Omul din mine

[Dumitru Mocanu]

Mă caută omul din mine,
Întreabă de toți: A plecat?
Iar lumea-i răspunde zgârcită:
Departe, tu fă-te uitat!

Și omul din mine se zbate,
I-aud rugăciunea și teama,
Îi simt mângâierea ascunsă,
E omul din mine sau mama?

Departe-s, aud o himeră,
Nu pot să-i răspund, vremea trece
Și omul din mine rămâne
Prin ceața măruntă și rece.

Din stele și suflet lumina
Și-o face timid felinar –
Mă caută omul din mine,
Dar totu-i un joc în zadar.

...

Sub strașina lumii golite,
Privesc o cărare umbroasă
Strigând către omul din mine
Să plece s-aștepte acasă.

Cu masca pe față s-aștepte,
Că poate curând, eu revin...
Dar omul din mine se-nalță
Și-mi spune cu glasul senin:

-Pământul e unul, ca luna
Ori clipa, ca viața, sau mama
Și omul din tine-i doar unul
Nu-mi frânge destinul, ia seama!

Sunt apa ce curge sub pietre,
Sunt vântul de știi să-l auzi,
Sunt zâmbetul ochilor care
De lacrimi adesea sunt uzi.

Genunchii căzuți în jăratic
Și glasul cerând pocăință,
Sunt piese din omul din tine
Cu urme din sacra credință.

Iertarea, iubirea, speranța,
Cui vrei să le lași moștenire?
Când timpul e slugă umilă
Ce trece și n-are oprire.

...

-M-ascultă întoarce-te acasă,
Acum cât încă se poate
Și ia-mă cu tine prin lumea
Orbită de mii de păcate.

Tu caută printre ruine
Alți semeni ce au omenie,
O mână de-ar fi să ne strângem –
În luptă am fi cât o mie!

Cu vorbe, cu fapte s-ajungem
Lumina s-aprindem în toate
Purtările noastre ascunse
Sub colbul credinței uitate.

Prin rugă și multă voință,
Mă ține aproape de tine
S-alegem în clipa ispitei
Ce-i rău de tot ce e bine.

Deschide o poartă spre casă,
Sărută pământul trudit
Și lasă copile să-ți spunem
Cu zâmbet, un „Bine-ai venit!”

...

E liniște, nu se aude
Nici vântul, nici apa, nici pomul –
O mână se-ntinde spre mine,
M-apropii să văd – este Omul.

[Chris]

poezia se desfasoara pe mai multe planuri, subscriu si eu la ce s-a spus despre intinderea textului. de fapt acelasi lucru am vrut sa-l spun si la textul celalalt. evident acestea sunt niste sfaturi, autorul decide.

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc frumos tuturor pentru vizită și pentru sfaturile valoroase!

[bolache alexandru]

O poezie matusalemică... Ar trebui totuși un pic structurată...

[Vasilisia Lazăr]

Doamna Maria Chindea are mare dreptate. Poezia trebuie să fie esență pură. Nu mai citește nimeni poezii kilometrice, dar nu e vorba doar de răbdarea cititorului, ci de faptul că, în esență, aceasta e poezia.

[chindea maria elena]

Este cuceritoare analiza Eului și Supraeului, pusă în scenă și cu o tehnică bună, rezultatul nu are cum să nu fie bun.

O singură observație aș avea de făcut - și aceea doar în ceea ce privește caracteristica abordării poeziei de dvs. Scrieți o poezie de substanță, tăietura introspecției e fină și penetrantă - dar cumva scăpați din vedere o caracteristică a personalității secolului nostru. Anume: la o privire fugară, pare că suferim cu toții (sau în cea mai mare parte) de o formă mai ușoară sau mai gravă de ADHD. Nu mai avem răbdare, suferim de tirbușoane, nu din incultură ci dintr-o transformare cumva la nivel genetic. Crede-mă când îți spun că este greșit calapodul în care îți torni trăirea. Eu personal rezonez cu tine, dar sunt Stan pățitul. Acu niște ani, când am fost nevoită să scriu 2 cărți de proză, corectoarea mea și-a pus mâinile în cap când a văzut fraze și de câte o coală A4 - m-a întrebat siderată dacă sunt contemporană cu Balzac! :) Iar poeziile mele mai vechi, cele mai scurte erau cât ale tale, plus inflația de metafore - care le făcea greu dacă nu imposibil de digerat. Așa că în cunoștiință de cauză te sfătuiesc să condensezi scrierile tale - dacă vrei să ai un dialog real cu cititorii tăi, o comunicare autentică. Crede-mă că au apus de mult vremurile unui poem ca E. Oneghin, Maiakovski, etc - numai niște zărghiți ca noi mai stau să-și piardă timpul cu astfel de poeme. Fragmentează și condensează - dacă vrei să ai o plajă cât mai mare de cititori, și nu doar treceri de complezență peste poemele tale, doar din dorința de-a respecta cerințele acestui cenaclu.

Iartă-mă dacă ți se pare c-am intrat cu picioarele în universul tău poetic - dar crede-mă că am făcut-o cu cele mai bune intenții. Doar în ideea de a te ajuta să ieși din hățișurile ce m-au zgâriat pe mine ani de zile, și-n care și acum mă mai trezesc câteodată.    

[Mihaela Popa]

introspectiv,  plăcut

[Grig Salvan]

Stranie și incitantă ideea dedublării noastre în eu și supraeu, vorba celebrului psihiatru, căutarea eului de către celălalt eu care e un fel de instanță diriguitoare, supraveghetoare și judecătoare. Căutarea și cunoașterea de sine e cea mai fascinantă și miraculoasă întreprindere a omului, chiar dacă se spune că cea mai fascinantă e cunoașterea lumii, a naturii, a universului. Vorba anticilor „Nosce te ipsum!”/ „Cunoaște-te pe tine însuți!” Îmi place mult metrica versurilor, e ca o incantație, un descântec în căutarea și dezlegarea misterului din noi.

[Mihai Katin]

interesant acest  om  din interior   si  atunci   punem  intrebarea  eu  sunt  in  el  el   este  in mine  ,suntem  o  simbioza ,un  antagonism  ,o   stranie  reflexie?....poemul  in lungimea  lui  ofera   interesante  ipostaze  ,metafore  ce  dau  substanta  acelei   fiinte  care  poate  ne  invata  un  dialog  interior  necesar  in  trecerea prin tacerile lumii...

[petrut dan]

Dpmd vedere condensat ar avea impact mai mare, dar autorul știe mai bine, am citit cu interes! 

[Ada Nemescu]

Un dialog fructuos dintre Om și sinele său, într-un maraton poetic urmărit cu lejeritate de cititor...

Cu inflexiuni spre poezia creștină, se remarcă prin promovarea adevărului, deci lipsa ipocriziei...

Mi-a dat o stare de bine, aDa