Hoinăreală

[Manuela Munteanu]

Olog este poetul ce și-a scrântit penița
Și șchioapătă prin anii unor mai vechi istorii,
Prin universuri strâmte, ce leagă zburătorii
De veșnicii tăcute și triste, cu nojița.

Când ar putea străbate în lung necunoscutul,
Cu marșuri triumfale, pe dale de imperii,
Departe, prin misterul iubirii și plăcerii,
Să guste cu condeiul, în tihnă, absolutul.

Să bea avid din cupa cu clare înțelesuri,
Prin ploaia de cuvinte, doar dorul să-l îmbete,
Să-i cadă peste foaie o lacrimă - pecete,
Ca să sclipească-n raiul grădinilor din versuri.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc pentru compliment, doamnă Mihaela Popa! Vă mai aștept!

[Mihaela Popa]

ca de obicei, frumos!

[Manuela Munteanu]

:) Doamnă Vasilisia, eu credeam că mesajul este simplu, dar îl pot explica, dacă nu-i chiar așa cum credeam -,,olog" este poetul care nu poate (sau nu vrea) să depășească trecutul, poetul care nu reușește să se desprindă de fapte/sentimente/oameni ce-l țin legat cu nojița, poetul care nu-și permite să zboare (,,șchioapătă prin anii unor mai vechi istorii"). Evident, mă refer la o consecvență în a scrie despre trecut, despre neputința de a scrie prezentul, sau, de ce nu, viitorul, nu despre simplul fapt că, uneori, simți nevoia de a scrie despre ceea ce a fost cândva. Cu siguranță un poet poate scrie despre orice, chiar și despre lucruri insignifiante. Poate scrie despre ce a mâncat la micul dejun, dar să captiveze o lume, dacă o face măiestrit. Nici aerul vetust nu-i neapărat un lucru rău - ne plac cărțile vechi, filmele vechi, vinul vechi, melodiile vechi. Doar cramponarea de nesfârșitele aduceri aminte, cred eu, este un obstacol în calea evoluției, chiar și o durere, poate... Drag de vizită! Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

:) Să nu mă-ntrebi de ce zâmbesc.

Acum, ce să zic... Încerc să răstălmăcesc, în special, prima strofă și aș zice așa. Nu e olog poetul care hoinărește cu poezia prin timpuri mai vechi, olog e dacă nu știe cum să-și poarte, pe acolo, penița. Dacă o poartă măiestrit, nu-i olog. Ologi pot fi și cei care scriu despre iubire și plăcere, dar o fac vai mama lor. Cu alte cuvinte, nu contează despre ce scrii, contează cum o faci, cât de bine sau cât de prost. Acum depinde ce ai dorit tu să spui. Dacă faci trimitere la poeții care scriu vetust, atunci da. 

Poezia are o construcție impecabilă, de aceea curge așa de frumos. Cu privire la mesaj, acesta e discutabil...

Am citit cu drag!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, doamnă Mihaela Chitic!

[Manuela Munteanu]

Cu încântarea că v-a plăcut,  vă mulțumesc, doamnă Gabriela Răucă!

[Manuela Munteanu]

Mă bucur că v-a plăcut, domnule Grig Salvan! Este ca un război distrugător sentimentul de neputință al poetului în fața încâlcelii tematice oferite, cumva, de propria viață. Mulțumesc pentru apreciere!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Vasile Burdușa!

[Gabriela Raucă]

Superbe versuri! Emoție pură!

[Grig Salvan]

Am citit și recitit poemul ca o incantație, cu o curgere prozodic perfectă, cu o eufonie a cuvintelor mereu proaspete, în asocieri inedite. Frumoasă și dureroasă imaginea condeierului trist, scrijelind hârtia cu o peniță scrântită, șchiopătând printre ani și universuri, în loc de un marș triumfal spre Absolut.