Umbra toamnei

[Dumitru Mocanu]

Pădurea cochetă,

Mușcată ușor de soare

Acolo unde au început

Arțarii să-și fremete frunzele

Ca într-un maraton

De le-a crescut pulsul

Și s-au înroșit,

 

Privește cu nesaț

Cerul plin de cearcăne,

Care stă să cadă la apus,

Rănit de ultimele stoluri

Ce-i amintesc cu dor

De iubirea din vară.

 

Și-n umbra genelor ei,

Timpul încremenește.

 

[Grig Salvan]

O mică elegie autumnală, ca un tablou în miniatură, cu tente originale cum e „cerul plin de cearcăne/care stă să cadă la apus/rănit de ultimele stoluri...”. Nostalgia iubirii din vară e o temă comună în poezie și cântec, dar oricând stârnește emoție. Finalul, original, trage cortina peste decor: „Și-n umbra genelor ei/ Timpul încremenește”. O lectură plăcută.

[Dumitru Mocanu]

Mulțumesc pentru vizită și apreciere.

[Chris]

mi-a placut ideea timpului incremenit in umbra genelor toamnei, pe de alta parte anumite constructii le-am simtit fortate. poezia putin lucrata nu ar mai suna povestita si ar transmite starea de melancolie - se aude prea mult "de" pentru un text atat de mic. pe vremuri am primit un sfat pe care l-am respectat atata timp cat am scris si se referea la "care". cand sunt multi care pe pagina, nu este bine. intr-un text atat de mic si un care este prea mult.

noi spunem, autorul decide asupra textului.

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumec tuturor pentru vizită și aprecieri!

[bolache alexandru]

Poezia are destule metafore care să atragă... Totuși este vorba de o singură frază. Poate aici este un neajuns...

[petrut dan]

Oricum mai bine decât cele în vers clasic, mi se pare închegat plus că dai senzația că-ți poți pune mai bine în valoare trăirile, îmi place, cu drag! 

[Stanescu Valentin]

emoţie în seară sunt fără de cuvinte trăiesc adânc în minte clipe ce înfioară

 

’’Și-n umbra genelor ei,

Timpul încremenește.’’

[gina zaharia]

Cam umbrită poezia. Dar, cu perseverență, poți face lumină.