Ești ca Don Quijote

treaz numai în artă

cine să strângă cote

Rosi Doamne-iartă

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Și mi-am zis: ce-ar putea-nlocui o femeie?

Poate doar un aluat frământat pentru pâine.

Aș zidi un cuptor, aș cerși o scânteie

orișicui mi-ar lăsa împrumut până mâine.



Mi-ar plăcea să-i frământ sânii umezi. Cât oare?

Cât sunt case în sat, cât e cerul de 'naltul

îmi va ține de dor și de-un gând orișicare,

la crăpatul de zori, să nu plece cu altul



i-am ascuns chiar și vâsc, din cel tânăr, sub pernă

ca-n Ajun, când aștepți pe-nserat…

Mi-a spus: „Plec.”

Și-a luat haina

din cuiul ruginit,

bătut strâmb

în tocul ușii

șuie,

din peretele crăpat

zidit de Țolea,

mai mult beat

decât viu,

mai mult mort

decât treaz.

În prag s-a oprit,

s-a întors,

m-a privit,

a oftat,

sau poate mi s-a părut.

A dat din cap,

nu mai era loc de cuvinte.

Și eu tăceam,

mă ascultam în gând:

„Ca el, mai sunt pe pământ.”

Iar gândul îmi răspundea,

rece și clar:

„Te…

motto:

Cândva totul va fi bine, iată speranța, acum totul este bine, iată iluzia

                                                                                  Citat de François-Marie…

Frumoasa mea de neatins

Tu cu a ta lumină,

Călătorești prin al meu vis

Și-mi dai un pic de tihnă.

Lumină caldă și plăcută

Cu forme bine definite,

Mereu tu dragă ești tăcută

În crusta boltei infinite.

Ești floare galbenă pe cer,

Candoarea ta mereu e rece,

Să vină noaptea ,eu doar sper

Și când ești tu…

Ce leneș pasul mă ducea

pe străzile curgând în pantă,

tălâmb, cuțitul de rindea

striga aiurea dintr-o geantă.

Năluca mă privea de sus,

ținându-și briciul într-o mână,…

Fire de plumb strecurate-n tăcere

Se abat catre mine, încrâncenat

În haos mă-mping, nu am putere

Să-mi apăr locul de altădat

Vin din apusuri de miazănoapte,

Din veac în veac respir mai greu,

Eu duc simbolul acelor fapte

Trimise-apoi spre Dumnezeu

Dar nu știu cine-mi arată sensul

Întâmpin noduri iscate de vânt,

Încep să pierd, dar cred eresul

Pe buze-mi rămâne vag un…

se-așează chilimbar pe verighete
si-n părul nins a mai trecut un an
ne ștergem astăzi praful de pe ghete
și-adăugăm la timp un gologan

eram un tânăr visător cu plete
tu minionă și frumoasă foc
te sărutam pe rădăcini cu sete
și te strângeam cu patimi de mijloc

să nu spargi oala vântul să nu știe
unde să bată să mă regăsesc
eu nu-mi mai aparțin doar ție
cu toate amintirile ce prisosesc

Cu aripile grele

Sub norii cei înalți,

Speranțe ale mele

Culcuș vă ferecați.

În calea ploii reci

Deloc nu face-ți față,

Pe cerul cu poteci

Vă agățați de viață.

Văzduhul vă e cuib,

Cu gândurile mele

Voi a-ți făcut coșciug

Ce șade printre stele.

De mine prea departe

Parcă vă…

am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp...

aflu că un prieten a murit

la 46 de ani

inutil și absurd

la 46 de ani nu se moare se iubește

stomacul meu digeră greu tristețea

trupul din care vara s-a scurs repede

îmi dă senzația că traversez un pod gata oricând…

îmi pare rău că trăiesc

oamenii frumoși ar trebui să moară de tineri

înainte să îi doară ochii atunci când privesc în soare

și până să se obișnuiască atât de mult cu iubirea încât să creadă

că ar putea fi comandată din pat

precum un meniu de la kaufland

‘’tu ne viendras pas ce soir’’

străzile ar fi pline de eroși nepalezi cu gențile termo în spate

cu zâmbetul catolic în mâneca hainei

să-și ascundă cruzimea…

Mă trezii bunica frate

Să-mi arate tu ce crezi,

Hino-ncoașe măi nepoate,

Mă dusei și ce să vezi.

Era alb afară totul

Și pădurea și poiana,

Rămăsei în prag nerodul,

Cum privii în zare iarna.

Era frig vă spun afară,

Dar o liniște deplină,

Încetase să mai cearnă

Peste mantia cea fină.

Mă…

Să vâslim

Prin labirint de cuvinte,

Când încă tăcerii zidite

Îi căutăm obsesiv o scăpare,

Speranţe prea docte, amare

Rechemăm din trecut,

Un  oracol   damnat,

Beduin  cumpărat

Să ne  afle  in  ochi

Un oraş scufundat,

Poduri, statui din jadul infant,

Pentru toaste acestea

Să vâslim

Sacadat

Pe sub arcade  de pod interzis

Pe  care-am  trecut    orb  si  proscris,

Inchiziţii  …

Cu scâncetul copilului din burtă

m-a înnobilat viața,

în mersul ei nepăsător, ziceam

Cu forfota simțirilor adânci

am răspuns eu,

luând totul în serios,

de ce să stric cărările vieții

când moartea, umbră hulpavă,

așteaptă după ușă să-i ia locul

De-abia la înserare, se împarte totul

Caii se înalță pe aripa sorții,

eu, pe darabana mea de catifea,

cânt prohod de…

Curgea domol apusul pe umbra răsfirată

a fagului sihastru din vârful unui deal,

la marginea pădurii se auzea deodată

o doină fermecată, în cântec de caval.   

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,

în grabă retrezite din somnul fără…

Se-anunță zorii în străfunduri,

Din curba lină de sub nori

Prin cenușiul lor, în rânduri,

Apar în scenă, meteori

Pornesc din coadă de cometă

Spărgând cu zgomote eterul,

Zici că-i o linie secretă

Ce vrea să-și apere misterul

Sclipesc, se-aleargă și se joacă, 

Când dunga nopții e-n plecare

Se-aruncă veseli și provoacă

Un soi hibrid de vindecare

Născuți din praful…

nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

     când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

          nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

                rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

     îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

          din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

                nu…

Eu barbarul din oglindă

eu ca Hanibal la poartă

aștept Roma să mă-nchidă

într-o operă de artă

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE 

Bădiță Mihai,

Îți scriu și eu din nou scrisoare

Cu nostalgia unui dor

Că multe s-au schimbat sub soare,

Dar parcă toate-s fără spor.

Te-ai dus demult spre zări senine

Dar eu, să știi, nu te-am uitat!

Gândul îmi zboară către tine

Când stau sub cerul înstelat

Și iată-ți scriu astă scrisoare

Cu…

Ești singur și te bucuri,

Dar te-amăgești se pare,

Dispus să faci doar trucuri,

E viață asta oare?

Te placi doară pe tine,

Egoul tău e mare.

Te simți tu crezi mai bine,

Nu crezi,dar te și doare.

Nu știi ce e iubirea

Dar totuși parc-ai vrea,

Să îți descoperi firea,

Să vezi ce ar vrea ea.

Și singur totuși pare

Că nu-i așa ușor,

Ființa ta te doare

La aparența…