-o aştepta. N-o vrea. Ar îndepărta-o. Arar, pe ţărm, perechi grăbite aruncă ocheade spumei albe a valurilor şi se gândesc că, poate, mâine nu vor mai putea să facă baie, dacă marea nu se potoleşte. Hauie, parcă, a vrajbă, văzduhurile. Simt că, undeva, departe, natura pune de-o răzmeriţă. Vrea să se năpustească îndată cu toate hoardele ei din cer, către pământ şi mare. Vrea să lovească. Nu ştiu ce i-o fi venit. Mi-e frică, aşa cum nu ştiu să-mi fi fost nici măcar în copilărie, când dormeam singură în apartament, de furtună. Mi-e groază. Mi-e lehamite. Odată cu năvala ei, intuiesc un alt atac peste eul meu, cel al amintirilor. Parcă şi văd cum se prăbuşesc toţi copacii din lume peste mine şi mă acoperă, ca-n moarte, cu ramurile lor. Parcă disting în noapte, doar la un pas de mine, bolidul acela care m-a aruncat în doar doi timpi şi trei mişcări în comă profundă. Parcă simt cum mă prăbuşesc ireversibil în mine, numai la gândul că o altă furtună se va abate peste lume. Sunt ca un condamnat la ştreangul călăului, care nu mai poate să vadă, după ce, printr-un miracol nesperat, nebănuit, a scăpat de moartea plănuită, frânghia. Spaimele îmi răscolesc cerul amintirilor şi mă aruncă în abis. Se înnoptează, aproape fără să ştiu, în mine. Lumina mi se stinge şi cad sfâşiată de îndoieli. Răpusă de haita de câini a gândurilor, care muşcă temeinic din sufletul meu. Până în tenebre mă duc. Şi parcă nici acolo nu mă opresc. Parcă şi mai în gol mă prăbuşesc. Îmi spintec într-o secundă, în încercarea disperată de a nu da glas fricii mele haotice de furtună, ambele buze, până la sânge. Gustul lui mă înspăimântă, realizez, şi mai tare. Mi-e teamă de sânge. Şi-mi e teamă de uragane. Poate că-mi e teamă de mine. Dacă mi-aş găsi echilibrul... Dacă aş putea să găsesc puterea... Dacă aş fi în stare să trec deopotrivă şi de sânge şi de furtună. Să le las în urmă. Ca pe nişte lucruri inutile, bune de aruncat la ghenă.
Mă cutremur în adâncuri a plâns. Ca marea... Dacă apucă să curgă o lacrimă, numai una, prăpăd se face în mine. Dezastru... Ca pe vremea lui Noe vor lovi lacrimile în pieptul meu. Îmi bat în inimă clopotele a primejdie. Nu vreau, nu trebuie să mai fug din calea ei. Trebuie să mă ridic din hău şi să mă adun, aşa răvăşită în mii de fărâme cum sunt. Trebuie să pun piciorul în prag şi să spun spaimelor mele că sunt mai tare ca ele. Trebuie să le înving. E musai să le nimicesc. Altminteri nu voi putea să trăiesc mai departe. Mă vor termina. Nu, nu pot să merg eu şi furtuna pe acelaşi drum. Eu trebuie s-o iau, acum, la intersecţia aceasta, într-o direcţie, ea în cealaltă. Nici sângele nu-mi este prieten. Strada pe care am apucat-o de ceva vreme e cu sens unic şi numai eu am dreptul să trec pe aici. Spaima de lichidul vital intră pe contrasens. Şi, cum ar zice poliţistul meu, comite o infracţiune. Nu trebuie să cad acum. Nu trebuie să las frica să mă gâtuie. Dacă se întâmplă asta, nu voi mai avea în veci tăria să ripostez. Nu sunt o fiinţă slabă, îmi spun. Sunt într-atât de puternică încât să înving. Au fost doar destule furtuni în viaţa mea... Atâtea uragane... Multe vijelii... Şi n-am picat. Nu am clacat. Chiar dacă mi s-a odihnit în ţărână fruntea îngândurată, m-am ridicat şi am făcut, întâi târâş, apoi pe picioarele mele, primii paşi. Pot şi acum. Sunt în stare. Îl strâng instantaneu pe Cristi de mână. Pentru el, pentru mine, trebuie să reuşesc şi să nu mă mai tem, ca un copil prost, de furtună. Nici de sânge. Nici de alte lucruri. De nimic...
