regresie

[petrut dan]

îmi pare rău că trăiesc

oamenii frumoși ar trebui să moară de tineri

înainte să îi doară ochii atunci când privesc în soare

și până să se obișnuiască atât de mult cu iubirea încât să creadă

că ar putea fi comandată din pat

precum un meniu de la kaufland

 

‘’tu ne viendras pas ce soir’’

 

străzile ar fi pline de eroși nepalezi cu gențile termo în spate

cu zâmbetul catolic în mâneca hainei

să-și ascundă cruzimea ținutului

 

zilnic mă trezesc pe o faleză imaginată de maestrul cântăreț

ce-mi supraveghează mișcările

activitatea inimii în somnul meu plin de tine

nisipul- o nemișcare profundă în așteptarea primului

val de promisiuni marea

din spatele casei

pașii lui dumnezeu venit să-și admire creația

 

nici eu nu mă satur să-ți privesc chipul