Pe zori scăldați în rouă - În memoria lui Lucian Blaga

[gabriel cristea]

Îmi nălucește-n ochi un idol neolitic, 

având înfipte-n tâmple muncitele lui mâini. 

Încerc să îl ating, să simt căldura pietrei

ce-ascunde cioplitorul, de șapte mii de ani;

Dar vântul, ca un duh păzindu-și Gânditorul, mă amăgi și-l scurse prin degetele-i lungi. 

Ce sângerii sunt norii și ce amurg străin! 

Snopesc scântei de grâne pe nesfârșirea zării;

Deasupra-mi, risipite, în liniștea nocturnă, 

Pleiade izvorăsc;

Ascult cum pe-o colină, prin ierburile nalte, 

se pierd turme de zmei… 

Răscolitor, pământul ridică din străfunduri

ceramici ne'nțelese, și sub mirarea lunii

le-adulmec ca o fiară ce-și regăsește haita pierdută-n veșnicii;

Un idol neolitic, înfiorându-și vântul pe zori scăldați în rouă, mă iscodește parcă

având înfipte-n tâmple muncitele lui mâini. 

[Vasilisia Lazăr]

Gabi, o să ajungem să fim fericiți și dacă ne citim noi între noi, dar ceea ce mă întristează pe mine și mai mult e că nici măcar noi între noi nu o facem. Doar câțiva... Unii doar așteaptă să fie citiți și comentați. Și nu cred că doar pe Însemne culturale se manifestă acest fenomen. Aici măcar tot te citește cineva. În multe locuri, nimeni... Sau doar ai impresia că ești citit. Poate greșesc.

[gabriel cristea]

În primul rând, mulțumesc poeților, dar observ ceva ce mă-ntristează: pe Însemne nu mai sunt cititori! În acest sistem solar ne învârtim doar noi între noi, ne admirăm reciproc sfericitatea, emitem pe aceleași lungimi de undă, ne încordăm gravitația din când în când, așa încât mă-ntreb dacă nu cumva cel mai trist lucru pentru un poet e acela de a fi citit doar de poeți. 

[Grig Salvan]

Imaginile sculpturale ce vin parcă din străfunduri de timp și de civilizații, efigii ale altor vremi și altor idoli și zei. O lume mirifică, ancestrală, așa cum ne-ai obișnuit.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Foarte frumos!

[bolache alexandru]

Metafore după metafore aducând un tribut. Frumos.

[Mihai Katin]

Ascult cum pe-o col ină, prin ierburile nalte, 

se pierd turme de zmei… extraordinara imagine  spre un orizont  mitic unde ne  plecam  in fata celui ce este Lucian Blaga  ce printr-o  stranie inspiratie   se regaseste in  simbolica     finalului  de poem:

Un idol neolitic, înfiorându-și vântul pe zori scăldați în rouă, mă iscodește parcă

având înfipte-n tâmple muncitele lui mâini. 

cu  pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Lucian Blaga, poetul solar care iese din individualitate, unindu-se cu Marele Tot: „dacă m-aş pierde-n toate/ şi-aş rămâne fără nume/ n-aş mai fi singur pe lume.” Și, iată, îl regăsim și aici, în frumoasa ta poezie. Mulțumim, Gabi!

[Ada Nemescu]

Un regal poetic unde metafora-i stăpână.

Minunat.

aDa