─ Ţi-e frig? – mă întreabă el şi mă cuprinde mai tare cu braţul. Te încălzesc eu şi, dacă vrei, plecăm în cameră.
Nu vreau să plecăm. Nu vreau să fug. Nu dezarmez în faţa urgiei care, poate, nici nu mai vine. O înfrunt. Aşa cum am decis să înfrunt fiecare nebuloasă din viaţa mea. L-am înfruntat eu şi pe Dan. Şi el era mai ceva ca furtuna. Aşa că, nu mă tem de nimic. Acum, mai mult ca niciodată, sunt o femeie puternică.
─ Tu tremuri... Ce e? S-a întâmplat ceva? Sunt iar frisoanele de la arsuri? Spune-mi...
Ce să-i spun? Acum m-ar ajuta, cu siguranţă. E lângă mine. Dar în curând va fi în altă parte, foarte departe. Şi atunci, dacă învăţ să fiu cu totul dependentă de el, cum voi înfrunta furtuna când voi rămâne singură? Vor mai fi şi alte uragane. Vor lovi cu mult mai crâncen în copaci şi-n mine, decât acum. Atunci nu va mai fi nimeni lângă mine ca să mă sprijine. Şi mă voi prăbuşi. S-ar putea să nu mai pot şi să nu mai ştiu cum fac să mă ridic. De data asta, trebuie să înfrunt singură hăurile deschise ale cerului. Stau eu cu ele, faţă-n faţă.
─ Ţie ţi-e frică de furtună... se sperie într-o clipă Cristi. Asta trebuie să fie. Dar stai liniştită, nu eşti singură. Nu se întâmplă nimic. Nici nu ştiu dacă are putere acum natura să se adune a furtună. Nu trebuie să-ţi fie frică.
─ Nu-mi e, i-am strâns mâna a răspuns. Mi-am impus să nu-mi fie. Vreau să nu-mi fie. Din tot sufletul vreau asta...
─ Şi aşa va fi. Eşti puternică, mult mai puternică decât bănuieşte oricine şi chiar tu singură, şi nu te sperii tu de un vânticel răsuflat. Mă asculţi? Nu te temi de nicio furtună. Nu-ţi e frică de nicio vejelie. Ele sunt doar nişte fenomene naturale. Vin şi pleacă. Se iscă din senin şi din senin se duc. Tu eşti o forţă. Degaji siguranţă. Tărie. Poţi să înfrunţi orice. Ştii că e aşa...
─ Ştiu. Mi-am spus asta de o mie de ori în momentele astea. Trebuie să învăţ să nu mă mai tem de nicio furtună.
─ Vrei să mergem la hotel?
─ Nici vorbă. Aşteptăm să vedem ce are de gând natura. Se dezlănţuie sau nu... N-am de gând să fug când nici măcar n-a început furtuna. Doar îşi mijeşte zâmbetul ironic către noi... Doar se joacă. N-o vezi?
─ Tu ştii că, dacă va izbucni, trebuie să mergem la adăpost.
─ Da, dar dacă va izbucni. Acum stăm amândoi pe bancă şi ne uităm la marea răscolită de himere şi de angoase.
─ Bine, facem cum zici tu. Ştii la ce mă gândeam eu mai adineauri? Mi-ai spus că, în copilărie şi adolescenţă, participai la concursuri literare şi, nu numai atât, dar le şi câştigai.
─ Aşa e... Am avut câteva astfel de reuşite, în mai multe oraşe.
─ Asta înseamnă că ai talent. Că doar nu-ţi dădeau ăia premii aşa, pentru ochii tăi frumoşi. Nu că n-ai avea cei mai frumoşi ochi din lume. Se pierde creştinul în ei, ca-n labirint şi nu mai găseşte cale să iasă la liman. Pe mine mă înnebunesc. Am văzut că şi pe alţii. Mă uit acum la ei şi nu ştiu care-o fi mai verde: marea sau ei... E în jurul meu, lângă mine, doar o tarla de mătase verde. Dacă mă uit la mare, mai am şanse, dacă mă uit la tine sunt pierdut. Dar ăia cu concursurile literare nu cred că-ţi vedeau ochii înainte, ca să fie influenţaţi în vreun fel de ei. Aşa că, repet, ai, în mod cert şi categoric, talent la scris.
─ Unde baţi? Că nu înţeleg…
─ Mă gândesc că trebuie să te apuci de scris. Să scrii despre trăirile tale, despre logofătul Şerban Văcărescu, despre Mihai Viteazul, despre statuia lui de la Ploieşti... Despre noi doi...
─ Presupun că, în stilu-ţi caracteristic, te ţii de bancuri. Ăsta din care categorie face parte, că văd că nu-i cu poliţişti. Sau e?
