Am ascuns petalele
vorbelor tale
în buzunarul cămașei.
Parfumul lor
îmi acoperă rănile
cu săruturi.

Ca pisicile,
visele torc
sub ferestre
și pictează
în irisul ochilor
fire de iarbă.

Cobor fruntea
între brațe firave,
agățate cuminți
între cer și pământ.
Adun ceața
într-un pahar cu rosé
să las apusul
să curgă.

Îmi port visele golașe
în brațe, fără curaj,
doar cu grija unui părinte,
gata oricând,
dacă pâinea e puțină,
să rămână o vreme
flămând.

Visele cresc,
hrănite din patima
veșniciei,
iar mâinile-mi uscate,
din care s-au înfruptat
anotimpurile,
obosesc.

Sub privirea mea,
timpul
sugrumă secundele.
Noi chipuri
îmi privesc ridurile,
lăstari din visele mele
rup scoarța.

Ninge. Sublim

îmi îngrop păcatele

sub stratul fin

de mătase.

Uit viitorul,

respir libertatea

și dorul copilăriei.

Liniștea inundă.

Trupul firav,

cuprins de bunătatea

zăpezilor curgătoare,

strivite lacom

de aburul cald,

stă potolit,

lingându-și rănile.

Pașii s-au supus

potopului

și nu mai lasă urme,

mâinile au încremenit,

lipite de trup,

fruntea crestată

își vede, în…

Și-a strâns anii cu grijă

ca o pasăre care-și face cuib

sub streașina casei vii,

altădată plină de râsete

și nume rostite cu blândețe,

ca și cum totul ar fi fost

o poveste fără sfârșit.

Alteori, lacrimi reci

cădeau din ochii ridicați

spre icoana din colț,

pe care praful

n-a îndrăznit vreodată

să-și facă casă.

Acum se stinge precum apusul:

frumos, dar de neoprit.

Îl strigi, îl…

Singurătatea,

gustul soarelui

strivit la apus.

Dulceag,

când se joacă

cu orizontul

și amar,

cu arome de cenușă,

când într-o clipă

cade - cosmică,

noaptea.

Blânzi, ochii

îi știu mâna de fier

cu care,

între suspine,

le șterge lacrimile,

de parcă

s-ar rușina

ca nu cumva

să-și piardă

umbrele reci

din priviri.

Doar sufletul,

poet întemnițat

în trupul…

Fluturi mii,

Cu aripi fin ascuțite,

Bisturie reci, otrăvite,

Cu seva dulce–amară

Din fructul căzut

Pe trunchiul înfrânt,

Își croiesc drum

Către suflet —

Muntele Sacru.

Dar piatra e tare,

Pădurea e deasă,

Vulturii aprigi

Își apără casa.

În cercuri plutesc

Sub pieptul de nori,

Ce scapără fulgere

Și tună cu ploi.

Se dau lupte grele,

Câmpia e plină

De vulturi și fluturi…

Când conștiința firavă,

Ca răsăritul dimineții

Țesut din muguri de vise

Crescuți din umbra nopții,

Se strecoară ca o hoață

Pe sub pleoapele umede

Și-ntr-un joc divin, sărută

Infinitatea spiritului,

Sub privirea universului,

Sublime, se nasc gândurile,

Deopotrivă dar și blestem.

Semințele lor timpurii,

Ca dragostea pruncului

Când își privește mama,

Se lasă purtate de valuri

Prin…

Între două bătăi ale inimii

Cusute sub pieptul dezgolit,

Ce bat ca un orologiu divin,

Cu un pendul de aur

Agățat de porțile cerului,

Între două clipiri ale genelor

Care mușcă cu poftă

Întunericul și lumina,

Fiice gemene ale sufletului,

Între prima gură de aer

Și ultima lacrimă resemnată,

Mai este timp pentru iertare,

În cuibul păsărilor rănite,

Care eliberate de povara

Aripilor arse de…

Prins între brațele calde

Ale unui trecut ce mă iartă,

În care fiecare atom

Mirosind a flori de Nu-mă-uita

Îmi sărută orgoliul rănit,

Și între coapsele anxioase

Ale unui viitor născut

Prematur, sub îndumarea

Neuronilor mei zbuciumați,

Mă agăț de un colț de cer,

Hoinărind prin constelații

Ascunse de ochii curioși

Ai altor călători în timp,

Și  caut lumina creatoare

A unui prezent…

Gândurile tale, păsări oarbe,

Rătăcind prin labirintul minții,

Se adună în stoluri infinite

Prevestind ca un oracol tăcut

Drumul săpat în ochii muntelui

Pe unde pașii tăi vor străbate,

Fără întârziere, destinul.

