Sufletul culoare

[Dumitru Mocanu]

De-ar fi sufletul culoare
Ochii să îl poată ști,
Plini de jale s-ar ascunde
Printre stele și-ar orbi.

Prea mult gri și prea mult negru
Prins de oameni zi de zi…
Ce culoare o fi cerul?
Iarba oare cum o fi?

Am uitat… nebunii lumii
Pentru ce am fost zidiți
Și din tot ce ne-a dat Cerul
Am ales să fim tâmpiți!

Nu iubim, că nu e vreme,
Nu zâmbim, că nu mai știm,
Nu mai mulțumim vreodată,
Nu mai vrem să dăruim…

De-ar fi sufletul culoare,
Doamne, oare ne-Ai iubi?
Ne-Ai mai vrea strânși în biserici
Numele spre a-Ți cinsti?

S-ar mai naște prunci în lume
Dacă-ar ști c-o să-i purtăm
Nouă luni ascunși sub suflet
Ca apoi să-i lepădăm?

Mama, ne-ar mai duce dorul?…
Ah, doar mama poate ști,
Să-ți iubească mult odorul,
Roz, albastru, negru, gri.

Sufletele de culoare,
Au rămas așa puține
Și se-ascund tăcut în umbră
Să n-ajungă os la câine.

Toate își îmbracă haine,
Măști să nu le recunoască,
Înnegrita ciumă neagră
Care vrea să le-otrăvească.

Ce păcat să-ți vezi culoarea,
Prea târziu… stând liniștit
Între patru scânduri late
Când ești suflet adormit.

Și să vrei, și timp să n-ai,
Să dai roata printre flori,
Înapoi în vremi dintâi
Să-ți anini mii de culori.

De-ai putea acum te-ai face
Călimară, și-ai picta
Plin de curcubeu pe suflet
Tot ce stă în calea ta.

Roșu, verde, galben soare,
Doamne, câte melodii,
Au trecut pe lângă tine
Fără măcar să le știi.

…

De-ar fi sufletul izvoare,
Ochii să îl poată ști,
Ne vom îneca într-însul
Și atunci ne-om potoli.

[Dumitru Mocanu]

Va multumesc pentru aprecieri!

[Dacu]

Fericit e Omul care de-al său Suflet a aflat,

Că-i Materie Divină, având formă și culoare

Și că forma-i e Umană chiar de când a fost Creat

Și culoarea-i aurie ca a galbenului Soare!

[chindea maria elena]

Cred că de mai condensați unele idei forță impactul pamfletului ar fi mai mare. Când vrei să fi incisiv, lovești scurt și tare, altfel se diluează mesajul. Și totul se transformă într-o lamentație romanțioasă fără finalitate transformatoare. Eu cred că aveți forță să faceți o disecție constructivă a vieții. Doar trebuie să alegeți între elegie și pamflet, cum mi se pare mie că este acest poem ambivalent! Mi-au plăcut mult unele metafore și imagini!  

[Chris]

poezie - manifest, se simte revolta.

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc pentru vizită, aprecieri și observații!

[Vasilisia Lazăr]

O poezie reflexivă. E ca un semn de exclamație care ne atenționează că lucrurile se îndreaptă spre un făgaș greșit. Plăcut. Sunt însă multe virgule între subiect și predicat sau înaintea lui „și”. Poate revedeți.

[Grig Salvan]

Prin tonalitate, temă și unele interogații și lamentații, textul mi-aduce oarecum aminte de unele versuri ale poetului Cezar Ivănescu. O lectură plăcută, stârnind spiritul la meditație asupra vieții.

[Dumitru Mocanu]

Mulțumesc pentru vizită și apreciere!

[Mihai Katin]

Am uitat… nebunii lumii
Pentru ce am fost zidiți
Și din tot ce ne-a dat Cerul
Am ales să fim tâmpiți!...

tâmpit- Amețit, buimăcit, năucit, zăpăcit.  urmand  acceptia  definitiei  catrenul  este  binevenit

S-ar mai naște prunci în lume
Dacă-ar ști c-o să-i purtăm
Nouă luni ascunși sub suflet
Ca apoi să-i lepădăm?   este  o  antiteza  de termeni    bine  gandita  ce  nu  trebuie  judecati  la prima lectura

Ce păcat să-ți vezi culoarea,
Prea târziu… stând liniștit
Între patru scânduri late
Când ești suflet adormit.

Și să vrei, și timp să n-ai,
Să dai roata printre flori,
Înapoi în vremi dintâi
Să-ți anini mii de culori.  este  partea  cea mai   inspirata  si    consistenta  in  metafora   care   se  vrea o   culoare  de suflet ...

[Vasilisia Lazăr]

Trebuie să dăm răgaz membrilor să și comenteze textele postate, nu toți pot intra imediat, iar dacă punem fiecare mai mult de două postări, se duc la subsolul paginii imediat. Și apoi, nu doar postăm și așteptăm să comenteze alții, comentăm și noi textele confraților de condei, așa e într-un cenaclu. Altfel, o să ne trezim că nu ne mai comentează nimeni. Asta e valabil pentru toată lumea.