─ Chiar nu glumesc. Ar trebui să faci cu adevărat asta. Simt că poţi să transmiţi un mesaj al naibii de clar despre tot ce ţi se întâmplă. Simt că poţi să reuşeşti în domeniul ăsta. Ştiu că trebuie să scrii un roman fabulos despre un milion de chestii.
─ Ţie, bag eu de seamă, îţi cam arde de glume, Cristian Popa. Ce naiba ţi-a venit? Cum să mă apuc eu de scris un roman? Tu crezi că un roman se scrie aşa de uşor?
─ Am spus eu asta? Nici prin cap nu mi-a trecut să te îndemn la ceva facil. Poate că eu nu ştiu cum se scrie un roman. Sigur nu ştiu, că n-am scris decât procese verbale la poliţie. Şi, din când în când câte un mail. În viaţa mea n-am scris nici măcar o scrisoare de dragoste. Dar tu ştii. Şi poţi să-l şi scrii. Ce trimiteai la concursurile alea?
─ În niciun caz romane... Nişte texte, acolo...
─ Nişte texte acolo, se strâmbă el. Ce puteau să fie? Eseuri, nuvele, nişte compuneri mai elaborate. Tu cu astea îi făceai pe ăia să te premieze. Cine făcea parte din jurii?
─ De regulă, oameni de litere, scriitori, poeţi, ziarişti. Unii care se pricepeau la mânuirea cuvintelor...
─ E, ce ţi-am spus? Nişte profesionişti, nu bieţi novici ca mine... Deci ăia ajungeau la concluzia că ai talent...
─ Ce ţi-a picat pe mine ca boala pe om sănătos?
─ Trebuie să faci asta! Şi o vei face bine. Ştiu eu.
─ Ştii tu... Bine. Să zicem că mă apuc de scris. Şi mai şi termin, într-un final. Dar mai departe? Cum scot eu o carte pe piaţă? Cum plătesc cheltuielile de tipărire şi editare? Cine are încredere să publice o carte a unei autoare absolut necunoscute? Şi cine să cumpere cartea dacă, presupunem prin absurd că apare, mari scriitori se plâng de faptul că nu e chip să se dezanchilozeze societatea şi lumea să se întoarcă, măcar un pic, cu faţa către carte?...
─ Nu ştiu ce va fi la momentul acela. E prematur să ne gândim în faza asta atât de departe. Acum trebuie doar, când ajungem în Ploieşti, să te apuci de scris. Sau, dacă vrei, cumpărăm caiete şi plaivazuri şi te apuci şi acum.
─ Nu, că tu ai înnebunit... Cum să scriu eu o carte? Nu m-am gândit niciodată la asta.
─ Te gândeşti acum. Trebuie să începi de undeva.
─ Pe cuvântul meu, Cristi, că nu ştiu cum se scrie o carte. Un roman... Doamne, mă ia cu fiori... Eu, romancieră? Eu?
─ Chiar tu, evident. Şi nu cred că nu ştii să scrii romanul ăsta. Parcă am aşa, un sentiment, că îl ai deja scris în întregime în mintea şi în sufletul tău. Mai trebuie doar să-l aşterni pe hârtie.
─ Presupun că, pentru a scrie o carte de o aşa anvergură, un roman... ai nevoie de mai mult decât talent. Mă rog, dacă el există, cum spui tu... Trebuie să deţii un vocabular sănătos, plin de vigoare, să se îndoaie în mâna ta ca mijlocul de fată mare şi să se ridice când îi zici să se ridice, să fii bun prieten cu limba română, să n-o “traduci” cu alta, să nu schingiuieşti cuvintele, ca la revoltă scăldată în sânge, să nu le tragi pe roată, să ştii să foloseşti expresii deosebite, să curgă metafora din condei ca laptele la fiert, să muşte comparaţia din fraze ca puştii din banane, să ai zvâc, să mori cu capul pe tastatură, încercând să scrii cele mai potrivite cuvinte, să te deshidratezi de atâta epuizare, muncind pe tarlaua cu cuvinte, să picure din orice vorbuliţă mesajul, să... De ce râzi?
─ Pentru că e cum ziceam: ştii ce trebuie şi cum trebuie să faci, ai asta în sânge, dar te prefaci naivă şi neştiutoare. Ţi-ai răspuns tu singură, iubito. A fost în tine răspunsul. Eu nu ştiam, oricum, ce să-ţi spun la aşa pornire şi entuziasm.