Unde tăcerea, maestru regal,

Purtând pe umerii săi delicați

Haina notelor imaculate

Și-a  unor iluzii smerite

Va răscoli sub clar de lună

Praful amintirilor încă vii

Ascunse adânc sub…

Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.

Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de…

Te-am așteptat lângă fereastra

Prin care mă privea răsăritul

Dolofan și plin de pistrui,

Iar altădată apusul blând

Se culca ușor pe pleoape

De parcă eternitatea

Îmi încreștinase ființa.

De-acolo, sub cerul infinit

Stropit în culorile irisului

Te-am strigat în ecouri mii

Care s-au pierdut în haos,

Ca Perseidele fugace

Lăsând dâre strălucitoare

Pe retina ochilor umezi.

Și doar…

Norii s-au lăsat pe pământ

Să-mi mângâie sufletul rătăcit,

Să-mi spună că nu sunt singur,

Că plânsul îmi poate fi prieten

Sub lumina blândă a lunii.

Au venit ca o iertare

Și s-au asezat lângă mine,

Lăsând ochii să se usuce

La soarele dimineții calde,

Când vântul freamătă amintirile.

Atunci au înflorit cireșii,

Smeriți, în haina lor pură,

Mustind  de speranță vie,

Acoperindu-mi…

Pădurea cochetă,

Mușcată ușor de soare

Acolo unde au început

Arțarii să-și fremete frunzele

Ca într-un maraton

De le-a crescut pulsul

Și s-au înroșit,

Privește cu nesaț

Cerul plin de cearcăne,

Care stă să cadă la apus,

Rănit de ultimele stoluri

Ce-i amintesc cu dor

De iubirea din vară.

Și-n umbra genelor ei,

Timpul încremenește.

Rumeg iluzii din trecut

Împins de propria-mi ființă,

Refuz la talgere de lut

Hipnotizat de conștiință.



Ca un pustiu m-arunc în gol,

Dorind să dau de infinit

Și frânt de propriu-mi destin

Nu recunosc că am greșit.



Mă bat cu timpul nesătul

Și strig de parcă-mi ies din minți,

Cuvinte grele de ocară

Vorbesc până și celor sfinți.



Sub straie de culori alese

Ascund un suflet păcătos,

Râzând hidos când văd cum…

Cu pași flămânzi te urmăresc,
Alerg, te pierd și regăsesc
Și obosit, cu părul ud
De printre ramuri te aud

Când freamăt cu un glas secat
Că prea departea ai plecat
Și-ncerc din urmă să te prind,          
Dar zbori ca fluturii râzând
Și râd și eu, deși gândesc
Că nu tu, eu mă rătăcesc
Și fără tine n-am să pot
Prin ape tulburi să înot.

Mă caută omul din mine,

Întreabă de toți: A plecat?

Iar lumea-i răspunde zgârcită:

Departe, tu fă-te uitat!



Și omul din mine se zbate,

I-aud rugăciunea și teama,

Îi simt mângâierea ascunsă,

E omul din mine sau mama?



Departe-s, aud o himeră,

Nu pot să-i răspund, vremea trece

Și omul din mine rămâne

Prin ceața măruntă și rece.



Din stele și suflet lumina

Și-o face timid felinar –

Mă caută omul din mine,…

De-ar fi sufletul culoare

Ochii să îl poată ști,

Plini de jale s-ar ascunde

Printre stele și-ar orbi.



Prea mult gri și prea mult negru

Prins de oameni zi de zi…

Ce culoare o fi cerul?

Iarba oare cum o fi?



Am uitat… nebunii lumii

Pentru ce am fost zidiți

Și din tot ce ne-a dat Cerul

Am ales să fim tâmpiți!



Nu iubim, că nu e vreme,

Nu zâmbim, că nu mai știm,

Nu mai mulțumim vreodată,

Nu mai vrem să…

Ai fost prin lanul copt de grâu

De ai un păr așa bălai?

Prin ce povești ai fost la râu

Cu lapte pielea să ți-o dai?



Sub care stele-ai adormit

De ești atâta de senină

Și care flori te-au învelit

Cu-așa aromă dulce-fină?



Sub care pom te-ai ostenit

Să te ascunzi în soaptă

Și-apoi să furi…