…și măcar cu o șoaptă,

[Maria Mitea]

răscolește-mi adâncul,

îruncă-mă ca un văl,

cu fața în 

iarbă

s-adorm,

- cu picioarele-n cer să mă nasc -- poate, 

poate 

mi s-a lipi ceva de tălpi,

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,

dar ce este și adâncul?

decât 

pulsul

neauzit,

suflarea

neatinsă, 

palmele-mpletite-n rădăcini,

floarea ofilită 

                  din cauza unui sărut, 

frunzele 

bătute de vânt,

rouă căzută pe 

cruci,

dar ce este și adâncul?

decât tămâie, - locul unde

râurile nu seacă niciodată, 

locul unde râurile fug de noi spre uitarea

uitării…             

spre uitarea

uitării

răscolește-mi adâncul,

…și măcar cu o șoaptă,

răscolește-mi adâncul,

întoarce-mă 

cu fața spre pământ,

pașii să-i pierd în cer-- poate, 

poate 

mi s-a lipi ceva de tălpi,

în cer                poate, 

poate 

                mi s-a lipi ceva de tălpi

[Vasilisia Lazăr]

Dragă Maria, poemul tău transmite intensitate și o neliniște existențială prin imagini bogate și recurente. Repetițiile („poate, poate”, „răscolește-mi adâncul”) creează un ritm incantatoriu, aproape de rugăciune. Metaforele sunt sugestive („palmele-mpletite-n rădăcini”, „rouă căzută pe cruci”) și dau poeziei o vibrație de confesiune. Tema adâncului – ca loc al memoriei, al durerii și al renașterii – este originală și bine susținută, însă textul e uneori prea „lăbărțat”: reluările excesive („printre nori să zbor cu brațe din ploi” apare de două ori la rând) pot diminua intensitatea. Unele imagini rămân neclare sau aglomerate („uitarea uitării”), riscând să piardă cititorul. Ar fi de dorit o selecție mai riguroasă pentru a păstra doar imaginile cu adevărat puternice. Ai și o greșeală de tastare care trebuie reparată: „îruncă-mă” în loc de „aruncă-mă”.

Este un poem cu idei frumoase și o autenticitate vizibilă, dar care ar câștiga mult prin condensare și șlefuirea expresiei. E adevărat, e stilul tău acesta de „a te lungi” și „a repeta”, dar o mai bună concentrare a ideilor ar aduce un mare plus, fiindcă poezia e esență. Ia-o ca pe o critică constructivă.

Dincolo, însă, de aceste aspecte, textul rămâne o mărturie a unei sensibilități puternice, care caută în poezie un mod de a înfrunta durerile și neliniștile existenței.

[Monica Pester]

Stropi de metaforă, stropi de diamante de cuvinte ce deschid adâncul adâncurilor

si te trimit să-ți faci brațe din ploi ...

Superb !

[Mihai Katin]

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,  poemul  are o amploare deosebita  si aceste versuri ii sunt motto

spre uitarea

uitării

răscolește-mi adâncul,   o profunda inspirație și o remarcabila intuiție  a metaforei,este multa iubire  ce a picurat în inima acestui lirism....

[Costel Zăgan]

Cam așa este, ca și poezia, dragostea face din noi ce vrea : aripă sau piatră de mormânt!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

"…și măcar cu o șoaptă,

răscolește-mi adâncul,

întoarce-mă 

cu fața spre pământ,

pașii să-i pierd în cer-" o imagine foarte interesantă.