Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.

Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de…

Te-am așteptat lângă fereastra

Prin care mă privea răsăritul

Dolofan și plin de pistrui,

Iar altădată apusul blând

Se culca ușor pe pleoape

De parcă eternitatea

Îmi încreștinase ființa.

De-acolo, sub cerul infinit

Stropit în culorile irisului

Te-am strigat în ecouri mii

Care s-au pierdut în haos,

Ca Perseidele fugace

Lăsând dâre strălucitoare

Pe retina ochilor umezi.

Și doar…

Norii s-au lăsat pe pământ

Să-mi mângâie sufletul rătăcit,

Să-mi spună că nu sunt singur,

Că plânsul îmi poate fi prieten

Sub lumina blândă a lunii.

Au venit ca o iertare

Și s-au asezat lângă mine,

Lăsând ochii să se usuce

La soarele dimineții calde,

Când vântul freamătă amintirile.

Atunci au înflorit cireșii,

Smeriți, în haina lor pură,

Mustind  de speranță vie,

Acoperindu-mi…

Pădurea cochetă,

Mușcată ușor de soare

Acolo unde au început

Arțarii să-și fremete frunzele

Ca într-un maraton

De le-a crescut pulsul

Și s-au înroșit,

Privește cu nesaț

Cerul plin de cearcăne,

Care stă să cadă la apus,

Rănit de ultimele stoluri

Ce-i amintesc cu dor

De iubirea din vară.

Și-n umbra genelor ei,

Timpul încremenește.

Rumeg iluzii din trecut

Împins de propria-mi ființă,

Refuz la talgere de lut

Hipnotizat de conștiință.



Ca un pustiu m-arunc în gol,

Dorind să dau de infinit

Și frânt de propriu-mi destin

Nu recunosc că am greșit.



Mă bat cu timpul nesătul

Și strig de parcă-mi ies din minți,

Cuvinte grele de ocară

Vorbesc până și celor sfinți.



Sub straie de culori alese

Ascund un suflet păcătos,

Râzând hidos când văd cum…

Cu pași flămânzi te urmăresc,
Alerg, te pierd și regăsesc
Și obosit, cu părul ud
De printre ramuri te aud

Când freamăt cu un glas secat
Că prea departea ai plecat
Și-ncerc din urmă să te prind,          
Dar zbori ca fluturii râzând
Și râd și eu, deși gândesc
Că nu tu, eu mă rătăcesc
Și fără tine n-am să pot
Prin ape tulburi să înot.

Mă caută omul din mine,

Întreabă de toți: A plecat?

Iar lumea-i răspunde zgârcită:

Departe, tu fă-te uitat!



Și omul din mine se zbate,

I-aud rugăciunea și teama,

Îi simt mângâierea ascunsă,

E omul din mine sau mama?



Departe-s, aud o himeră,

Nu pot să-i răspund, vremea trece

Și omul din mine rămâne

Prin ceața măruntă și rece.



Din stele și suflet lumina

Și-o face timid felinar –

Mă caută omul din mine,…

De-ar fi sufletul culoare

Ochii să îl poată ști,

Plini de jale s-ar ascunde

Printre stele și-ar orbi.



Prea mult gri și prea mult negru

Prins de oameni zi de zi…

Ce culoare o fi cerul?

Iarba oare cum o fi?



Am uitat… nebunii lumii

Pentru ce am fost zidiți

Și din tot ce ne-a dat Cerul

Am ales să fim tâmpiți!



Nu iubim, că nu e vreme,

Nu zâmbim, că nu mai știm,

Nu mai mulțumim vreodată,

Nu mai vrem să…

Ai fost prin lanul copt de grâu

De ai un păr așa bălai?

Prin ce povești ai fost la râu

Cu lapte pielea să ți-o dai?



Sub care stele-ai adormit

De ești atâta de senină

Și care flori te-au învelit

Cu-așa aromă dulce-fină?



Sub care pom te-ai ostenit

Să te ascunzi în soaptă

Și-apoi să furi…