nu

[Stanescu Valentin]

 

nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

     când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

          nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

                rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

 

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

     îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

          din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

                nu alerga voit  în zori spre tot ce-i iluzoriu tern

 

nu am să-ţi cer ce nu-mi poţi da dar am să ţes din tot ce-a fost

     un voal deplin de amintiri de zâmbetul ce ne-a legat

          şi în priviri am să ţi-l pun să-l înţelegi că are rost

               să facem punte între noi să mă auzi când te-am strigat

 

acum acum şi iar acum e timpul zborului de dor

     când îndoiala-n noi s-a stins sub orizont precum o stea

          şi flori de maci ai în obraji sclipind sub cerul fără nor

               grădina inimii fiind lumină din privirea ta.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, mulţumesc pentru vizită. Acel ’’da’’ se referă la ceea ce nu îmi poţi da, ce nu îmi poţi dărui... Este adevărat că ’’dar’’  după ’’da’’ nu sună bine dar nu am găsit ceva mai potrivit.

[Vasilisia Lazăr]

Eu nu simt nicio rupere de ritm, însă prima strofă e scrisă în alt registru decât celelalte. Frumos! 

nu am să-ţi cer ce nu-mi poţi da dar am să ţes din tot ce-a fost

Cred că acel „da” s-a strecurat din greșeală.

Cu drag!

[Stanescu Valentin]

Grig, ai adus aici un comentariu precum un poem. Mulţumesc pentru nota dată celor patru catrene ce redau starea unui suflet în căutarea perechii.

[Grig Salvan]

O țesătură fragilă, ca un voal vulnerabil, e tot ce construim din iubire, cu iubire, pentru iubire. Iar teama că această pânză de frumusețe țesută cu grijă s-ar putea destrăma din neglijența noastră, ne însoțește tot timpul, de aceea în suflet purtăm un fel de rugăciune ca totul să mai dureze, nimic să nu se destrame, să fie păstrate mereu elementele de frumusețe din care sufletul nostru se hrănește. O lectură plină de sugestii frumoase.

[Stanescu Valentin]

Un răspuns/comentariu neaşteptat în această dimineaţă de duminică însorită, rece şi uscată. Semnatarul Monica Pester. S-a întâmplat în ultimul timp să postez ceva iar o poziţie mai sus sau mai jos pe pagină să fie o postare Monica Pester iar postările mele să nu primească nici măcar un ’’Îmi place’’ chiar dacă pe camera online era prezentă Doamna Monica Pester.

Doamnă Monica Pester, am crezut că v-am supărat cu ceva... Acum, vă mulţumesc pentru perceperea acestui ’’nu’’ ca pe un DA aflat sub ’’semnul părții feminine a personalității’’. În ceea ce priveşte forma de prezentare, oarecum ciudată, aceasta provine de la  Valente pe care le-am aşezat înaripate, pe un ax central, alternând tablouri separate dar înrudite sub mantia titlului. Catrenele şi celelalte poezii, în funcţie de bucurie sau tristeţe, au forma de aliniere stânga < sau >, adică luptă sau fugă...

Să ne transmitem emoţie prin gândurile noastre! O zi binecuvântată!

[Monica Pester]

Necunoscând forma de prezentare a scrierilor dumneavoastră, unică din ce am citit eu, m-am tot întrebat de ce ați ales-o în toate poeziile. Și mi-a ajuns în intuiție o formă palidă de răspuns. Anume că, nu sunteți și nu ați fost o personalitate conformistă, gen clasic chiar dacă poezia este. m-am gândit că vreți să rupeți obișnuitul, dându-i o altă formă decât cea cunoscută, mai dulce, mai armonioasă. îmi permit să spun că poezia dvoastră stă sub semnul părții feminine a personalității, dându-ne astfel momente de blândă încântare. eu deci, vă mulțumesc !

Dle Stănescu, 

[Stanescu Valentin]

Mihai, apreciez continuitatea trecerii tale pe aici şi comentariilor îndrumătoare pentru versul clasic. Ne exprimăm după cum muza ne mângâie cuvintele precum zorii mugurii de lumină şi aducem la primul condei  catrene ce stârnesc imagini în sufletul cititorului. Cu gândul la primăvară şi la muzele ei să mai zăbovim un pic prin clipele reci şi seci ale acestei ierni uscate...

[Mihai Katin]

ultimul  catren  are  in  final   o  rupere  de ritm,in  rest laudabil acest   poem   in  dulcele  stil   clasic...

cu pretuire!

[Stanescu Valentin]

Dan, mulţumesc pentru şedere şi vobirea ta cu sens semn că ţi-a făcut plăcere urma gândului meu dens...

 

mă bucur că v-am bucurat

cu ’’nu’’ din inimă ivit

şi dintre cei ce au citit

au dat un semn de trecere

numai vreo trei deocamdat’...

[petrut dan]

Un poem deosebit, cum ne-ați obișnuit, felicitări, cu stimă!