Nina Mariana Marcu's Blog

Mulţumiri!

Postat în Noiembrie 6, 2013 la 1:52pm 2 Comentarii

Doamne, ce de urări, ce de gânduri bune, ce de daruri, ce de prieteni!  Sunt copleşită şi onorată că sunteţi alături de mine. Vă mulţumesc frumos pentru tot. Şi aceleaşi gânduri bune şi de la mine pentru voi, toţi.  Cu tot dragul pentru ce sunteţi şi ce faceţi.

Panou de comentarii (30 comentarii)

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

La 9:12pm în Noiembrie 6, 2020, Vasilisia Lazăr a spus...

La mulți ani sănătoși și plini de inspirație, Nina!

🍀❤️🙏

La 1:10am în Noiembrie 7, 2018, Vasilisia Lazăr a spus...

La mulți ani cu împliniri, Nina! Ne e dor de tine, aici. ðŸ’–

La 10:57pm în Noiembrie 6, 2018, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți ani iubiți de noroc!

La 7:19pm în Noiembrie 6, 2017, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți ani cu bucurii şi multe împliniri luminoase!

La 12:30pm în Noiembrie 5, 2017, Mihaela Popa a spus...

La mulți ani!

La 12:36am în Noiembrie 7, 2016, Vasilisia Lazăr a spus...

La mulți ani cu bucurie, Nina! ❤️

La 11:13pm în Noiembrie 6, 2016, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți, mulți ani fericiți! 

La 7:01pm în Noiembrie 6, 2016, gina zaharia a spus...

La mulți ani bucuroși și la fel de inspirați, Nina!

Cu drag,

La 10:59pm în Noiembrie 6, 2015, Ion Lazăr da Coza a spus...

La mulți ani fericiți!

La 8:58pm în Noiembrie 6, 2015, gina zaharia a spus...

La mulți ani fericiți, Nina!

 
 
 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor